Archive for the ‘Cărţi şi Recenzii’ Category

1912: ARMATA ROMÂNĂ SUB LUPA IMPERIULUI RUS

1912: ARMATA ROMÂNĂ SUB LUPA IMPERIULUI RUS

(sau ce știau rușii despre Armata Română la începutul secolului XX)

În anul 1912 la Sankt-Petersburg din Rusia, a fost scoasă de sub tipar o carte secretă, editată la comanda Direcţiei Principale a Cartierului General şi alcătuită de colonelul Iskriţkii. Volumul este intitulat”Forţele Armate ale României conform datelor către 1 ianuarie 1912” şi evident că a fost tipărită în limba rusă la Tipografia Militară.

Având un tiraj extrem de limitat şi fiecare exemplar al cărţii fiind numerotat, mi-am dat seama că este vorba de o carte rară, importantă, care poate prezenta un interes deosebit nu numai pentru militari şi istoricii militari, instituţiile de forţă, serviciile secrete, oameni politici, dar şi pentru publicul larg, cărora le place istoria şi cercetarea.

În această ordine de idei, printr-o minune am izbutit să fac o copie xerox a cărţii originale, numerotată cu nr. 85  pentru a o studia şi a intra în mezul problemei.

Așezarea favorabilă geografică și geopolitică a României, bogățiile ei naturale și umane au transformat-o în toate perioadele istorice  într-o țintă a lacomilor vecini. Este de ajuns, să ne amintim numai numărul războaielor ruso-turce duse pe teritoriul țării noastre și distrugerile făcute de aceștea, impactul economic, politic și social adus poporului român.

Încă în anul 1876 în Buletinul Militar al Rusiei nr. 8 din luna august, la capitolul” Informații militare din străinătate” de asemeni este o informație amplă despre Forțele Armate ale României. Sigur că unele din aceste informații nu corespund adevărului, sau sunt aproximative și relative, dar oricum prezintă un interes pentru istorici, politologi și diplomați.

Înainte de a pune la dispoziţia cititorului cuprinsul respectivului volum, menţionăm, că Imperiul rus, în persoana serviciilor secrete ţariste a dus o muncă uriaşă de cercetare, investigare a tot ce este legat de  activitatea armatei române, pentru a cunoaşte în profunzime toate secretele militarilor români, au infiltrat în structurile cele mai importante, dar şi în cele mai puţin importante oamenii lor prin diferite metode, inclusiv mita, violenţa, trădarea etc. Bunătatea şi sinceritatea românilor nemilitari, dar parţial şi militari deseori a jucat feste în favoarea ruşilor.

Structura cuprinsului cărţii este reuşită şi cuprinde toate aspectele armatei române, în majoritatea cazurilor până la cele mai mici amănunte. Pentru confirmare, vă propun să urmăriţi cuprinsul acestui volum

Partea I

Organizarea şi mobilizarea

Structura forţelor armate

Secţiunea I. Completarea armatei

Cap. I.   Completarea cu ranguri inferioare (cu excepţia subofiţerilor)

  1. Legea privind serviciul militar obligatoriu
  2. Rezultatele satisfacerii serviciului militar obligatoriur
  3. Satisfacerea serviciului militar de către rangurile inferioare

(cursuri şi şcoli în unităţile militare şi generale)

  1. Calcularea efectivului de rezervă al trupelor instruite

Cap. II.    Completarea  cu subofiţeri

  1. În timp de pace

Ordinea pregătirii subofiţerilor

Promovarea în subofiţeri

Satisfacerea serviciului militar de către subofiţeri

Serviciul militar peste termen

  1. În timp de război

Ordinea completării

Calcularea rezervelor

Cap. III. Completarea cu ofiţeri

  1. În timp de pace

Pregătirea cadrelor militare

Promovarea în primul rang

Continuarea serviciului

Măsurile pentru perfecţionarea continuă

  1. În timp de război

Ordinea completării

Calcularea rezervelor

Cap. IV. Completarea corpului de ofiţeri al cartierului general, ingineri militari

şi alte specialităţi militare speciale

Cap. V.  Completarea cu medici mililtari şi veterinari

Cap. VI. Completarea cu cadre  militare

Cap. VII. Completarea cu cai

  1. În timp de pace

Cai pentru trupe şi de tracţiune

Cai pentru ofiţeri

  1. În timp de război

Cai pentru trupă şi de tracţiune

Cai pentru ofiţeri

Cap. VIII. Completarea armatei cu prestaţia naturală în timp de pace

şi de război

Secţiunea II.  Structura conducerii militare

Cap. I. Administrarea centrală cu instituţiile  subordonate ei

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. II.         Administrarea locală

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

 

Secţiunea III. Structura trupelor militare terestre

Cap. I. Forţele armate de avangardă

  1. Infanteria

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Cavaleria

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Artileria

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Trupele de geniu şi unităţile de comunicaţie

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile de convoi cu care

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile sanitare

Structura în timp de pace şi de război a unităţilor cu care

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile de intendenţă/de administraţie

Structura în timp de pace şi de război

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Forţele unităţilor speciale

Structura în timp de pace şi de război

Statele de personal în timp de pace şi de război

  1. Unităţile instructive

Cap. II. Trupele de linia a doua

Cap. III. Trupele de linia a treia

Secţiunea IV. Organizarea  unităţilor militare de elită

Cap. I. În timp de pace

  1. Brigăzi ale trupelor de infanterie, de cavalerie, de artilerie, de geniu,

de comunicaţii şi mixte

  1. Divizii: de infanterie, de cavalerie şi mixte
  2. Corpuri militare
  3. Unităţi militare superioare

Cap. II. În timp de război

Brigăzi, divizii, corpuri militare şi armate

Conducerea de campanie a armatelor şi organizarea spatelui frontului

Secţiunea V. Unităţile şi instituţiile  militare de instruire

Cap. I. Şcolile pentru instruirea şi pregătirea subofiţerilor şi perfecţionarea

gradelor  inferioare

Cap. II. Instituţiile militare pentru instruirea ofiţerilor

Cap. III. Şcolile pentru perfecţionarea continuă a ofiţerilor şi funcţionarilor militari

Cap. IV. Şcoala pentru învăţământul militar superior al ofiţerilor

Secţiunea VI. Instituţiile şi stabilimentele militare

Cap. I. Instituţiile şi stabilimentele de artilerie

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. II. Instituţiile şi depozitele de geniu şi ale trupelor de comunicaţii

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. III. Instituţiile şi stabilimentele de intendenţă şi de convoi cu care…

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. IV. Instituţiile şi stabilimentele medicale militare

  1. În timp de pace
  2. În timp de război

Cap. V. Instituţiile militare de corecţie

Cap. VI. Crescătoriile de cai şi localurile de reparaţii

Cap. VII. Câmpurile de instrucţii, taberele, poligoanele, poligoanele de trageri etc.

Cap. VIII. Casele pentru invalizi, aziluri, adăposturi şi altele

Secţiunea VII. Dislocarea armatei

Caracterul sistemului de dislocare aprobat

Secţiunea VIII. Mobilizarea

Cap. I. Acţiunile de mobilizare pe timp de pace în administraţiile centrale şi locale

  1. Evidenţa şi repartizarea rezerviştilor
  2. Evidenţa şi repartizarea cailor
  3. Evidenţa carelor/căruţelor
  4. Alte lucrări

Cap. II. Ordinea efectuării mobilizării în administraţiile centrale şi locale

  1. Declararea mobilizării
  2. Concentrarea rezerviştilor şi cailor
  3. Transportarea mobilizaţilor

Cap. III. Mobilizarea unităţilor militare

  1. Infanterie
  2. Cavalerie
  3. Artilerie
  4. Trupele de geniu şi de comunicaţii
  5. Trupele de convoi, sanitare, de intendenţă
  6. Trupele speciale

Cap. IV. Mobilizarea statelor-majore ale armatei şi ale direcţiilor de campanie

Cap. V. Termenele de pregătire mobilizaţională

Secţiunea IX. Efectivul forţelor armate

Cap. I. În timp de pace

Cap. II. În timp de război

Secţiunea X. Înzestrarea cu armament a trupelor militare

Cap. I. Cele mai importante date ale modelelor armamentului adoptat pentru armată

  1. Armele de foc manuale
  2. Mitralierele
  3. Tunurile de artilerie de câmp
  4. Tunurile de asediu, de cetate şi de coastă
  5. Armele albe
  6. Proiectile de mână

Cap. II.  Înzestrarea cu armament şi aprovizionarea cu muniţii conform modelelor de armament

  1. Infanterie
  2. Cavalerie
  3. Artilerie
  4. Trupele de geniu şi de comunicaţi
  5. Trupele de convoi, sanitare, de intendenţă şi de destinaţie auxiliară

Secţiunea XI. Echipamentul / Înzestrarea

Cap. I. Instrument de excavare

  1. Muniţia

III. Echipamente de tabără

  1. Rezervele de cartuşe, alimente şi echipament
  2. Binocluri, telemetre, hărţi şi altele
  3. Mijloace de comunicare

VII. Echipament de harnaşament

VIII. Materiale explozibile

  1. Materiale sanitare
  2. Mijloace pentru poduri
  3. Greutatea totală a echpamentului

Secţiunea XII. Modelele de uniformă

Cap. I.      În timp de pace

Cap. II.  În timp de război

Secţiunea XIII. Aprovizionarea armatei

Cap. I. În timp de pace

  1. Ofiţerilor
  2. Gradelor inferioare
  3. Cailor
  4. Prestaţiile în natură

Cap. II. În timp de război

  1. Ofiţerilor
  2. Gradelor inferioare
  3. Cailor
  4. Rechiziţia şi prestaţiile în natură

Secţiunea XIV. Sistemul de apărare fortificaţională a ţării şi o scurtă schţă

a organizării punctelor de fortificare

Secţiunea XV. Cheltuielile militare ale statului

Cap. I. În timp de pace

  1. Bugetul militar
  2. Analizarea ultimului buget aprobat şi compararea lui cu bugetele anterioare
  3. Costul întreţinerii funcţiilor militare
  4. Povara pentrtu populaţie a cheltuielilor militare

Cap. II. În timp de război

  1. Fondul militar
  2. Modul de alocare a mijloacelor pentru război

Secţiunea XVI. Informaţii succinte despre flota militară

PARTEA II.

Pregătirea de luptă a armatei

Secţiunea I. Pregătirea tactică a trupelor

Cap. I. Viziunile dominante din armată privind principalele chestiuni tactice…

Cap.  II. Analiza principalelor regulamente / statute

  1. De front de infanterie
  2. De front de cavalerie
  3. De front de artilerie
  4. Serviciului de campanie
  5. Instrucţiune la tir
  6. Instrucţiune pentru acţiunile trupelor în preajma cetăţilor

Cap. III. Informaţii succinte din alte regulamente

  1. Instrucţiune pentru acţiunile mitralierelor
  2. Instrucţiune pentru lucrările de tranşee a infanteriei
  3. Instrucţiune la gimnastică

Secţiunea II. Ordinea de instruire a trupelor

Cap. I. Condiţiile generale de instruire a trupelor

Cap. II. Ciclul anual de instruire

  1. Instruirea recruţilor, lecţiile cu efectivul mobilizat, subofiţerii şi ofiţerii
  2. Concentrările pentru instrucţie, trecerile în revistă
  3. Concentrările de tabără şi concentrările speciale
  4. Manevrele

Secţiunea III. Viaţa cotidiană a armatei

Cap. I. Analiza succintă a regulamentelor: militar-penal, serviciului intern

(cu cel disciplinar) şi serviciului în garnizoană

Cap. II. Viaţa cotidiană a ofiţerilor, subofiţerilor şi altor gradaţi mai inferiori

  • Ofiţerilor
  • Subofiţerilor
  • Rangurilor inferioare

Secţiunea IV. Pregătirea militară a populaţiei

Cap. I. Pregătirea militară a tinerilor

Cap. II. Măsurile luate pentru dezvoltarea şi menţinerea dragostei către arta militară

în rândurile populaţiei

Secţiunea V. Concluzii

Cap. I. Pregătirea de front a armatei

Cap. II. Pregătirea tactică a armatei

Infanteria

Cavaleria

Artileria

Acţiunile detaşamentelor din 3 feluri de arme

Cap. III. Spiritul armatei

Cap. IV. Concluzii generale despre armată

ANEXE

  1. Componenţa corpului de armată, diviziei de campanie şi de rezervă.
  2. Tabloul conducerii de campanie a armatei.
  3. Tabloul spatelui frontului.
  4. Tabloul de organizare a spatelui frontului.
  5. Tabelul dislocării armatei române.
  6. Harta de dislocare.
  7. Lista principalelor statute în vigoare, regulamente şi instrucţiuni ale armatei române.
  8. Cinci foi de schiţe.

Vestea bună este că, istoricul- arhivist și publicist din Chișinău Alexandru Moraru, împreună cu colonelul (r), istoric și publicist Alexandru Ganenco, fost ofițer al serviciilor speciale, lucrează întens la traducerea în română a acestui volum de excepție și în septembrie 2019, vor prezenta cartea ”Armata Română sub lupa imperiului rus”. Sperăm mult ca valoarea informațională și istorică a cărții, să fie apreciată de militari și specialiștii în istorie militară.

Alexandru MORARU, istoric-arhivist, publicist

NOTĂ: Prezenta comunicare a fost pregătită pentru sesiunea de comunicări științifice ”Retrăiri istorice în veacul XXI”care a avut loc la Maia, județul Ialomița in septembrie 2018

Reclame

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata română a capturat, între 22 iunie 1941 și 23 august 1944, 91.060 militari sovietici, dintre care au fost internați în România 82.057, în 12 lagăre (Slobozia, Vlădeni-Brașov, Corbeni-Argeș, Crăciunești-Deva, Independența-Covurlui, Maia, Vaslui, Dornești-Rădăuți, Bolgrad, Tighina, Tiraspol și Odessa). Dintre aceștia, 13.682 au fost eliberați (în special cei de origine română din Basarabia și partea de nord a Bucovinei), 5.223 au decedat și 3.331 au evadat. La 23 august 1944 în lagăre se aflau 59.856 prizonieri, dintre care 2.794 ofițeri (15 colonei, 58 maiori, 320 căpitani, 810 locotenenți, 1.591 sublocotenenți) și 57.062 trupă: ucrainieni – 25 533, ruși – 17.833, calmuci – 2.497, uzbeci – 2.039, turci – 1.917, cazaci – 1.588, armeni – 1.501, gruzini – 1.600, tătari – 601, evrei – 293, polonezi – 252, bulgari – 186, osetini – 150, azerbaidjeni – 117 și alte zeci de naționalități.

Aducerea prizonierilor în țară.

Inițial, militarii sovietici capturați de armata română au fost preluați de către efectivele operative ale marilor unități, care au improvizat și servicii de aprovizionare și pază. Pentru remedierea situației au fost constituite două lagăre de tranzit, la dispoziția armatelor 3 și 4, care au asigurat primirea prizonierilor și escortarea acestora în zona etapelor sau în cea interioară, precum și asigurarea hranei în timpul transportului spre lagărele de bază.
Pe măsură ce frontul s-a îndepărtat de Nistru, prizonierii capturați de armata română au fost vărsați în lagărele germane, de unde, la cererea autorităților române erau aduși în țară, în pofida reticențelor comandamentelor germane.

Cazarea prizonierilor.

În faza inițială a războiului, condițiile de cazare au fost diferite. Ofițerii au fost cazați în clădiri de zid, în camere cu paturi comune (în Lagărul nr. 1 Slobozia), iar trupa în barăci de scânduri, tip M.Ap.N. sau model german, în paturi comune (simple sau suprapuse), având ca așternut rogojini sau paie. În toamna anului 1941 au fost și situații în care o parte din prizonieri au dormit pe pământul gol până când s-au procurat scânduri pentru construirea paturilor. Cea mai dificilă situație a fost constatată în Lagărul nr. 9 de la Crăciunești, unde s-au înregistrat și cele mai numeroase decese (53 până la 15 noiembrie 1941).

Fără a constitui o consolare pentru prizonierii de la Crăciunești, rapoartele de inspecție consemnau o situație dificilă și pentru trupa de pază, santinelele locuind în aceleași barăci rudimentare ca și prizonierii. Pentru remedierea situației nesatisfăcătoare a cazării prizonierilor în primele luni ale iernii 1941/1942 s-a intervenit și s-a acționat pentru dublarea pereților și tavanelor, instalarea sobelor de încălzit și construirea de barăci adecvate. Acțiunea a continuat în toată perioada de iarnă, concomitent cu amenajarea de localuri speciale pentru servitul mesei și a instalațiilor sanitare corespunzătoare.Analizând modul în care au fost tratați prizonierii în toamna și iarna anului 1941, mareșalul Ion Antonescu a cerut să se ia măsuri urgente de îndreptare și să se stabilească cauzele și vinovații. Ca urmare, ministrul Apărării Naționale a convocat (25 februarie 1942) factorii responsabili cu situația prizonierilor, a aprobat să se distribuie o cantitate mai mare de efecte pentru acoperirea deficitelor și a cerut să se acționeze rapid pe toate planurile pentru îmbunătățirea cazării. Concomitent, s-a dispus înlocuirea din funcții și deferirea către Curțile Marțiale a comandanților asupra cărora planau acuzații. Nu a fost ignorată nici răspunderea Comandamentelor teritoriale, a propriilor comandamente de profil și a instituțiilor care au beneficiat de munca prizonierilor.

Aceste măsuri, corelate și cu sosirea primăverii, au făcut ca situația să se schimbe considerabil, dacă nu radical. Fără a considera problema rezolvată definitiv, ofițerii controlori ai Marelui Stat Major apreciau, în martie 1942, că situația cazării se ameliorase, devenind acceptabilă și în unele locuri chiar bună. În continuare s-au adoptat noi măsuri pentru asigurarea „unei cât mai bune cazări”, „sporirea capacității de cazare”, „terminarea la timp a amenajărilor pentru iarnă”, în majoritatea lagărelor construindu-se sobe de încălzit, reamenajate bucătăriile și infirmeriile etc. În iarna 1942/1943, alocațiile pentru lemnele necesare sobelor din barăci au fost echivalate cu cele afectate pentru încălzitul dormitoarelor în care locuiau militarii români. Aceleași condiții pentru asigurarea cazării au fost impuse și instituțiilor de stat sau proprietarilor care foloseau prizonieri la diferite munci.Până la 1 iulie 1943, efortul financiar făcut pentru amenajarea în mai bune condiții a barăcilor s-a ridicat la 120.000.000 lei.

Echiparea prizonierilor.

Ca și în domeniul cazării, echiparea prizonierilor sovietici nu a fost încă de la început coresponzătoare datorită faptului că aceștia aveau echipament de vară, în mare parte reformat, care s-a deteriorat rapid în timpul activităților pe care au fost puși să le facă. În unele locuri echipamentul bun a fost înlocuit cu altul uzat. Pentru remedierea situației, Ministerul Apărării Naționale a dispus să se distribuie îmbrăcăminte din efectele purtate (haine, paltoane, încălțăminte) și a livrat succesiv pânza și postavul necesar pentru confecționarea echipamentului necesar, reușind să se asigure, până în decembrie 1942, pentru fiecare prizonier, câte un rând de efecte de îmbrăcăminte și un rând de rufărie. Până la 23 august 1944 s-au confecționat haine, încălțăminte, rufărie etc. în valoare de 2.797.216.000 lei, distribuiți din „fondul prizonieri” și din „creditul de război”.

Hrana prizonierilor.

Inițial, alocația de hrană, stabilită la 22 lei, apoi la 28 lei (din care 1,80 lei pentru întreținere) pe zi, când nu se efectuau activități productive, și la 40 lei pe zi (din care 5 lei pentru întreținere și 5 lei pentru tutun) când se lucra, nu a fost suficientă, mai ales în situația în care unii comandanți au mai făcut și „economii”. Situația s-a remediat rapid, deoarece comandanții găsiți în culpă au fost schimbați și deferiți Curților marțiale pentru a fi judecați și condamnați. Pentru a evita orice neînțelegere, Ministerul Apărării Naționale a hotărât (februarie 1942) ca prizonierii să fie hrăniți „la fel ca ostașii noștri”, drepturile de hrană fiind „la fel ca ale trupei” din interior, adică 30 lei de om pe zi, întreaga alocație fiind cheltuită efectiv pentru hrană, fără să se mai facă economii. Ca urmare, din martie 1942 majoritatea ofițerilor controlori raportau că hrana prizonierilor era „cantitativ și calitativ bună”.

Prin dispoziții superioare s-a stabilit ca prizonierii să primească cinci zile pe săptămână câte 700 grame de pâine (din făină de orz amestecată cu 10% făină de grâu), iar la patru mese pe săptămână carne de cal. În limita alocației, pentru prizonierii debili, s-a asigurat supliment de hrană. Pentru îmbunătățirea alimentației, din primăvara anului 1942 lagărele au arendat terenuri pentru cultivarea de zarzavaturi, dispunându-se ca în interiorul lagărelor „să nu mai rămână nici o porțiune de teren necultivată”. Totodată, proprietarii care nu asigurau o hrană corespunzătoare prizonierilor au fost amendați, iar celor aflați în recidivă li s-au ridicat prizonierii de la lucru.

Din ianuarie 1943, cu toate că Uniunea Sovietică nu aderase la Convenția de la Geneva, Ministerul Apărării Naționale a ordonat ca alocația de hrană pentru prizonierii ofițeri să fie aceeași ca cea pentru elevii școlilor militare, adică 90 lei pe zi, ceea ce a făcut ca hrana să fie apreciată ca „bună”. În aprilie 1943, printr-o mai bună administrare a lagărelor, prizonierii bolnavi au putut primi un regim special prescris de medici, iar din luna următoare prizonierii ofițeri au primit două feluri de mâncare (la prânz și seara).

Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu

Pe larg: Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în Al Doilea Război Mondial. Dicționar, București, Editura Enciclopedică, 2017.

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4721-prizonieri-de-razboi-sovietici-in-romania-1941-1944.html

Maximilian von Weichs: „Orice mișcare de fugă se va împiedica fără cruțare, la caz de nevoie făcându-se uz de arme. Soldații români ce vor fi găsiți fără arme, echipament și ordin de serviciu, retrăgându-se spre vest, vor fi arestați și internați”. Conștient de pericolul pe care îl reprezentau cele două capete de pod deținute de sovietici, la Kletskaia și Serafimovici (ultimul cu o dezvoltare frontală de 70 km și adânc de 25 km), care permiteau concentrarea unor puternice forţe inamice şi executarea unor atacuri concentrice la flancul drept şi în centrul dispozitivului de luptă al armatei aceste capete de pod, Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 române, a propus lui Maximilian von Weichs, comandantul Grupului de armate „B”, și lui Friedrich Paulus, comandantul Armatei 6 germane, precum și Înaltului comandament al Armatei de Uscat germane (O.K.H.) desfăşurarea unor acţiuni ofensive care să ducă la lichidarea celor două capete de pod inamice.

Având alte priorități, O.K.H.-ul nu a fostde acord cu acțiunea ofensivă (solicitată și de comandamentele Grupului de armate „B” şi Armatei 6 germane) invocând imposibilitatea asigurării sprijinului de aviaţie, care era întrebuinţată, cu precădere pe frontul de la Stalingrad. După declanșarea contraofensivei sovietice (19 noiembrie 1942), în contextul în care diviziile care constituiseră Gruparea „General Lascăr” fuseseră încercuite, generalul Ilie Șteflea, șeful Marelui Cartier General român, a expus (22 noiembrie 1942, orele 11.00) generalului Erik Hansen, șeful Misiunii militare germane din România situația dificilă în care se aflau trupele române și a cerut să se intervină la O.K.H. pentru a aproba ieșirea din încercuire cel mai târziu în noaptea de 22 spre 23 noiembrie 1942, acela fiind considerat a fi „ultimul moment când se mai poate încerca această operație”.
Și de această dată, răspunsul Grupului de armate „B” a fost categoricic: „Rezistați. Intervenim pentru a vă despresura”. Aceeași poziție a avut-o și generalul Erik Hansen (orele 18.30): „Grupul Lascăr ține până la ultimul om. Rezistența este condiția pentru operațiunile viitoare”. Ce s-a întâmplat se cunoaște.

Înfrângerea Armatei 3 române în Cotul Donului a fost considerată de cercurile superioare de conducere germană ca fiind „prima mare deziluzie”. Din acel moment, relațiile româno-germane s-au deteriorat din ce în ce mai mult, comandamentul Armatei 3 fiind practic deposedat de atributele de conducere a trupelor pe care le mai avea în subordine.Nemaiavând încredere în comandamentele române, comandantul Grupului de armate „B” a desemnat (22 noiembrie 1942) pe colonelul Shone, șeful de stat major de legătură cu Armata 3 română, cu rolul de consilier responsabil al generalului Petre Dumitrescu, acordându-i „toate drepturile tactice al unui șef de stat major german la această armată”.Peste câteva zile (24 noiembrie), comandantul Grupului de armate „B” a decis organizarea „Statului major german pe lângă Armata 3″, condus de colonelul Walter Wenck, care a preluat atribuţiile generalului Ioan Arbore, fostul şef de stat major, și a hotărât constituirea Grupării „Hollidt” (în subordinea sa directă) compusă din resturile corpurilor 1, 2 armată române și Corpul 17 armată german (diviziile 62 și 294 infanterie) etc.

La rându-i, Maximilian von Weichs a acuzat (26 noiembrie 1942) comandamentele celor două armate române, apreciind că dezastrul s-a datorat „moralului deosebit de scăzut” al trupelor, panicii, slabei instruiri și insuficientei înzestrări cu armament antitanc. Generalul german se mai referea la „completa nesupunere a conducerii superioare și de nivel mediu” (cu excepția generalilor Mihail Lascăr și Petre Dumitrescu), la „contradicțiile de natură politică din cadrul corpului ofițeresc” etc. La rându-i, Hitler și-a exprimat dorința ca Ion Antonescu să dea directivele corespunzătoate pentru „a întări și mai mult, voința de a lupta a soldaților și marilor unități române”.

Peste o lună, după eșuarea încercării de despresurarea Armatei 6 germană, din ordinul Grupului de armate „Don”, Detașamentul „Hollidt” și-a asumat (27 decembrie 1942) comanda în sectorul Armatei 3 române, generalul Petre Dumitrescu urmând a se deplasa la Șahti pentru a organiza apărarea Donețului (de la vărsarea în Don până la Kamensk, exclusiv). Activitatea urma să fie supervizată de către generalul Schneckenburger ca „general împuternicit” la comandamentul Armatei 3, având la dispoziție vechiul stat major de legătură condus de generalul Schone.

Percepând acțiunea trupelor române din zona Bokovskaia, ca pe „o fugă”, Maximilian von Weichs, comandantul Grupului de armate „B”, a ordonat: „Orice mișcare de fugă se va împiedica fără cruțare, la caz de nevoie făcându-se uz de arme. Soldații români ce vor fi găsiți fără arme, echipament și ordin de serviciu, retrăgându-se spre vest, vor fi arestați și internați”. Deoarece avea „bănuieli justificate că unele părți ale Diviziei 14 române au părăsit la primul atac inamic prea timpuriu pozițiile lor, fără a rezista, după cum s-a ordonat până la urmă”, Maximilian von Weichs a ordonat trimiterea comandantului diviziei (generalul Gheorghe Stavrescu) în fața Curții Marțiale și a făcut cunoscut: „Aștept de la simțul onoarei al tuturor ofițerilor și soldaților români, ca de acum înainte să combată toate simptomele de panică și clătinarea moralului, cu mijloacele cele mai drastice”.La toate acestea s-au adăugat comportarea față de militarii români, care nu au mai fost primiți în cantonamentele germane și în vagoane încălzite, fiind „dezarmați și insultați”, „disprețuiți” și tratați ca „fugari” etc. Protestând, generalul Ilie Șteflea a atras atenția Misiunii Militare Germane (19 decembrie 1942) că i s-au semnalat, din nou, „cazuri că ofițerii și soldații români sunt tratați în mod necamaraderesc și neomenesc în timpul transportului pe calea ferată” și a cerut să se intervină, urgent, pe lângă autoritățile germane pentru ca „această stare de lucruri să înceteze”, deoarece „nu este admisibil ca în timp ce soldați germani călătoresc în vagoane încălzite, ostașii români să călătorească pe platforme”. În situația în care autoritățile germane locale nu puteau soluționa această problemă, șeful Marelui Cartier General român își rezerva dreptul de a „interveni la O.K.H. pentru a arăta tratamentul la care sunt spuși ofițerii și ostașii români”.

Grafica – I.M.

Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4586-razboiul-de-coalitie-neintelegeri-romano-germane-1942-cotul-donului.html

„ÎN LABIRINTUL DOCUMENTELOR SECRETE” de Alexandru Moraru (lansare de carte)

La 30 octombrie 2017, în incinta Bibliotecii Centrale a BM „B.P.Hasdeu” a avut loc lansarea cărţii lui  Alexandru Moraru „În labirintul documentelor secrete”. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Centrală în colaborare cu Clubul Istoricilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, în faţa celor prezenţi au vorbit despre noua carte a istoricului arhivist, publicist, şef serviciu la Biblioteca Centrală Alexandru Moraru, istorici, jurnalişti, militari, economişti, filosofi, jurişti şi filologi.

Printre aceştea se numără: director general al BM „B.P.Hasdeu” dr. Mariana Harjevschi, profesorii universitari Anatol Petrencu şi Alexei Creţu, istoricii profesori Daniela Vacarciuc şi Veronica Pârlea Conoval, distinsul istoric şi om politic Ion Negrei, scriitoarea Valeria Dascăl, colonelul (r) şi publicistul Alexandru Ganenco, scriitorul şi publicistul Grigore Grigorescu, dr.hab.în filosofie Petru Berlinschi,  cunoscutul psiholog Ludmila Vasilescu şi alţii.

Respectiva lansare a fost şi un prilej pentru cei prezenţi de a-l felicita pe autor nu numai cu lansarea noii cărţi, dar şi cu împlinirea onorabilei vârste de 65 de ani.

Tot în cadrul acestui eveniment a fost prezentat de către Alexandru Moraru şi placa comemorativă „Mareşalul Antonescu-dezrobitorul Basarabiei” confecţionată din bronz, chipul celebrului militar şi fixată pe o placă de granit roşu.

În continuare vă propunem cateva imagini de la acest eveniment.

SURSA:www.mazarini.wordpress.com

Atitudine faţă de articolul domnuluilui col. (r) dr. Tiberiu Tănase – „Mişcarea Legionară vs Antonescu – în unele lucrări ale istoricilor străini şi români” – publicat în Revista ART-EMIS.

„Legea istoriei este că ţările mari şi puternice fac politica externă şi că ţările mici şi ameninţate trebuie să facă politica internă cerută de nevoile de adaptare a politicii externe.” (Dr. Şerban Milcoveanu).
„Mişcarea Legionară se impune istoriceşte ca cel mai: original, interesant şi instructiv fenomen politic al Istoriei Neamului Românesc.” (Victor Isac).

Înainte de toate,se cuvine cred, un punct de vedere, legat de cercetătorii diferitelor momente istorice. Problematica evenimentelor interne şi externe ale unei epoci ţine, în primul rând, de situaţia socio-profesională, instituţională a unor cercetători faţă de puterea politică pe care, nu o slujesc, ci o slugărnicesc cu devotament. Se studiază sau se cercetează evenimentele istorice din punct de vedere al Serviciilor Secrete, al Securităţii, al Propagandei politice, al Propagandei jurnalistice, al Secretului de stat, al Departamentului Dezinformării, al Poliţiei politice, al abuzurilor procurorilor zeloşi, al ideologiilor politice, al Serviciilor de Informaţii, Spionaj şi Contraspionaj străine, al Masoneriei, al Ocultei interne/ externe, al Internaţionalei, al Mişcării ecumenice etc.
Serviciile de orice fel, Securitatea în general, este fondată pe o structură atee, anarhist- nihilistă, gen Machiavelli ori bolşevizată prin şcoala pedagogic-sionistă, a celebrul evreu-rus Anton Semionovici Makarenko.

Ca atare, să luăm aminte!

Cercetarea după chipul individului autonom este adesea doar aflarea în treabă, în interes personal, în interes de serviciu, din obligaţie, din obedienţă, din zel, din invidie, din ură, din mândrie, din necunoaştere, din nepricepere, din rea voinţă, din teama de a nu fi pe placul superiorilor care pot fi inferiori profesional, moral, social, uman, spiritual, dar dictează, din nepăstrarea măsurii pentru măsură, din necuviinţă, din tendinţa de a fi remarcat de superiorii-inferiori, de spaima agenturilor, de frica dosarului curat lucrat, de sferele diplomatice, de ambiţia parvenirii, de mascarea dezordinii morale din sine, de…, de… etc. Evident că sunt lucrări şi autori autorizaţi în toate aceste reţele obediente puterii politice, puterii economice, puterii oculte, francmasonice! Tot la fel de evident este faptul că ucenicii se străduiesc pentru beneficii diverse: grad, decoraţii, medalii, titlu, doctorat, catedră, carieră, diplomaţie, remuneraţie, loje ş.a., să corespundă întru totul sau aproape Maeştrilor, Venerabililor…

Personal, cunoscându-l pe domnul colonel dr. Tiberiu Tănase de mult timp, știu că nu este vorba de nici una dintre situațiile de mai sus… Adesea insă se consideră că nu există o abordare ştiinţifică decât dacă este de tip materialist-dialectic și nu există o abordare obiectivă decât dacă se bazează doar pe materialele (documentele) prelucrate şi pregătite minuţios din vreme, de slugarnicii Institutelor Informării-Dezinformării-Mistificării-Diversiunii-Manipulării! Adevărul fiind divin, nu se subordonează niciodată Ştiinţei, fiindcă Adevărul este Unul Singur-Dumnezeu, pe când ştiinţa e o multitudine, un amalgam de porniri spre Adevăr sau nu şi ţine de metoda de lucru a oricărui muritor cu pretenţie sau fără pretenţie. Cercetarea în Istorie este o artă, un crez, o chemare, o vocaţie, o misiune, chiar o mărturisire de credinţă, de Adevăr, de Libertate, de Iubire, de Frumos, de Dreptate. Cercetarea în Istorie nu ţine doar de instituţionalizare, de formaţie profesională și nu este la îndemâna oricui sau a unui oarecare ce se vrea a fi cineva…

Istoria, fie a învinşilor fie a învingătorilor, trebuie să urmeze doar calea Adevărului adevărat, precum Teologia Ortodoxă a lui Iisus Hristos, iar pentru coroborarea realităţii faptelor petrecute vis-a-vis de cele menţionate oficial de diverşi ai diverselor servicii ori reţele diplomatice, se impune stringent raţiunea omului moral creştin raportată la Adevărul adevărat, căci altfel devii un cronicar al unor evenimente care nu sunt trecute prin filtrul veridicităţii fiindcă nu există o Istorie critică în România, nepartinică, a evenimentelor socio-politico-economice!

„Lucrări ca cele ale lui Iorga, Xenopol, Giureştii-cei doi sau trei-Oţetea şi alţii pot ajunge simple lucrări de cronicari,valoroase cronici dar doar atât… Aşa cum a fost caracterizat şi Iorga de istoricul american R.W. Seton-Watson: „oameni care au acceptat versiunea oficială a conducătorilor lor contemporani, fără nici un comentariu.” (C. W. Forester, Fenomenul Legionar de la Horia, Cloşca şi Crişan la Horia Sima sau Mişcarea legionară în istoria poporului român. Ed. Studii Istorice Româneşti, Florida, USA 1999, p. 28).

De pe treapta pe care stai la acea înălţime te situezi!

„Singura forţă politică importantă ce se oferea lui Antonescu erau legionarii”

Toate studiile privitoare la raporturile dintre Antonescu şi Garda de Fier-expresia politică a Mişcării Legionare (Mişcare naţionalistă creştin-ortodoxă, spiritualo-pedagogico-mistică, n.a.), aparţinând celor menţionaţi în articol sunt autori evrei, arhicunoscuţi pentru „simpatia” legionară, românească, creştin-ortodoxă, deci cu evaluare tendenţioasă, mistificatoare. Asasinatele de la Jilava au fost opera unor executanţi-sceleraţi cu sau fără acordul tacit, direct sau subînţeles al lui Horia Sima şi apoi acceptate şi tolerate de Conducătorul statului din motive de el cunoscute și cert şi de alţii.

Iorga şi Madgearu sunt victimile acţiunii intreprinse de K.G.B. cu acordul Ocultei internaţionale din două motive: pentru a scăpa de nişte personalităţi autoritare, foste complice dictaturii regale-sângeros represivă, devenite incomode şi pentru a arunca apoi stigmatul pentru mult timp asupra Mişcării Legionare. Criza internă a unui Stat condus de un dictator are două surse: internă aparţinând dictatorului şi oligarhiei sale şi externă, familiară Ocultei care girează dictatorul, oligarhia sa precum şi criza internă; a fi de acord cu elucrubraţiile şi mistificările unor autori străini chiar cu pretenţie înseamnă a te situa în aceeaşi tabără cu vicleanul, iar nicidecum în slujba Adevărului care te face liber să cauţi realitatea apropiată adevărului istoric. În urma genocidului carlist, a crimei organizate de statul monarhic, după uciderea celor peste 250 de personalităţi naţionalist-creştine titrate, de către monstruoasa coaliţie obedientă odiosului Călău-Carol al II-lea, Mişcarea Legionară n-a fost redusă la o mişcare de mase, fiincă Legiunea în sine a fost o Şcoală Elitistă a Spiritului Pedagogic Ortodox.

Guvernul condus de mareșalul Ion Antonescu avea puţini miniştrii legionari, cei drept de mare nobleţe: ministerul de interne-prinţul Alexandru Cantacuzino; ministerul de externe-prinţul Mihail Sturdza, filosofi, sociologi, poeţi, teologi, preoţi, generali, ofiţeri superiori etc. Înaintea lui Antonescu, regele ucigaş Carol al II-lea îi oferise lui Horia Sima mult mai multe portofolii ministeriale decât Conducătorul Statului Naţional Legionar;

„…imposibilitatea de a da viaţă propriilor promisiuni”

În ciuda tuturor piedicilor, opreliştilor, subordonărilor, boicotărilor, întârzierilor, birocraţiilor şi a altor greutăţi, minoritatea legionară ministerială a stabilit un record în cele 4 luni şi trei săptămâni de acceptare la guvernare.

„…echipele legionare ale morţii… ”

Acuzaţie, prejudecată şi mistificare… „Echipa morţii” este expresia misticii martirice, născută voluntar după martiriul bravilor eroi din Spania: Moţa-Marin. (Michele Rallo, România în perioada revoluţiilor naţionale din Europa: 1919-1945. Ed. SeMpre, Bucureşti-1993, p. 34);

„…Garda incapabilă prin ea însăşi de conducerea guvernului şi economiei româneşti”

Garda n-a condus şi n-a controlat guvernul fiindcă acesta aparţinea în majoritate Generalului Antonescu, iar Sima avea cu totul alte vederi mârşave. Lucrurile au fost clare din start: Antonescu şi Horia Sima au fost doi dictatori inteligenţi, remarcabili, unul neiertător, celălat feroce şi parşiv, mergând împreună pentru a-şi atinge scopul, dar şi pentru a se debarasa unul de altul. Nici unul nu a fost ales. Amândoi s-au impus autoalegându-se. Unul pe merit, celălat, Sima prin laşitate, prin trădare, prin mojicie, prin fariseism, prin frântură de Iuda. Unul era Conducătorul, celălalt Impostorul. Unul era dictator pentru ţară, ceea ce nu-i deloc rău, celălat, Sima era doar pentru sine, pentru urâţenia şi ura lui viscerală pe care o împrăştia în jurui.
Cum de l-au urmat atâtea caractere nobile e un mister. Primul a fost loial, celălat, Sima a fost de la început trădător, în serviciul său, al lui Moruzov şi al altor clici şi reţele. Horia Sima n-a fost niciodată legionar. El a fost doar intrus, trădător, uzurpator, ucigaş, ambiţios, viclean, gelos, perfid, complice răilor neamului.

Dacă n-ar fi existat în rândul legionarilor acele caractere alese, formate, acele inimi doldora de dăruire, acea educaţie spartană/ cazonă imprimată de Căpitan, bunul simţ, spiritul de jertfă, morala cu iz ascetic, nimeni nu l-ar fi urmat pe prichindelul Sima devenind dictator-ucigaş.

„Cum a supravieţuit Horia Sima 93 de ani, faţă de Mişcarea creată de Codreanu?!?”

Îi mulţumesc colonelului că mi-a ridicat mingea la fileul istoric. Corneliu Zelea Codreanu şi Mişcarea creată de el providenţial a fost sufletul naţiei noastre şi inima lui Hristos, pe când Garda de Fier, parte a ei deturnată de la sensul ei de uzurpatorul Sima s-a prăbuşit în desuetudinea coordonată de trădător. Şi atunci este raţională, logică, onestă, naţionalist-românescă dorinţa generalului Antonescu de a ajunge Conducătorul Mişcării Legionare, ştiind ce hram poartă Sima, intrusul şi ce potenţă pedagogic-creştin-jertfelnică mai avea Legiunea care trăia prin spiritul Căpitanului. Pot garanta la modul absolut că toţi eroii sau martirii legionari sau sacrificat în numele lui Hristos, al Neamului şi al Căpitanului, dar nici unul ca fidel al lui Sima, nici măcar complicii de care s-a folosit.

Citez din declaraţia tatălui Căpitanului, Ion Zelea Codreanu, profesor, maior, erou şi martir, care dorea să colaboreze direct cu Antonescu prin Legiune, dar trădătorul de Sima a aflat şi l-a sechestrat pentru siguranţa sa, circa o lună de zile, ca să-şi pună planul de Iuda în aplicare: „De la constatarea treptată, că acel Sima îndepărtează Legiunea şi întreaga Mişcare de la calea morală şi sfântă a Căpitanului şi că prin abuzul administrativ al forţei lui de vicepreşedinte al Consiliului de miniştrii, o împinge în direcţia diametral opusă măreţei ţinte a Legiunii, apoi la aflarea treptată a uluitoarelor ştiri, că el de mult se află în strânse legături cu Moruzov, omul Lupeascăi şi al tuturor prigonitorilor noştri. […] Şi-a asumat rolul de conducător, în care pseudo-calitate, minţind că lucrează după indicaţiile Căpitanului, a pus la cale diferite atentate în mai multe părţi… Se vede că atentatele şi tulburările orânduite de Sima trebuiau să servească ca pretext acelora care puseseră la cale asasinarea Căpitanului şi a atâtor fruntaşi legionari, floarea neamului. Se vede limpede că numai inspirarea lui Moruzov putea să-l determine pe Sima să lucreze din răsputeri la omorârea Căpitanului, stârnindu-i pofta de a conduce Legiunea…

„Asasinatele de la Jilava”

La aceasta răspund că toate au fost poruncite şi săvârşite numai spre a se astupa gura lui Moruzov, care l-ar fi dat de gol pe Sima despre legăturile intime, pe care le-au avut amândoi în orânduirea atentatelor, care trebuiau să pregătească asasinarea Căpitanului.” („Procesul asasinatelor de la Jilava”, Bucureşti, 1941.). Între dictatori nu există compatibilitate, camaraderie mai ales dacă unul este net superior celuilalt chiar dacă interesele coincid la început, fiincă dictatura bună naşte interese majore.

Există doar diplomaţie, tatonare, aşteptare şi lovitura de graţie. Se ştie de altfel că marile culturi, civilizaţii s-au născut doar în vremea marilor dictaturi. Mişcarea Legionară n-a colaborat cu Antonescu, ci doar liderul Gărzii de Fier-autoales care s-a manifestat politic, ideologic, meschin, mârşav şi represiv. Nu a existat o Rebeliune legionară din două motive: fiindcă Statul Naţional Legionar Român a luat fiinţă graţie revoluţiei şi jertfelor legionare și rebeliunea nu a fost susţinută de comandamente armate legionare de atac, de rezistenţă sau de ripostă. A existat în schimb Lovitura de Stat a lui Sima, impostorul Gărzi de Fier, a unei părţi a Gărzii, împotriva Mişcării Legionare, a celor câţiva miniştrii, secretari de stat din guvernul său şi asupra celor din administraţia publică, care proveneau din mistica codrenistă;

Hitler şi camarila sa nu a jucat niciodată cinstit faţă de România, dovadă Dictatul şi nu numai. Dacă ar fi câştigat războiul, sursa vine din anturajul său, noi am fi scăpat de sovietici, dar am fi ajuns o colonie germană. Furerhul folosea politica ameninţării reciproce: pe Antonescu îl speria cu fantoma lui Sima, iar pe fariseul Sima cu Antonescu, pentru a-şi ţine în mână propriile interese, dar şi despotismul lui de mare dictator arian expansionist. Studiile fundamentale cu pretenţie de sinteză a Istoriei României, privind Istoria Mişcării Legionare şi a fenomenului legionar au fost girate de Academia din România, în proporţie covârşitoare de neromâni şi necreştini rău intenţionaţi, slujbaşi grei ai antiromânismului, ele fiind în proporție covârșitoare neadevărate.

O încercare chibzuită de a analiza doctrina Mişcării Legionare, respectiv fenomenul legionar, dincolo de prăvălirile şi pecetluirile cu toate învinuirile şi tot răul oferit din partea monarhiei, a partidelor politice, a dictaturii militare, a proletariatului comunist, a reuşit Henry L. Roberts: „Scriitori români de credinţe politice variate au căutat, uşor de înţeles,-să dovedească, că Mişcarea este o unealtă a Germanilor, sau a unor intriganţi şefi de poliţie sau politicieni, sau a unei clase-şi că ea nu ar reprezenta poporul român. Recunoscând că Românii nu sunt nici fascişti sau bestii, cu toate astea Garda de Fier nu poate fi simplu anulată din istorie ca pe un fenomen superficial. În felul ei, ea a fost răscumpărarea a tuturor falselor constituţionalisme şi pseudo-democraţii care s-au perindat în decursul istoriei recente a Românilor.” (Romanian, Political Problems of an Agrarian State, New Haven, 1951)

Alături de Roberts, tot într-o manifestare de cercetare, de cunoaştere vine şi C.W. Forester: „Evaluarea Mişcării Legionare este limitată sau la perioada scurtă în care a fost acceptată într-o poziţie minoră în primul guvern Antonescu, când el a vândut ţara lui Hitler, sau la nişte manifestări ale unor oameni care deşi pretindeau a fi în Mişcarea Legionară, nu s-au transformat suficient pentru a practica o autentică stare de spirit legionară. Fenomenul legionar nu poate fi considerat şi evaluat în cadrul acestor limitări. El face parte din istoria poporului român şi aprecierea lui trebuie făcută în cadrul unei analize a istoriei poporului român.” (Fenomenul Legionar de la Horia, Cloşca şi Crişan la Horia Sima sau Mişcarea legionară în istoria poporului român. Ed. Studii Istorice Româneşti, Florida, USA 1999, p. 28). Pagina 4.

Unii legionari rămaşi liberi, după ianuarie 1941, vor intra, din toamna anului 1944, în Partidul Comunist… Legionarii dădeau astfel consistenţa unui compromis şi a unor structuri ideologice de adâncime ale Legiunii, care făceau posibilă o apropiere de mistica comunistă.

Se impune întrebarea dacă legionarii reali au rămas liberi, deoarece se cunoaște faptul că au fost arestați și cei mai îndepărtați simpatizanți ai familiilor legionarilor? Între 23-24 Ianuarie 1941-23 August 1944, legionarii deţineau supremaţia în închisorile politice din Regatul Român, în Batalioanele morţii de la Sărata, pe frontul din Răsărit cu posibilitatea supravieţuirii eroismului sau a sacrificiului suprem. Ce apropiere poate fi între mistica naţionalist-creştină-ortodoxă: Dumnezeu-Patrie-Popor cu perversitatea atee: fără Dumnezeu, fără Patrie, fără popor?!?

Autoritatea moral-creştin-naţionalistă a Mişcării Legionare care, incorpora viziunea Naţiunii creştine dacoromâne într-un Stat naţional creştin nu se poate substitui nici teoretic măcar unui regim totalitar ateu. Închisorile comuniste au fost pline de legionari care ar fi putut pleca în străinătate în timp util dar nu au vrut să abdice de la responsabilitatea crezului lor. Așa s-a născut necesitatea fenomenului reeducării tocmai pentru că nu au renunțat la crez nici supuși torturilor greu de imaginat.

Mişcarea Legionară a avut ca o înaltă şcoală formatoare de caractere alese o doctrină naţionalist-creştin-ortodoxă sprijinită pe mistica Evangheliei lui Hristos.

Richard Wurmbrandt, pastor evreu, misionar şi scriitor: „Ştii că Însemnări de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încreştinarea mea?”. Jurnalul conţinea elemente curente, impresii, amintiri, dar mai ales o profundă cugetare creştină, prilejuită de recitirea, în temniţă a celor patru Evanghelii şi a Epistolelor Sf. Apostol Pavel. (Mărturie Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 161).

Garda de Fier, fiind în fapt expresia sa politică, a avut o ideologie politică şi a acţionat nu diferit decât celelate ideologii politice tradiţionale (a se vedea monstruoasa coaliţie istorică sub regimul monarhic).

Fracțiunea din Gardă care a devenit monstruoasă a fost opera parvenitului Sima

Dacă încercăm să înțelegem cum a evoluat transformarea marelui oștean, ce a condus in final la îmbrăcarea din convingere a cămeșii verzi, trebuie să cunoaștem și să înțelegem de ce același parcurs avuseseră marea majoritate a elitei intelectuale românești și, să ne aplecăm la impresiile consemnate de contemporanii săi, prieteni sau nu :

Nicholas Nagy-Talavera, istoric evreu-american: „…Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Walter Hagen, istoric evreu-austriac: „Codreanu avea mai mult profilul unui profet religios decât acela al unui şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt”. (Die geheime Front. Nibelungem Verlag, Linz und Wien, 1940).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german: „Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism authentic”. (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu: „Toate aceste elogii (şi celelalte, multe, necitate) despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe şi mereu coruptibile. Aceste trăsături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă.” (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundaţia Culturală Română, 1995, p.386).

David Şafran, Rabin, dr.: „Ca student, auzisem de la legionari lucruri fantastice despre Căpitan. Eram dornic să-l cunosc personal. Ba am apelat şi la foştii mei profesori de la Universitatea bucureşteană: Mircea Vulcănescu şi Traian Herseni, ca să fiu primit de Căpitan …la Casa Verde…Sub ochii lui de jar, se ascundea o privire vulturească. Încredere, ambiţie, verbaj gândit şi cântărit ab initio…Codreanu mă ascultă cu atenţie. Apoi, subit, parcă-l văd cum cade în transă. Cu o voce puternică, îl aud cum proclamă cu patos:
– Eu i-am văzut pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Eu cred în Sfânta Cruce. Biserica e pentru mine un simbol sublim, etern. O, Doamne, iartă-mi greşelile!
Îl vedeam că suferă…
– În ce cred evreii, ca să supravieţuiască vremurilor grele prin care trece omenirea?!
– Noi credem în adevăr. Politica nu e adevăr, dreptatea e o iluzie, banul e o minciună. Acestea sunt realităţi…În credinţă, toate neamurile sunt egale în drepturi ca şi în datorii. Pentru Domnul nu există un popor mai mic sau mai mare. (Deci, nici „ales”, nici antisemitism.)

Între credinţă şi antisemitism este un non sens. Credinţa îi învaţă pe oameni despre frăţia universală. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20 (11 Ianuarie 1937). Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii… Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. Îl văd cum se ridică, îmi întinde mâna şi-mi spune:
– Am avut mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărâme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat… Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om. Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică. Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937.” (David Şafran, Karl Marx, antisemit, Ierusalim, 1979, p. 106-115, cap. Casa Verde).

Francisco Veiga, istoric şi scriitor spaniol: „La 21 de ani, trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale (ale lui CZC) erau deja definite. Aspectul său fizic extrem de atrăgător era o bună scrisoare de recomandare: de statură înaltă, atletic şi cu o figură de o rară frumuseţe clasică, străină de timp. Un om tenace, bun organizator, planuri simple, flexibile şi idei clare.” (Istoria Gărzii de Fier, (1919-1941), Mistica ultranaţionalismului, Madrid, 1989, p. 51).

Iuliu Maniu, om politic ţărănist: „Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un partid”. (Declaraţie făcută la Snagov, în vara lui 1943).

Nicolae Paulescu (1869-1931), licenţiat în Medicină la Paris, doctor în Medicină, doctor în Ştiinţe Naturale, doctor în Chimie Biologică şi în Fiziologie Generală, prof. univ. la Catedra de Fiziologie-Bucureşti, după ce refuză catedra Facultăţii de Medicină din Fribourg, medic militar, descoperitorul real al Insulinei, savant de talie mondială: „Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală, fără de care ştiinţa cade în absurd. Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau Sufletul, unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare, alta, cauza primară sau Dumnezeu, unică pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare. Vin deci să aduc înţelepciunii infinite prinosul de adoraţie al ştiinţei vieţii”. Savantul Paulescu fost caracterizat de Nichifor Crainic astfel: „Pentru Nicolae Paulescu, naţionalismul e adevărul natural, iar creştinismul e adevărul supranatural.”

Arsenie Boca (1889-1910), licenţiat în Medicină, Teologie, Academia de Arte, mistic, duhovnic, pictor genial, pătimitor, mărturisitor, înainte văzător, martir şi sfânt: „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.[…] Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe, şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Numai atâta bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni.”

Nae Ionescu (1890-1940), dr. prof. univ. fondator al Şcolii de Filosofie, martir, afirma că trei lucruri esenţiale au schimbat soarta noii Europe: „Exerciţiile spirituale” ale Sf. Ignaţiu; „Regulamentul Prusac” şi „Cărticica Şefului de Cuib” a lui Corneliu Zelea Codreanu.[…] De la Răstignire, lumea ştie că nu durerea sau bucuria ca atare sunt hotărâtoare pentru suferinţa sau fericirea noastră; ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor”.

Petre Ţuţea – Socrate al Românilor (1902-1991), dr. mare gânditor creştin, mărturisitor mistic: „…Aici zăcem în năpastă şi prigoană cei mai buni fii ai naţiunii, ai unei mari şi nobile naţiuni. Ni s-a făcut onoarea să fim aleşi ca reprezentanţi ai ei. Cum să nu primim această onoare, onoarea de a suferi pentru neam?” „Poporul Român e una din minunile lui Dumnezeu în marşul Lui pe pământ.”

Dumitru Stăniloae (1903-1993), preot, prof. univ. dr. în Teologie cu studii de specializare la Athena, Berlin, Munchen, rector al Academiei Teologice-Sibiu, mb. al Academiei Române, unul dintre cei mai mari dogmatişti ai lumii, Părintele doctor honoris causa al Univ. Bucureşti: „Azi naţionalismul pleacă de la convingerea, dovedită şi ştiinţific, despre caracterul specific al fiecărui neam şi din credinţa într-o misiune spirituală proprie a neamului tău. Naţionalismul de azi vorbeşte de Dumnezeu, ca ziditor al neamului din care faci parte şi ca ajutător în dezvoltarea tipului de spiritualitate cu care l-a înzestrat.”

Gheorghe Buzatu (1939-2013), prof. univ. dr., prodigios cercetăror istoric, om politic naţionalist, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, fondatorul curentului antonestician în studiul istoriei moderne românești: „Nu trebuie să ne obsedeze permanent « pericolul » renaşterii Mişcării Legionare pentru a fi demobilizaţi să-i pătrundem misterele, de vreme ce, cu toţii, suntem de acord că atât Corneliu Zelea Codreanu, cât şi mişcarea fondată şi amplificată de el reprezintă, netăgăduit, un capitol deja scris/ deja « jucat » al istoriei contemporane a României. Tot aidoma, nici supraîncărcarea caracterului antisemit al Mişcării Legionare, specific nu numai ei, nu poate obnubila descoperirea adevărului.”

Duiliu T. Sfinţescu (1910-2007), dr. ing. savant, mb. fondator şi secretar la Convention Europeenne de la Construction Metallique, mb. fondator şi primul preşedinte la Council on Tall Buildings and Urban Habitat-UNESCO, Dr. Honoris Causa-Universitatea Aachen, vorbitor a 7 limbi, conferenţiind în 140 de oraşe, colaborator al Academiei Americane de Ştiinţe: „Căpitanul avea darul de a se exprima în mod etraordinar de simplu şi precis, ceea ce îl făcea să poată adresa aceleaşi cuvinte oricui, de la marii savanţi sau profesori, până la cel mai umil plugar sau muncitor. Rostirea lui avea astfel o valoare independentă de gradul de cultură şi de cunoştinţe al celui căruia se adresa. Latura profund umană a fiinţei lui era izvor nesecat de apropiere sufletească, de dragoste şi devotament al celor din jurul lui. Preţuia nespus de mult curăţenia sufletească, cinstea, corectitudinea, capacitatea de dragoste pentru oameni şi pentru ţară, însuşiri pe care le-a pus ca fundament în educaţia Frăţiilor de Cruce.”

Vladimir Dumitrescu (1902-1991), Comandant al Mişcării Legionare, dr. în Filosofie şi Litere, membru al Şcolii române de la Roma, cercetător şi şef de secţie la Institutul de Arheologie al Academiei Române, fondator al arheologiei moderne române, director al muzeului Naţional de Antichităţi, editor al publicaţiei de arheologie Dacia, premiul de Stat Vasile Pârvan al Academiei Române pentru monografia sitului neolitic-Hăbăşeşti, decorat cu Steaua României, ministru-secretar de stat la Culte, lucrări de referinţă, deţinut politic: „Tudor Vladimirescu a fost ciopârţit de ciocoii fanarioţi, dar România modernă s-a născut din sacrificiul lui; Cuza-Vodă a fost alungat de liberali, dar el va rămâne veşnic simbolul unităţii noastre naţionale; Corneliu Codreanu şi Mişcarea Legionară au fost cruificaţi, dar renaşterea viitoare a neamului românesc şi a unei Românii a Românilor va avea ca piatră de temelie credinţa legionară şi ca ciment de unitate sufletească înălţătoarea lor jertfă.”

Iustin Pârvu (1919-2013), despre care Dan Puric a spus: „Părintele Iustin Pârvu e grupa sangvină nepătată a neamului nostru.” Licenţiat în Teologie, monah, deţinut politic, unul dintre marii Duhovnici ai Ortodoxiei, mare ctitor de lăcaşuri de cult, mărturisitor, mare ctitor de carte: „Aiudul… este temniţa spiritualităţii tineretului nostru; acolo este zugrăvită toată viaţa şi nevoinţa acestor suflete jertfelnice… Mişcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a şocat întreaga lume, prin curajul şi jertfelnicia lor, dar mai ales prin puterea unităţii lor.”

Virgil Maxim (1922-1997), Comandant al Mişcării Legionare, elev eminent, conştiinţă religioasă, spirit mistic, memorialist-mărturisitor, deţinut politic, poet, despre care marele Duhovnic Arhimandritul Arsenie Papacioc a spus: „Virgil Maxim intuia perfect starea de lucru, pe care o analiza şi o prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei.”: „Mişcarea Legionară s-a înfiinţat la plinirea vremii prin purtarea de grijă divină, şi unda care se propagă în oceanul sufletesc al neamului este suficientă; ea atinge nevăzut toate conştiinţele curate şi ridică din adâncurile fiinţei româneşti toate puterile, pentru a le înălţa la cele mai frumoase stadii de strălucire şi dăruire eroică. Ea este duhul neamului.”

Mircea Eliade (1907-1986), Comandant al Mişcării Legionare, dr., savant al Istoriei Religiilor: „Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou, cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc.”

Şerban Milcoveanu (1913+2009), Comandant al Mişcării Legionare, dr. în med. Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, scriitor, public. memorialist: „Corneliu Zelea Codreanu punea pe toţi legionarii, inclusiv persoana sa de fondator, în Serviciul Legiunii şi mai departe Legiunea în serviciul Naţiunii şi Naţiunea în serviciul Adevărului având semn de egalitate cu Dumnezeu. Horia Sima, invers îşi punea persoana deasupra Legiunii şi Legiunea deasupra Naţiunii, exact ca bandiţii care n-au scop decât egoismul lor şi exact ca politicienii care îşi pun interesul în locul Ţării.” Doctorul Milcoveanu, nepot al generalului Aldea și un apropiat al mediului aristocratic al vremii, avea să sintetizeze poate situația reală în care s-a găsit Mareșalul în acea iarnă deosebit de grea pentru toți românii …

Mareșalul a mizat pe Legiunea formată de Căpitan și a descoperit fața neștiută a Gărzii deja transformate de latura Sima !

Declaraţiile domnului Mareșal Antonescu făcute presei sub forma unei broșuri distribuită de soldaţi la casele oamenilor imediat după rebeliune este oare necunoscută istoricilor sau este doar motivat ignorată pentru a nu naște o altă dezbatere, poate chiar mai interesantă: a fost sau nu a fost Mareșalul un adevărat legionar?! O astfel de broşură a ajuns şi la Duiliu Sfinţescu, dr. ing. savant, membru fondator şi secretar la Convention Europeenne de la Construction Metallique, membru fondator şi primul preşedinte la Council on Tall Buildings and Urban Habitat-U.N.E.S.C.O., Dr. Honoris Causa-Universitatea Aachen, colaborator al Academiei Americane de Ştiinţe care redă textul și în facsimil în volumul Duiliu T. Sfinţescu, Răspuns la întrebări ale tinerilor care doresc tot adevărul despre Mişcarea Legionară. Ed. Crater-1996, p. 456-464.

Ion Antonescu (1882-1946), Mareşal, Conducător al Statului Naţional Legionar şi al României: „În faţa lui Dumnezeu, a Ţării şi a Istoriei, jur că nimeni pe acest pământ nu mă va împiedica să apăr onoarea, drepturile şi liniştea Românilor şi că dacă se va face o nouă greşeală voi fi neiertător.
Tineret, studenţi, legionari adevăraţi,
Mi-am smuls până azi suflet din sufletul meu ca să-l fac punte de viaţă şi înţelegere veşnică între mine şi voi. Suferinţele voastre de altă dată le-am făcut suferinţele mele; iar biruinţa ţării şi a mea de la 6 septembrie am făcut-o biruinţa voastră. Am lăsat o clipă haina oştirii, haina mândriei, şi a vieţii mele întregi şi am îmbrăcat cămaşa verde ca să vă dau vouă semnul unirii şi altora semnul încrederii în voi. V-am chemat la conducerea Statului şi v-am dat toate locurile de răspundere ca să simţiţi că şi voi sunteţi Statul şi pe conştiinţa voastră se reazimă păstrarea şi mândria lui. Mi-aţi jurat credinţă Regelui şi mie-la 6 Octombrie la Bucureşti şi la 8 Noiembrie la Iaşi şi toţi conducătorii voştri mi-au reînnoit legământul de ascultare la 27 Noiembrie.

M-am trudit luni de-a-rândul să salvez Statul prăbuşit, cu graniţele sfărâmate şi românii pribegi; să stabilesc finanţele şi să reorganizez totul, în împrejurările tulburi ale războiului din jurul nostru. Am atras atenţia conducătorilor voştri că unele elemente împing statul la dezordine, că alţii aleargă după interese metariale, că unele elemente nu sunt folosite, că producţia ţării scade, că anarhia ne pândeşte.
Am somat pe cei răspunzători să-şi facă datoria, impunând disciplină, prevestindu-le că va veni un moment când vor fi năvăliţi şi depăşiţi de anarhie; v-am adresat tuturor sfaturi părinteşti, cerându-vă să vă faceţi datoria de români şi de legionari.
Pe conducătorii voştri i-am tratat ca pe copiii mei, deschizându-le casa şi sufletul şi mărturisindu-le zilnic toate grijile şi actele ce trebuie să înfăptuim.
Drept orice, s-a pornit o acţiune absurdă în contra guvernului, deşi era guvern naţional-legionar şi cu toate că mi se jurase credinţă.
S-au făcut insinuări netrebnice că aş ocroti masoneria sau că aş lăsa ca forţe oculte străine să influenţeze conducerea ţării.
Trecutul meu, onoarea mea de ostaş, lupta mea de o viaţă întreagă în contra ticăloşilor, voinţa mea neînduplecată de a realiza Statul Naţional-Legionar şi tot ce făcusem până atunci pentru Legiune, n-au fost puse în cumpănă.
Forţele oculte străine, netrebnicii prădători şi anarhişti strecuraţi în mare număr în rândurile Legiunii au împins la vrajbă, la pradă şi la nebunie.
Tineri curaţi, studenţi idealişti, legionari supuşi au devenit instrumente oarbe în mâna unor ambiţioşi, cari s-au ascuns după ce au încurajat revolta şi după ce n-au mai putut stăpâni bandele netrebnice de anarhişti şi disperaţi intraţi în luptă pentru interesele străine şi nu pentru Legiune. Ţara a fost astfel aruncată într-o frământare nebună pe care n-a putut-o opri decât onoarea, eroismul şi patriotismul ostaşului român, stâncă nepieritoare a drepturilor patriei.
Am fost asediat eu, Conducătorul Statului, cerându-mi-se de colaboratorii mei cari îmi juraseră credinţă, să părăsesc conducerea guvernului sub ameninţarea gloanţelor. Deşi mă găseam la început nepregătit de apărare, am răspuns că prefer să cad la postul de onoare, decât să mă dezonorez pe mine; să dezonorez armata şi să prăbuşesc Statul prin gestul meu de slăbiciune. Tineret, trezeşte-te. Ajunge!
Legionari adevăraţi, faceţi-vă examenul conştiinţei.
Numai duşmanii Ţării, ai voştri şi ai mei au putut pune la cale această acţiune nevrednică în care unii au căzut poate de bună credinţă, alţii din ambiţii sau interese, iar unii plătiţi de mână duşmană…
Legionarilor maturi şi bătrâni, le cer să judece singuri pe ce drum a fost târâtă Legiunea şi pe ce drum am luptat s-o duc eu. Pe cine au lăsat să îmbrace cămaşa Căpitanului, a lui Moţa şi Marin, a lui Clime, Banea, Dobre, Cantacuzino, Polihroniade, Tell şi a tuturor luptătorilor adevăraţi ai Legiunii şi dacă socotesc că scopul Legiunii a fost slujit în baricadele roşii ale anarhiştilor şi de gloanţele îndreptate în contra ostaşului român, alături de ticăloşii şi prădătorii de rând.
Le cer să judece dacă ţara pe care voi zidi-o eu, nu este ţara visurilor de totdeauna ale adevăratei Legiuni şi ale românilor de pretutindeni şi de-apururi…”
General Antonescu-25 Ianuarie 1941

Se recunoaște deci că la 6 octombrie 1940 Legionarii n-au răspuns prezent la chemarea lui Antonescu, căci Antonescu legionar fiind a răspuns prezent la chemarea colegionarilor săi. Generalul Antonescu a avut un cult pentru Căpitan şi pentru Mişcarea Legionară, pentru elita sa și pentru eroii săi ! Forţele oculte au înăbuşit însă această mare Chemare care ar fi avut o realizare eminamente creştină, eminamente naţionalistă, eminamente românească, poate peste veacuri. Au reușit să dezbine și să stăpânească! Și totuși cei doi Români, în momente de mare cumpănă nu au încetat să cheme la iubire creștină, singura cale de a construi durabil viitorul :

„… Luaţi cu grijă aminte: pregătiţi-vă! Pregătiţi-vă cu un ceas mai devreme! Oricât de fragezi, oricât de tineri, începeţi şcoala caracterului! Cu cât sufletul, ca şi trupul, este mai fraged, se modelează mai uşor şi veţi fi mâine mai folositori şi neamului, şi societăţii şi vouă. Toată pregătirea voastră se bazează însă pe iubire. Iubiţi Biserica lui Christos, iubiţi-vă neamul, iubiţi-vă familia şi pe părinţii voştri, iubiţi şcoala şi pe profesorii voştri! Ce este mai sublim decât înmănuncherea cultului patriei tale şi părinţilor tăi cu cel al Bisericii lui Christos şi al şcoalei?!…” Corneliu Zelea Codreanu (1889-1938), dr., fondatorul Mişcării Legionare, martir şi profet mistic al Neamului.
Mareșalul a fost trădat mișelește și nu a reușit să ridice țara visată, așa cum și-a dorit sincer. Mai mult decât atât, se încearcă amputarea istoriei fără a se admite că întrotdeauna, pietrele vorbesc acolo unde oamenii sunt subit loviți de muțenie !

Și nu întâmplător am lăsat drept final, testamentul de credință al marelui savant George Manu (1903-1962), prinţ, Comandant al Mişcării Legionare, dublu licenţiat în matematică şi fizico-chimie, studii superioare de chimie-fizică şi radioactivitate la Facultatea de Ştiinţe-Paris, studii la Sorbona şi College de France, prof. univ. dr. în Fizică nucleară, cercetător de reputaţie mondială, deţinut politic, martir în penitenciarul din Aiud în 1962: „Cei ce scriu despre viaţa Legiunii sunt obligaţi să aştearnă pe hârtie toate datele realităţii, dincolo de orice fel de resentiment şi de interpretare părtinitoare, intenţionat negativă. Morala legionară cere să fim corecţi, să dăm fiecăruia ceea ce este al lui; să nu ne supraestimăm personalitatea şi să nu creăm istoria Legiunii imaginativ, adică construită pe propria noastră istorie personală sau de grup”.

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu

SURSA: http://art-emis.ro/jurnalistica/4231-recurs-la-adevar.html

VOLUMUL LUI ALEXANDRU MORARU”BASARABIA-SCRISORI CĂTRE MAREŞAL.DOCUMENTE” ÎN TOPUL CELOR 10 CELE MAI SOLICITATECĂRŢI DIN ANUL 2014

topul cartilor moraru 001Astăzi, 11 septembrie 2015, în cadrul FESTIVALULUI NAŢIONAL AL CĂRŢII ŞI LECTURII, care a avut loc la Biblioteca Naţională a RM au fost anunţate totalurile Topului Celor Mai Citite 10 cărţi ale anului 2014. În rândul acestora s-a plasat şi volumul de documente de arhivă Basarabia-Scrisori către Mareşal, editor, proiect şi realizare Alexandru Moraru. 

sondajul si scrisorile catre maresal 001

 

Alexandru Moraru: Să nu fiu bănuit în lipsă de modestie, vă comunic, că în afară de respectiva diplomă, am mai primit şi un premiu bănesc, fapt pentru care mulţumesc şi sper ca la anul viitor, cititorii să-mi aducă o bucurie şi mai mare vis-a-vis de volumul lansat anul acesta, Basarabia Mareşalului Antonescu. Gânduri senine!

 

Corespondent special Secretele Istoriei

 

SURSA: https://mazarini.wordpress.com/2015/09/11/volumul-lui-alexandru-morarubasarabia-scrisori-catre-maresal-documente-in-topul-celor-10-cele-mai-solicitatecarti-din-anul-2014/

Gh._Buzatu-Din_istoria_secreta_a_celui_de-Al_Doilea_Razboi_Mondial-3Se avansează pseudo-argumente de genul că ţările decapitate în 1939-1940 de provinciile lor istorice binecunoscute prin voinţa U.R.S.S. s-ar afla în situaţia actuală nu datorită protocolului secret, ci pentru că au pierdut cel de-Al Doilea Război Mondial! Este, aceasta, o inepţie de proporţii, căci Polonia, de pildă , a figurat între învingători, iar România, în ultima fază a conflagraţiei din 1939-1945, s-a aflat de partea Aliaţilor. Realitatea necruţătoare şi totalmente nedreaptă este că, faţă de decizia Federaţiei Ruse de-a veghea asupra graniţelor fostului imperiu roşu şi, deopotrivă, faţă de indecizia Occidentului de a-şi impune punctul de vedere în faţa Kremlinului, drepturile popoarelor sunt – sub false principii şi abile pretexte – în continuare încălcate. Basarabia şi nordul Bucovinei sunt – exact în momentul când trimitem la tipar aceste rânduri – mai mult decât oricând în ultimii ani sustrase unităţii naţionale româneşti. Singura concluzie ce se impune este aceea că, într-o lume nedreaptă, acte internaţionale monstruoase (precum, în acest secol, protocolul secret din 23 august 1939 se află pe primul Joc de vreme ce i-a dat lui Hitler cale verde pentru a porni războiul mondial) pot întreţine situaţii anormale; drepturi istorice, însă, în nici un caz. Cum s-a ajuns aici? Tocmai de aceea propunem spre studiu cititorului un set de documente ce ilustrează „subtilităţile” diplomaţiei moscovite din anii şi de după terminarea ostilităţilor din 1939-1945 de-a obţine recunoaşterea achiziţiilor teritoriale îngăduite de Hitler la 23 august 1939, operaţiune „definitivată” prin 1945-1947, de data aceea cu concursul puterilor Occidentului, de vreme ce, pentru a zdrobi Reichul hitlerist şi statele aliate lui, Marile Puteri apusene fuseseră silite să solicite şi să înfăptuiască (fără garanţii prealabile) o cooperare multilaterală cu U.R.S.S. între 1941 şi 1945. Vom remarca, în încheiere, că din punctul de vedere al cercetării istorice, investigarea aspectelor privind protocolul secret din 23 august 1939 este, mai departe, în plină desfăşurare. Ca şi în cazul recunoaşterii existenţei documentului sovieto-german ce a condus direct la declanşarea războiului mondial din 1939-1945, istoricul caută în continuare probe, chiar dacă fără acordul ori împotriva voinţei factorului politic. Cu gândul că la fel stau lucrurile în privinţa anulării consecinţelor protocolului von Ribbentrop-Molotov, vom observa că studiile apărute în ultimii ani, în ţară sau în străinătate, au oferit şi oferă informaţii inedite ori avansează noi interpretări. Nu putem ignora că importante investigaţii aparţin istoricilor ruşi[67], mai cu seamă lui G. L. Rozanov, M. I. Semireaga[68] şi D. Volkogonov[69]. În replică, am putea spune, mai multe cărţi şi studii au apărut în Germania[70], o menţiune aparte necesitând solida monografie semnată de Ingeborg Fleischhauer[71], tradusă fără întârziere în limba rusă[72]. Reexaminarea colecţiilor fundamentale de documente tipărite după 1946, deopotrivă cu investigarea literaturii de bază a problemei şi a unor noi arhive i-a îngăduit d-nei Fleischhauer să reconstituie mai precis şi mai nuanţat cursul evenimentelor politico-diplomatice ce au culminat cu reuniunea Stalin-Molotov- von Ribbentrop de la Kremlin în noaptea de 23-24 august 1939[73].

În privinţa responsabilităţilor pentru încheierea nefastului document, autoarea propune următoarea distribuire a „răspunderilor”:
1. Diplomaţia germană (compartimentul responsabil de afacerile cu Rusia)[74];
2. Hitler[75];
3. Stalin[76]. În context, o excelentă sinteză, cu trimiteri bineînţeles la situaţia României, a apărut la Bucureşti sub semnătura istoricului Florin Constantiniu[77]. S-a preferat, la Bucureşti sau Chişinău, o abordare a problematicii protocolului secret din 23 august 1939, mai cu semnă prin prisma consecinţelor sale directe asupra României – pierderea provinciilor istorice Basarabia şi nordul Bucovinei în urma agresiunii „paşnice” din iunie 1940 a U.R.S.S.[78]. Momentul de referinţă pe piaţa istoriografiei l-a constituit, netăgăduit, apariţia la Moscova în anul 1992 (în numai o mie de exemplare!) a celor două volume intitulate „Documentele politicii externe. Anul 1939″[79] în cadrul colecţiei oficiale editată de mai multe decenii de către Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse (anterior al U.R.S.S.). Apreciem ca deosebit de scmnificativti această apariţie – al XXII-lea tom al colecţiei inaugurate în 1957 şi care se oprise în 1977 la tomul al XXI-lea[80] – nu numai întrucât s-a revenit la tradiţie, abandonarea fiind resimtită serios de către specialişti , ci, mai ales, pentru că Ministerul Afacerilor Externe din Moscova a fost în situaţia de a-şi publica sursele fără a mai suporta rigorile cenzurii comuniste. Acest lucru se resimte lesne din consultarea tomului XXII – cantitatea şi calitatea actelor publicate, comentariile judicioase şi natura dezvăluiiilor oferite de documentele incluse. Pentru a rămâne în domeniul abordat însă, să specificăm că tomul XXII reţine nu numai textul Pactului Hitler-Stalin de neagresiune[81] (publicat, de altfel, la câteva ceasuri după încheierea lui), ci şi pe acela al protocolului secret din 24 august 1939, cu menţiunea precisă că publicarea se făcea după o copie a nenorocitului acord[82], care a deturnat destinul Europei şi chiar al planetei. Să avem în vedere, deci, că editorii nu apelaseră decât la un aşa-numit „exemplar de serviciu” al protocolului secret (descoperit prin Arhiva M.A.E. din Moscova în 1946)[83] şi că viza pentru tipar s-a acordat în septembrie-octombrie 1991, astfel cum desprindem din casetele tehnice ale celor două volume. Pe atunci mai rămâneau, aşadar, doar două-trei luni până la anunţarea oficială de către Kremlin a ştirii despre depistarea în arhivele moscovite a originalului protocolului secret din 23 august 1939[84]. Cât adevăr şi, mai cu seamă, câtă politică se ascundeau în spatele respectivei comunicări, preluată de îndată de marile agenţii de presă de pe mapamond, câtă vreme de-acum esenţială devenise nu recunoaşterea autenticităţii documentului în discuţie, ci eradicarea nenorocirilor pe care el le-a provocat? Cine şi cum o va face? Cu siguranţă că NU Kremlinul, co-autorul protocolului din 23 august 1939, ajuns în situaţia să se auto-denunţe!

Prof.Univ.dr. GHEORGHE BUZATU (+)

SURSA: http://www.art-emis.ro
––––––––––––––––––––
[67] Vezi O. Volkogonov, Drama reşenii 1939 goda, în „Novaia i novcişaia istoriia” , Moscova, nr. 4/1989, pp. 3-27; K istorii zakliuceniia sovetsko-ghermanskogo dc,govora o nenapadenii 23 avgusta 1939 g. (Dokumcntalnîi obzor), în „Novaia i noveişaia istoriia”, nr. 6/1989, pp. 3-21; Na rokovîm poroghe (Iz arhivnîh materialov 1939 goda), în „Voprosî istorii”, Moscova, nr.3/1990, pp. 18-39. 68. Cf. G. L. Rozanov, Stalin-Hitler. Dokumentalnîi occrk sovetsko-ghem1anskih dip/omaticeskih otnoşenii 1939-1941 gg., Moscova, lzd. MO, 1991, pp. 84-109 (cap. – ,,Moscova, Kremlin – 23 august 1939″); M. I. Semireaga, Tainî stalinskoi diplomaţii, 1939-1941, Moscova, lzd. ,,Vîsşaia Şkola”, 1992,pp. 31-81 (cap. – „Înţelegerea dictatorilor”).
[69] Vezi Triumfi traghediia. Politiceskii portret!. V. Stalina, II, ed. a II-a, Moscova, Novosti, 1990, p. 7 şi urm.
[70] Vezi A. Buhl, ed., Der Hitler-Stalin-Pakt: Die Sowjetische Debatte, Kiiln, Pahl-Rugenstein, 1989; Erwin Oberlănder, ed., Hitler-Stalin-Pakt 1939: Das Ende Ostmitteleurop,d , Frankfurt-am-Main, Fischer Taschenbuch, 1989; Ingeborg Fleischhauer, Der deutsch-sowjetische Grenz und Freundschaftsvertrag vom 28. September 1939. Die deutschen Aufzeichnungen iiberdie Verhandlungen z wischen Stalin, Molotov und Ribbentrop in Moska11, în „Vierteljahrshefte fur Zeitgeschichte”, Miinchen, nr. 3/ 1991. pp. 447-470 (se publică minuta întrevederii celor trei întocmită de G. Hilger, membru al delegaţiei germane, cu referiri la România, p. 464).
[71]. Vezi Der Pakt. Hitler, Stalin und die Initiative der deutschen Diplomatic 1938-1939, Frankfurtam-Main, Ullstein, 1990, p. 552.
72. Vezi Pakt Hitler, Stalin i iniţiativa ghermanskoi Jiplomatii 1938-1939, Moscova, Izd. Progress, 1991, 474p.
[73] Ibidem, p. 266 şi urm.
[74] Ibidem, pp. 331-334.
[75] Ibidem, pp. 334-3431
[76] Jbidem,pp. 343-359.
[77] Cf. Între Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbcntrop-Molotov, Bucureşti , Editura Danubius, 1991, 133 p. Vezi şi recenzia noastră, în „Europa XXI”, Iaşi, tom. l-II/1992-1993, pp. 181-183.
[78] Vezi îndeosebi Ioan Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1992; Mircea Muşat, Drama României Mari, Bucureşti, Editura Fundaţiei România Mare, 1992; L. Bulat, ed., Basarabia 1940, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1991; Ion Şişcanu, Raptul Basarabiei – 1940, Chişinău, Ago-Dacia, 1993; Martori oculari despre ocuparea Basarabiei în iunie 1940, în „Patrimoniu” , Chişinău , nr. 1/1993, pp. 137-144; Mitru Ghiţiu, ed., În acele tragice zile pentru neamul românesc, în „Cugetul”, Chişinău, nr. 1/ 1993, pp. 23-31 ;’ Mihai Gribincea, Ion Şi şcanu, eds., Documente privind negocierile româno-sovietice de la Odessa din vara anului 1940, în idem, pp. 32-43; Ion Şişcanu,ecl ., Pierderile României în urma ocupării Ba11arnbiei şi nordului Bucovinei de c11tre Uniunea Sovietică în anii 1940-1941, în idem, pp. 44-47; Veaceslav Stăvilă, Starea de spirit a populaţiei basarabene în primii ani ai celui de-al doilea război mondial• (I septembrie 1939-22 iunie 1941), în idem, pp. 49-54.
[79] Vezi Dokumentî vneşnei politiki, XXII, 1939 god, 2 vols. Moscova, lzd. MO, 1992, 709p.- 680p.
[80] Vezi Dokumentî vne.~nei politiki SSSR. I. 1917-1918 – XXI, 1938, Moscova, 1957-1977.
[81] Cf. Dokumentî vne.~nei politiki, XXll, 1939 god., !., pp. 630-632.
[82] Ibidem, p. 632.
[83]] Ibidem, 11, pp. 590-591.
[84] Vezi, îndeosebi, Sovetsko-ghermanskiie dokumentî 1939- 1941 gg. iz Arhiva ŢK/KPSS, în ,,Novaia i novei şa ia istoriia”, Moscova, nr. 1/1993, pp. 83–95.