MILITARI DIN BASARABIA (6)

Cotovschi Grigore

(24 iunie 1881 Hînceşti- 6 august 1925)Absolvent al Şcolii de Agricultură din Cucuruzeni, bandit la drumul mare, care cu succes a fost folosit de puterea sovietică. Arestat de câteva ori, iar în 1917 eliberat din închisoare, trimis în armată pe frontul românesc. La finele anului 1917 activează la Chişinău în secţia de front a Rumcerod-ului. A organizat unităţi militare din Chişinău să lupte împotriva armatei române şi Sfatului Ţării.

Bivol Nicolae

(1881, Ialoveni- Taşkent, anii 50) S-a născut în familia părintelui Petru Bivol din Ialoveni,confidentul lui Constantin Stere în Basarabia. Studii: Seminarul Teologic din Chişinău (1902), Universitatea din Dorpat.Profesor la gimnaziul lui Simakov.

 Participat la primul război mondial. A fost soldat, apoi furnizor de animale pentru armată; prizonier la nemţi, a încercat de 3 ori să evadeze din lagărul de concentrare şi abia a treia oară a izbutit. Ajuns la Chişinău s-a ocupat intens de salvarea de la foame a populaţiei. Şi datorită unor capacităţi excepţionale a reuşit să facă acest lucru. Fost Director de industrie şi comerţ, organizator excepţional cu vederi politice de stânga. După Marea Unire a fost primar al Chişinăului în anii 1923-1924 şi a doua oară, în perioada 1925- 1926. La 29 august 1935 apare la Chişinău săptămânalul Viaţa noastră, avându-l ca director pe Nicolae Bivol.

În 1940 este arestat, iar după 5 luni este eliberat din închisoarea din Chişinău. La începutul războiului se retrage odată cu armata de ocupaţie sovietică, stabilindu-se în Uzbekistan. A murit de malerie, lucrînd la la casa un particular din preajma Taşkentului.

Bivol Constantin

(1885 Costeşti, jud. Chişinău- 1942 GULAG-ul sovietic )

Născut într-o familie de agricultori  în anul 1885 în satul Costeşti, azi raionul Ialoveni Constantin Bivol în anii tinereţei s-a dovedit a fi nu numai un harnic agricultor, dar şi un bun militar. Până în 1918 a făcut serviciul militar în armata Rusiei ţariste, care încă în 1812  ocupase Basarabia. În calitate de deputat al primului parlament al Basarabiei numit Sfatul Ţării  la 27 martie 1918 a votat actul Unirii Basarabiei cu România. A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc în anii 1925-1927, apoi membru al Partidului Naţional Liberal.

În anii 1925-1926 s-a aflat în funcţie de primar al satului Costeşti din partea Partidului Naţional Ţărănesc. A deţinut această postură timp de 8 luni, iar în 1932- ca reprezentant al Partidului Naţional Liberal.

Arestat  la 25 august  1940 de către autorităţile sovietice pe motiv, că a desfăşurat activităţi antisovietice şi a votat actul Unirii Basarabiei cu România. A fost omorat în închisoarea sovietică prin maltratare şi foame.                                                                                    

Alexandru Averescu 

(n. 9 martie 1859, Ismail, Basarabia – d. 3 octombrie 1938, Bucureşti), general de armată, apoi mareşal, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1923, a condus armata română spre marile victorii de la Mărăşti şi Oituz în Războiul pentru Întregirea Neamului. Generalul Alexandru Averescu a reprezentat un caz aparte în istoria politică a României. Ţinând cont de nemulţumirile oamenilor după Primul Război Mondial, şi-a întemeiat propriul partid, cu care a reuşit să se impună pe scena politică a primului deceniu interbelic. În primii ani de după război, s-a creat un adevărat mit în jurul său. Acesta se va spulbera rapid în timpul guvernărilor sale, când s-a văzut limpede că între imaginaţia colectivă şi realitate este o mare diferenţă. A acceptat influenţa politică dominantă a lui Ion I. C. Brătianu, prin intermediul căruia a ajuns de fiecare dată prim-ministru, iar când a încercat o oarecare politică guvernamentală de independenţă, fruntaşul liberal l-a „pedepsit” aspru. Astfel, de la alegerile din iulie 1927, când partidul său nu a mai întrunit scorul electoral necesar accederii în Parlament, eroul general Averescu nu a mai avut un cuvânt important de spus în viaţa politică.

Alexandru Averescu era fiul slugerului Constantin Averescu, fost ofiţer în armata ţaristă, apoi institutor la Iaşi şi Târgu Frumos. Iniţial, tânărul Averescu se înscrie la Semminarul Teologic din Ismail, Basarabia  dar, după un an, se mută la Bucureşti şi urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii. La 18 ani, în 1877, se înscrie voluntar ca jandarm, participând astfel la Războiul de Independenţă. Pentru curajul cu care a luptat pentru ţara sa, Averescu este înaintat la gradul de sergent. După această experienţă, decide să îmbrăţişeze o carieră militară şi se înscrie la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu (1881), apoi urmează cursurile Şcolii Superioare de Război din Torino, al cărei absolvent devine în 1886.

Întors în ţară, Averescu devine director la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti (1894–1895), ataşat militar la Berlin (1895–1898), apoi şeful Secţiei Operaţii în Marele Stat Major (1899 – 1904). Pe 10 mai 1906, regele Carol I îl înaintează la gradul de general de brigadă. Pe 12 martie 1907, Averescu este numit ministru de război în guvernul Sturdza, iar la alegerile din mai 1907 candidează independent pentru Senat. Din poziţia de ministru, a avut sarcina dificilă de a reprima răscoala ţărănească izbucnită în Moldova. Printr-un plan bine întocmit, a fost organizată una dintre cele mai violente represiuni antiţărăneşti din istorie . Între 18 noiembrie 1911 – 2 decembrie 1913, este numit Şef al Marelui Stat Major General, coordonând acţiunile militare ale României în al Doilea Război Balcanic. În acest timp, este înaintat la gradul de general de divizie (1 aprilie 1912), iar pe 2 decembrie 1913 îi este încredinţată conducerea Corpului I Armată.

Alexandru Averescu şi-a legat numele în istorie de marile victorii ale românilor în Războiul pentru Întregirea Neamului. Pe 1 ianuarie 1917, regele Ferdinand I îl înaintează la gradul de general de corp de armată. Va conduce Armata a II-a spre marile victorii de la Mărăşti şi Oituz. Într-un moment critic pentru România, şeful statului i-a încredinţat misiunea formării unui guvern, care să încheie armistiţiul umilitor cu Puterile Centrale. După îndelungi tratative, Averescu reuşeşte să semneze doar preliminariile acestei păci, pe 20 februarie 1918, la Buftea. Ferdinand I era convins că un filogerman convins, precum Alexandru Marghiloman, va reuşi să încheie o pace mai blândă. În aceste condiţii, generalul îşi depune mandatul pe 27 februarie pentru a facilita negocierile.

După experienţa din fruntea Consiliului de miniştri, Averescu demisionează din armată şi îşi întemeiază propriul partid, Liga Poporului, pe 3 aprilie 1918, profitând şi de imensa popularitate de care se bucura în rândul oamenilor.

Un moment semnificativ s-a întâmplat pe 14 iunie1930, când noul rege l-a înaintat pe Averescu la gradul de mareşal al României, alături de vechiul său rival Constantin Prezan. Cei doi, împreună cu Ion Antonescu, sunt singurii mareşali din istoria României. Deşi mareşalul se pronunţa împotriva camarilei regale, Carol l-a folosit pentru legitimarea regimului său autoritar. Pe 10 februarie 1938, a răspuns pozitiv la chemarea şefului statului de a face parte din guvernul de uniune naţională, condus de Patriarhul Miron Cristea, ca ministru de stat, alături de alţi şase foşti prim-miniştri. Din 30 martie, după decretul regal de dizolvare a partidelor politice, Carol al II-lea îl numeşte consilier regal.

Pe 3 octombrie 1938, mareşalul Alexandru Averescu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 79 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost depus în cripta de la Mărăşti, în mausoleul ridicat aici prin străduinţa sa, pentru a cinsti pe eroii bătăliilor din vara anului 1917

 

Dumitru Bogos – s-a născut la 14 iunie 1889(dup alte date la 1 iunie, fiul lui Dumitru şi Vera), în comuna Grozeşti, jud. Lăpuşna. A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău şi Facultatea de Drept din Varşovia. Teza de licenţă- “Statele Unite ale Europei”- a fost premiată de Senatul Universităţii din Varşovia. De profesie avocat.Poseda limbile rusă şi franceză. Absolvind şcoala de ofiţeri, a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Polonia şi Ţările Baltice.A fost decorat cu ordinele “Sf. Ana” şi “Sf.Stanislav”, pentru vitejie în Armata ţaristă. A luat parte activă la mişcările naţionale din Basarabia (1917-1918) în Partidul Naţional Moldovenesc şi a activat în cadrul redacţiei ziarului “Cuvânt Moldovenesc”. A participat la Congresul ostăşesc din 20-22 octombrie 1917, fiind însărcinat cu organizarea armatei naţionale în tânăra republică dintre Prut şi Nistru. Ca rezultat, Sfatul Ţării l-a desemnat în funcţie de şef al Statului major al armatei Republicii Moldoveneşti. A fost primit în cadrele de rezervă ale Armatei române cu gradul de maior şi cu vechimea de la 16 februarie 1918. După trecerea în rezerva Armatei române, a fost unul dintre primii prefecţi de judeţ (Lăpuşna, în anii 1918-1920) din Basarabia de după Unire, apoi Secretar general al Internelor în Basarabia- în prima guvernare a mareşalului Alexandru Averescu (1921)- şi ministru al Basarabiei sub guvernul lui Take Ionescu (1922). Printre funcţiile administrative a deţinut-o şi pe cea de primar al municipiului Chişinău (1931-1934), iar ca legiuitor a fost deputat de Lăpuşna în trei legislaturi în Parlamentul României.

Este autorul lucrării “ La răspântie”(1924) şi al mai multor articole de revistă şi ziare, colaborator la revista “Viaţa Basarabiei” (1932). În 1936, biografia lui a fost inclusă în “ Internaţional Reference Library and Political Parties în România” (Londra). În perioada 13 septembrie- 12 octombrie 1939, a fost concentrat la Cercul Teritorial Lăpuşna. După invadarea sovietică a Basarabiei şi nordul Bucovinei s-a refugiat în Vechiul Regat şi între 7 august şi 1 noiembrie 1940 s-a aflat concentrat la Batalionul 15 Infanterie Marină.

În preajma declanşării războiului antisovietic, D. Bogos avea 52 de ani, era căsătorit şi avea trei copii. Cu toare acestea, fiind maior în rezervă a fost mobilizat în armată. Specialitatea militară – infanterie.

În primele şase luni de război (21 august 1941- 13 martie 1942) s-a aflat la Detaşamentul Infanterie Marină Odesa, între  Nistru  şi Bug, în calitate de ajutor al comandamentul Detaşamentului , ca mai apoi, între 14 aprilie şi 15 octombrie 1943 să fie concentrat la M.St. Major, Secţia a II-a. Din 14 iunie 1943, a fost repartizat la Centrul de Informaţii “B”, activând pe frontul din Crimeea şi din Taman pe lângă postul de comandă al Corpului de Cavalerie. La 17 octombrie 1943, în baza ordinului nr.542.135 al M.St.Major, Dumitru Bogos a fost repartizat la Centrul de Informaţii “H”, în calitate de şef de subcentru, specializat în exploatarea informativă a prizonierilor. Aflat în această funcţie, Dumitru Bogos a colaborat intens cu serviciile similare române (S.S.I., Birourile 2 ale Marilor Unităţi) şi germane de prizonieri sovietici).

A exploatat informativ un şir de prizonieri sovietici din lagărul german de la Bobrovîii Kut. În afară de informaţii cu caracter operativ, Dumitru Bogos a raportat conducerii Centrului “H” informaţii privind: starea de spirit a populaţiei din Rusia sovietică, situaţia românilor- moldoveni din Nicolaev, situaţia din Tadjikistan, Kazahstan, lupta antisovietică de eliberare naţională a popoarelor din Caucaz, etc.

După 23 august 1944, întreaga activitate informativă şi contrainformativă a serviciilor speciale româneşti de pe Frontul din Răsărit a fost sistată.

În campania Armatei române de pe Frontul din Vest, Dumitru Bogos a participat în luptele de eliberare a Transilvaniei de Nord.Alte detalii despre activitatea lui de după 23 august 1944, rămân deocambata necunoscute pentru noi. A decedat în 1946.

Bolocan Ştefan(?-?)

 Deputat în Sfatul Ţării ales la Congresul I al Militarilor Moldoveni din toată Rusia.(Chişinău octombrie 1917)

Bulat Ştefan

 (1892 Doroţcaia, jud Tiraspol- 1963 Bucureşti, Cimitirul Stăuleşti). S-a născut pe malul stâng al Nistrului, din părinţi moldoveni. Studii: Şcoala primară din satul de baştină, Seminarul Pedagogic de la Bairamcea(1914), Universitatea din Iaşi.

A fost mobilizat în armată şi trimis la cursuri de pregătire militară, după care i se conferă gradul militar de praporşcic (sublocotenent) şi este luat pe front. Deoarece în armată erau foarte răspândite “pământeniile”, el s-a apropiat mult de basarabeni, care în octombrie 1917, l-au ales deputat la congresul lor, ţinut la Chişinău. Delegat la Congresul Militarilor Moldoveni,care şi-a ţinut lucrările în perioada 20-27 octombrie 1917 la Chişinău. Deputat în Sfatul Ţării din partea moldovenilor de peste Nistru cu mandat validat.

După Unire a activat ca profesor secundar. A participat la fondarea Uniunii Foştilor Ofiţeri ai Armatei Moldoveneşti. După 1940, s-a refugiat în Regat. S-a stins din viaţă la vârsta de 71 ani, fiind înmormântat în Bucureşti.

                                                               Proiect şi selecţie, Alexandru MORARU