ALEXANDRU  GANENCO  LA 75 DE ANI

     FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

portret-ganenco-alexandruGreu şi anevoios  a fost destinul acestui Om şi numai setea de cunoştinţe, de carte, de necunoscut, voinţa de fier, pe care a antrenat-o pe parcursul întregii vieţi l-a învrednicit să ajungă la performanţe  majore atât intelectuale cât şi profesionale.

L-am cunoscut întâmplător, nişte ani buni în urmă, când am venit la “Draghiştea” cu rugămintea de a-mi permite, ca materialul despre satul meu de baştină, Jevreni, Criuleni pentru Enciclopedia “Localităţile Republicii Moldova” să-l pregătesc eu, fiind autorul a mai multe articole despre satul meu, publicate în gazeta raională din Criuleni şi săptămânalul “ Glasul Naţiunii”. Eram in biroul publicistului şi scriitorului Victor Ladaniuc, discutam la subiectul propus, arătând o parte din material déjà publicate. La un moment dat a intrat domnul Alexandru Ganenco, s-a salutat politicos,  eu m-am prezentat, şi după câteva vorbe schimbate cu  domnul Ladaniuc, ambii au decis, ca materialul despre satul meu să fie scris de mine, lucru care ulterior s-a realizat cu succes în volumul 7 “Localităţile Republicii Moldova”.

Prima impresie despre Alexandru Ganenco a fost agreabilă, un om plăcut fizic,  ţinută cu demnitate, dar şi cu respect faţă de cei din jur, judecând după aspectul său, era evident că practică sportul, cu o vestimentaţie clasică de bărbat,  bine îngrijită. Mi s-a părut că are intelect şi inteligenţă avansată, dar cam zgârcit la vorbă…

Datorită colaborării mele cu Fundaţia “Draghiştea”, cu distinşii prieteni  Victor Ladaniuc şi Tudor Ţopa, am avut fericita ocazie să-l cunosc mai bine şi pe  domnul Alexandru Ganenco- membru fondator al “ Draghiştei”, un om absolut excepţional sub toate aspectele, care şi-a adus şi aduce  contribuţia sa esenţială la dezvoltarea şi prosperarea fundaţiei respective.

portret-ganenco-alexandru-2Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care  ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.

Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.

După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.

carahasani-ganenco-001Ultimile 3-4 propoziții despre acest Om minunat le-am ”ciupit” din lista personalităților marcante ale satului Carahasani, material semnat de Ion Leașco și înserat în volumul 3 ale”Localităților Republicii Moldova”(Chișinău, 2001, pag.174-174). Sigur, că atunci, când a apărut respectivul volum, Alexandru Ganenco probabil nici în gând nu avea, că peste câțiva ani, împreună cu prietenul  și colegul său Tudor Țopa, vor scrie o adevărată monografie a satului Carahasani, carte apreciată mult de specialiști și săteni. Este vorba de volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. Pe bună dreptate, acest volum este o istorie bine documentată, cu un imens material factologic apărut în premieră , foarte bine ilustrată cu imagini inedite. Trebuie să menţionez, că Alexandru Ganenco este şi Cetăţean de Onoare al localităţii Carahasani. Tot în colaborare cu domnul Tudor Ţopa, în anul 2007 Alexandru Ganenco a publicat volumul „Horăşti pe Botna”.

t-botnaru-al-ganenco-istoriaDeși omagiatul nostru, care implinește zilele acestea  frumoasa vârstă de 75 de ani a scris o sumedenie de materiale despre multe localități din Moldova (să nu uităm, că Fundația ”Draghiștea” are la activ deja 14 volume solide ale enciclopediei ” Localitățile Republicii Moldova”, la apariția cărora și-a adus aportul inclusiv și domnul Alexandru Ganenco), dar o reușită, un succes evident și înalt apreciat a fost apariția cărții Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004. Este prima carte apărută la acest subiect delicat și trecut sub tăcere de toți. Este adevărat, că pe ici- colea au mai apărut câte un articolaș despre serviciile secrete din Moldova, dar o istorie bine documentată, o sinteză a activității acestei instituții văzută din interior  de doi bravi ofițeri ai organizației nominalizate, care au dat dovadă nu numai de profesionalism scriind acest volum de istorie, dar și de mare patriotism, fiindcă nu se știe dacă nu erau cei doi autori, în ce secol putea apărea o asemenea carte, adevărul fiind ținut sub 10 peceți. Mi-a scăpat din vedere, să informez stimatul nostru cititor, că volumul a fost prefațat de marele cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic, lucru care i-a dat cărții o valoare și mai mare, deoarece este bine cunoscut faptul, că acest ”clasic viu” pre numele Iurie Colesnic, nu se apăcă să scrie prefață la orice carte…prea bună trebuie să fie acea lucrare, pentru a o onora cu o prefață semnată de domnia sa. Și faptul că lucrarea este bună și interesantă a dovedit-o chiar cititorul, deoarece întregul tiraj s-a epuizat din librării într-un termen record.

ganenco-alex-sua-001Vreau să vă spun despre acest Om câteva cuvinte de suflet. Cred că vă dați bine seama, că nu fiecare persoană, poate fi angajată într-un servici atat de special și atat de secret…persoana trebuie să fie impecabilă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere informațional, și din punct de vedere moral, și din punct de vedere profesional, și….a.m.d. Sigur că toate aceste calități domnul Alexandru Ganenco le are cu prisosință, altfel nu mai era selectat din cei mai buni ofițeri ai serviciului din Republica Moldova pentru a trece o stagiere avansată  în Statele Unite ale Americii.

Această Diplomă de Excelență americană este o dovadă documentară, că și departe, peste ocean, Alexandru Ganenco nu a dat cinstea pe rușine nici din punct de vedere profesional și nici din punct de vedere moral.

În ultimii doi ani am izbutit să-l cunosc mai bine, deoarece am devenit membru la Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, din care face parte și personalitatea despre care vă vorbesc. În timpul diferitor ședințe ale Fundației ”Draghiștea” sau a UZPR mereu schimbam vorbe și subiecte diverse. Atunci am aflat că colonelul Alexandru Ganenco a participat activ în cadrul structurilor de comandă în războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992, punându-și viața în pericol zi de zi, oră de oră. În anii aceștea triști, Alexandru Ganenco,  colonel al Serviciului de Informații și Securitate  a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, îndeplinindu-și misiunea cu cinste. Pentru bărbăţia de care a dat dovadă în acest război, conducerea Republicii Moldova l-a decorat pe domnul Alexandru Ganenco cu medalia”Meritul militar”, medalia” Pentru Vitejie” şi Ordinul „Credinţă Patriei”.

20140901_102324img_20161103_180631

Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,( trebuia să mă pricep, că această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei-Al.M.) cum am mai spus, fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru- Al.M), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor.

Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții.

dscn2267Din inițiativa Conducerii Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” (director general dr. Mariana Harjevschi) la Biblioteca Centrală (director Liuba Muntean) a fost organizate o serie de filme cu genericul” Ora expertului” la care alături de alte personalităţi l-am invitat şi pe domnul Alexandru Ganenco, care a vorbit în faţa camerei de luat vederi despre rolul  important al cărţii şi al lecturii pe tot parcursul vieţii sale. Filmul este postat pe portalul Youtube.com pe pagina Alexandru Moraru Film ( vezi:https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/  )  şi vă asigur că o să vă placă, deoarece domnia sa in acest interviu, a dat dovadă de deschidere majoră, de sinceritate, de marea dragoste pe care o poartă faţă de Măria Sa, Cartea, de valorile cele mai importante ale acestui Om- Familia, Țara și Credința.

Bunul meu prieten, scriitorul și publicistul Ion Măldărescu, redactor- șef al prestigioasei reviste științifice ”Art-Emis.Ro” din România împreună cu comandorul Jipa Rotaru(ambii mari patrioți al Neamului Românesc-Al.M.) în vara anului 2016 m-au invitat  in localitatea Maia, județul Ilfov (aproximativ vre-o 50 km de la București-Al.M.) la o sesiune de comunicări științifice dedicată a 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Intregire (1916)  și 75 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională (1941), eveniment organizat de Academia Oamenilor de Știință din România. Am solicitat prietenilor mei, ca alături de mine la acest for științific să fie invitat și să participe cu o comunicare colonelui (r) serviciilor secrete din Republica Moldova, scriitor, publicist domnul Alexandru Ganenco. Deja peste o săptămână,  ambii am fost întroduși în programul de desfășurare al acestei Conferințe Științifice, care a avut loc la Maia în perioada 9- 10 septembrie 2016.

Am  plecat și venit împreună la Maia cu trenul Chișinău- București …în această călătorie plăcută, domnul Ganenco mi-a depănat în amintiri crâmpeie din viața sa, o viață de Om, așa cum a fost ea, trăită cu demnitate…

2016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-314

2016-09-9-10-maia-1252016-09-9-10-maia-212

2016-09-9-10-maia-347a2016-09-9-10-maia-216

Trebuie să comunic, că la această Conferință sub aer liber a participat cu un mesaj de salut, ambasadorul Republicii Moldova în România domnul Mihai Gribincea. Omagiatul nostru de azi, Alexandru Ganenco,  la Maia, Ilfov  a prezentat o comunicare excepțională ”Activitatea antiromânească a serviciilor secrete KGB în Basarabia și RSS Moldovenească” (vezi:https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/) , care a fost întâmpinată cu aplauze și zeci de întrebări la subiect din partea celor mai buni istorici prezenți la această întrunire anuală.  (http://art-emis.ro/eveniment/3701-sesiunea-de-comunicari-si-dezbateri-stiintifice-maia-2016.html). La întrerupere, de Al. Ganenco s-au apropiat marii istorici Ioan Scurtu și Jipa Rotaru, care l-au felicitat cu ”botezul”, adică cu prima comunicare  din cadrul acestor sesiuni și adresându-se către mine, Comandorul Jipa Rotaru a spus: -Alexandre, ne-ai adus un Om de mare valoare, și să știi, și el să știe, că este binevenit la acest for științific de la Maia în fiecare an!”Ulterior, când comandorul a aflat că Alexandru Ganenco a făcut serviciul militar la marina, la cei doi au apărut subiecte de discuții și mai multe.

Am devalopat în fața Dumneavoastră imaginea unui Om,pre numele Alexandru Ganenco, care la 5 februarie, curent împlinește 75 de ani.Cred că din cele relatate de mine, v-ați dat seama că în ultimii doi ani ne-am împrietenit. Ce poți să-i dorești cu ocazia jubileului unui prieten mai în vârstă, exact cu un deceniu? La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco…casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare…rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist

NOTĂ: Prezentul material a fost publicat cu unele prescurtări şi în prestigiosul săptămânal „Literatura şi Arta” nr.5 din 2 februarie 2017

SURSA: http://www.arhivus.wordpress.com

doc1-amZilele trecute, răscolind prin hârtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document foarte important, cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare, că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Acest document, este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. Este o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri a U.R.S.S. pentru R.S.S. Moldovenească tov. S. Deseatnicov adresată șefilor de la Moscova, și anume tov. Poleanschii I.V., președinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. Documentrul este datat 8 aprilie 1947, adică la trei ani după sfârșitul războiului… Mă întreb eu și vă întreb și pe Dumneavoastră: de unde s-au mai găsit atâţia evrei în Basarabia şi Transnistria, după război? Parcă ziceau unii că i-a omorât Mareşalul?! Citiți documentrul, și vedeți că numărul evreilor este relevant! Vreți să spuneți că aceștea sunt alții, nu aceia care i-a omorât Mareșalul? Iarăși este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, R.S.S. Moldovenească era în toi foametea organizată de ocupanții sovietici și care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? O astfel de explicaţie ar fi total lipsă de logică! Atunci rămâne să înțelegem că au înviat morții?

Am fost primul istoric din Republica Moldova, care am declarat oficial în cadrul Conferinței Științifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca „Onisifor Ghibu” (în prezența publicului și a participanților la conferință (inclusiv distinșii profesori Anatol Petrencu, Ion Coja, sociologul și politologul Viorel Ciubotaru etc.) că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Același lucru l-am scris în presa periodică de atunci: „Flux”, nr.61 din 27 aprilie 2005; „Flux de vineri” nr.20 din 27 mai 2005. În Arhiva Naţională a Republicii Moldova se află câteva zeci de dosare în care sunt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi separate în două părţi:
– documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă;
– documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice.

doc-_arhiva_rmÎn afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atât româneşti cât şi sovietice se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României. În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului de antisemitism (termenul „antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez”, „antiromân” etc. Paradoxal, potrivit logicii, nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – n.n. Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi câţiva specialişti printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[1]

Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial. Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria: „A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică”[2].

doc2-amUn alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. – secţia militară, intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile domnului Mareşal. Limitele cronologice ale dosarului sunt, 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul conţine trei părţi:
– Chestiunea (sau problema – n.n. Al.M.), Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat. Vă propunem să luaţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17[3], după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu: „Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R.”[4].
– Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie. G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine[5]„.

Comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi o mulţime de excepţii, greşeli, crime şi masacre. A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea. Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (de citit ocupat – n.n. Al.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii. Astfel în „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” de autorităţile sovietice din 9 persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al C.R. Slobodzia al U.L.C.T.M. Cei şase erau :
– Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a R.S.S.M., cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici;
– Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – n.n. Al.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici;
– Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română;
– Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din oraşul Chişinău cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană;
– Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna ;
– Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici[6].

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din U.R.S.S, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita R.S.S.M. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în U.R.S.S., iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român. Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc (vezi Scrisoarea secretă a secretarului C.C. al P.C.(b) din Moldova N. Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului K.G.B. a R.S.S.M., Mordoveţ[7]).

Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din Republica Moldova, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român. Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau ghetouri din Basarabia şi Transnistria cu lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii!
Sursa : Secretele istoriei cu Alexandru Moraru[8]

Alexandru MORARU, Chișinău

SURSA: http://www.art-emis.ro

––––––––––––––––
[1] Populaţia evreiască din România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ediţie bilingvă română-engleză, Iaşi, Fundaţia culturală română,1994, pag. 6.
[2] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române,Filiala Iaşi.
[3] Op. cit. Populaţia evreiască…, pag.12
[4] Ibidem, pag.12,14.
[5] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17
[6] Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova, F.51, inv.4, d.60
[7] Ibidem.
[8] https://mazarini.wordpress.com/2016/12/11/parca-spuneati-ca-i-a-omorat-maresalul-de-unde-au-aparut-atatea-in-3-ani/

FILE DE ISTORIE                                                

ULTIMUL MAREŞAL SACRIFICAT  PENTRU CĂ ŞI-A IUBIT POPORUL

grigore-cirnat-grigorescuGrigore GRIGORESCU

  Graţie osârdiei şi sacrificiilor dlui  Alexandru Moraru a fost posibilă organizarea  – la 31 mai a.c. – a primei Conferinţe republicane, apoi editarea materialelor Conferinţei dedicate reabilitării şi restaurării memoriei metodic şi paranoic denigrate, falsificate, diabolizate şi asasinate a Mareşalului Ion Antonescu.  

            Venerabilul şi nobilul dr. Sergiu Miron rezuma sapienţial şi omagial:  „Nu m-am gândit că voi ajunge cândva să aud atâta adevăr istoric la o singură conferinţă, la un for ştiinţific identic cu o faptă  eroică” (p. 107).

         COPERTA MAT   În Testamentul său politic, Mareşalul Ion Antonescu declara: „Dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră, veţi face mâine, ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statuie în fiecare oraş al României. Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz orice graţiere.” Este marele adevăr istoric al ultimului mareşal naţional  sacrificat. Statuia spirituală durabilă în veacuri a fost ctitorită de Alexandru Moraru cu o ilustră asistenţă intelectuală naţională sub cupola Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” – prin organizarea la 31 mai 2016 a Conferinţei de comemorare a Mareşalului. Înalta intelectualitate prezentă în Agora publică (politică), generalii Ion Costaş şi Vasile Grosu, liderii de opinie, personalităţi remarcabile ale culturii naţionale, savanţi, dar şi tineri militari… au înălţat la ceruri gloria spirituală, morală şi militară a martirului-voievod.  Emblematică şi axiomatică a fost prezenţa generalului bucureştean în rezervă, dr. profesor  Stan Petrescu, care a strălucit pin predica spirituală de sorgintea şi inspiraţia ilustrului predecesor.

          Basarabia Maresalului Antonescu 1 001  Cu titlu interogativ, întrebăm: politicienii interbelici imparţiali şi intangibili prin corupţie, şantaj şi trădări – Codreanu, Iorga, Goga etc. – au fost sacrificaţi univoc de pe scena politică de alianţa patologică bolevism-nazism. Mareşalul Ion Antonescu a avut un destin mai hain ori inexplicabil, alogic sau acronic?           

            A fost suspectă ori chiar abjectă absenţa de la Conferinţă a conducătorilor instituţiilor de profil, care nici n-au salutat evenimentul. Ne referim la directorul Institutului de Istorie, dr. Gh. Cojocaru, invitat personal de organizatorul conferinţei. Apoi doi doctori în istorie – viceminiştri ai culturii (inculturii?) au strălucit prin absenţa pur pururea pd-istă. Cunoşteam faptul că n-avem scriitori statutari naţionali morali (e adevărat, ei nici nu pot exista în colonii-ideologii), ecologişti, silvicultori, acum ştiu că n-avem istorici şi istorie academică decentă. Un destin hain. Precum se deconspiră şi prezenţa pur formală – pe parcursul  mai multor ani – a dr. Gh. Cojocaru la microfonul Europei libere – liber de a nu spune adevărul. 

            Sugerăm, sperăm şi aşteptăm ca Alexandru Moraru să organizeze şi să reabiliteze alte două instituţii naţionale legendare pur (pan)româneşti: Monarhia Constituţională şi Mişcarea Legionară, în special, uriaşul ei voievod spiritual naţional Corneliu Zelea Codreanu, care a îmbrăcat cămaşa morţii precum Eminescu, Vladimirescu, Antonescu etc.   Suntem în drept legitim, chiar obligaţi a ne întreba (ipoteza): dacă nu era anihilat C. Codreanu şi Mişcarea Legionară de către bolşevici, se ajungea oare la dezmembrarea României Mari şi anularea Monarhiei Constituţionale?

            Contextual, evocăm faptul că volumul  Alexandru Moraru Basarabia Mareşalului Antonescu, lansat în 2015, s-a plasat în topul celor mai citite 10 cărţi din anul 2015, concurs organizat de către Biblioteca Naţională a Republicii Moldova (ediţia a VI-a, 2016).

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

KGB- dușmanul poporului român din Basarabia și Transnistria

(comunicare ştiinţifică, sonorizată de autor la Sesiunea de Comunicări Maia 2016)

2016-09-9-10-maia-314Analiza unui vast material factologic ne îndreptăţeşte să afirmăm că, dincolo de nuanţe şi de evoluţiile sinuoase pe care le-a cunoscut acest fenomen, esenţa regimului totalitar comunist a rămas aceeaşi: un regim bazat pe o doctrină a revanşei, dogmatic, măcinat de contradicţii interne între scopurile afirmate şi practica social-politică din viaţa cotidiană, dezumanizant şi opus libertăţii omului. Un regim care, contrar idealurilor proclamate, consfinţeşte lipsa de valoare a omului, transformat într-o abstracţie, o ficţiune. „Ideologia totalitarismului consideră fiinţele umane individuale drept instrumente, mijloace de realizare a unui proiect politic, chiar cosmic, scrie Ţvetan Todorov. Un regim care aspira, totuşi, la o valoare de model şi deci, la universalitate.

Manifestul Cominternului, adoptat la Congresul al II-lea al acestei organizaţii din vara anului 1920, sublinia în limbajul belicos al bolşevismului: „Internaţionala Comunistă consideră cauza Rusiei Sovietice ca fiind propria ei cauză. Proletariatul internaţional nu-şi va vâră sabia în teacă până ce Rusia Sovietică nu va deveni o verigă a Federaţiei republicilor sovietice din întreaga lume”.

Lenin a murit prematur, dar obiectivele globaliste au rămas: un an mai târziu de la dispariţia sa, Plenara lărgită din 1925 a Executivului Internaţionalei Comuniste a stabilit ca ţinte ale bolşevizării pe plan internaţional „crearea unui partid comunist mondial…, partidul mondial al leninismului”, şi desfăşurarea unei activităţi neîncetate pentru convingerea maselor că „epoca în care trăim, luptele economice şi politice ale clasei muncitoare nu pot fi câştigate decât conduse de un centru internaţional unic”.

Înfiinţarea CEKA s-a suprapus în linii mari cu desfiinţarea instituţiilor specifice oricărui stat mai mult sau mai puţin democratic: suprimarea libertăţii presei şi sfărâmarea aparatului de justiţie. Decretând că Rusia Sovietică trece prin împrejurări excepţionale, Lenin nu se sfia să invoce dreptul autorităţilor bolşevice de a recurge la măsuri excepţionale pentru a face faţă. Nevoit, de pildă, să dea explicaţii publice pentru ordinul de arestare şi încarcerare a întregului personal diplomatic şi consular român, precum şi a membrilor Misiunii militare române de la Petrograd, din 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, Lenin a declarat că acest act s-a produs în virtutea unor circumstanţe excepţionale, care nu sunt prevăzute în niciun fel de tratate diplomatice şi de niciun fel de cutume diplomatice.

La 11 august 1937 a fost emis Ordinul NKVD (strict secret) nr. 00485 care demara „operaţiunea poloneză”, iar o săptămână mai târziu, la 17 august, printr-o directivă a NKVD acest ordin era extins şi asupra spionilor români. Ordinul 00485 preconiza, totodată, crearea unui organ extrajudiciar special la nivel central – dvoika (numit în documente Consiliu Special al NKVD din URSS), avându-i în componenţă pe Nikolai Ejov, comisar al afacerilor interne şi comisar general al securităţii statului, şi pe Andrei Vîşinski, procuror general al URSS. Ordinul respectiv mai prevedea modul de întocmire a dosarelor penale, asemănătoare unor albume, a căror examinare de către dvoika se făcea în lipsa acuzaţiilor, doar după listele din dosar. Operaţiunea „culăcească” şi cea împotriva „spionilor” s-au desfăşurat de fapt concomitent, troicile speciale ocupându-se de toate categoriile de persoane care intrau în sfera ordinelor lui Ejov şi erau aprobate de Biroul Politic.

2016-09-9-10-maia-312Arestările în cadrul „operaţiunii române” au început chiar în luna august 1937, în fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din stânga Nistrului, iar dosarul primului lot de acuzaţi a fost „judecat” de dvoika de la Moscova (N. Ejov-A. Vîşinski), la 12 septembrie 1937. Potrivit datelor încă incomplete provenite din arhive desecretizate în ultimii ani, în timpul operaţiunilor de reprimare a foştilor culaci, a elementelor antisovietice şi a „spionilor români”, desfăşurate în perioada august 1937 – noiembrie 1938, în RASSM au fost arestate 6947 persoane, din care: 4886 (70,3%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare; 2004 persoane (28,9%) condamnate la internare în Gulag; dosarele 4 57 persoane (0,8%) au fost returnate pentru a fi reexaminate. Numai în perioada 12 septembrie 1937 – 28 martie 1938, în RASSM au fost arestate 2185 de persoane, în marea lor majoritate (2019 persoane, respectiv 92,4%) sub învinuirea de spionaj în favoarea României.

Românii basarabeni sub teroare bolşevică

În linii generale, represiunile staliniste din Basarabia sunt asemănătoare cu cele din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Într-o primă perioadă, aceste represiuni se suprapun nu doar ca manieră de înfăptuire, dar şi în timp. Cele trei teritorii ocupate la sfârşitul lunii iunie 1940 au fost tratate încă de la început prin prisma existenței în fiecare dintre ele a unei majorități covârșitoare românești cu privirea ațintită permanent spre România.

Basarabia, ca şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, a fost alipită URSS în urma ultimatumului sovietic adresat guvernului Regatului României la 26 iunie 1940, urmat de un al doilea ultimatum o zi mai târziu. În cel mai scurt timp, organele puterii bolşevice existente în republica autonomă moldovenească nistreană au fost extinse şi în Basarabia, iar la 2 august 1940 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice aproba formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), prin „unirea” a şase judeţe basarabene şi a oraşului Chişinău cu şase raioane (din 11) ale fostei RASSM.

2016-09-9-10-maia-125La 10 februarie 1941, printr-o lege specială s-a trecut de la alfabetul latin la alfabetul rus (chirilic), extinzându-se astfel şi reglementările lingvistice din fosta RASSM pe întregul teritoriu al Moldovei Sovietice. În iunie 1941, cu zece zile înainte de începerea războiului germano-sovietic şi a trecerii Prutului de către armata română, 22 643 de persoane din RSS Moldovenească, declarate elemente antisovietice sau periculoase social, au fost arestate și deportate de organele securității sovietice.

Basarabenii vor intra într-un regim de cruntă ocupație străină, care va depăși prin amploarea crimelor și a ororilor sale vechea ocupaţie ţaristă. Lipsurile generate de război erau amplificate de „politica agresivă şi de samavolniciile administraţiei sovietice revenite…, de căutare a duşmanilor de clasă… Populaţia era epuizată fizic şi dezbinată pe criterii social-economice şi naţionale”. Selecţionaţi şi aduşi din afara Basarabiei, reprezentanţii puterii sovietice „se comportau deseori ca nişte cotropitori pe un teritoriu cucerit.

O caracteristică generală a ocupaţiei sovietice în RSSM a constituit-o discriminarea sistematică a populaţiei majoritare româneşti, fapt demonstrat şi recunoscut astăzi pe baza a numeroase mărturii şi documente de arhivă. La această discriminare generală se adăuga o a doua, între locuitorii din stânga şi cei din dreapta Nistrului, inclusiv între cetăţenii de aceeaşi etnie. „Sovieticii făceau distincţie între românii transnistreni (din fosta RASSM) şi cei basarabeni, manifestând faţă de ultimii permanent neîncredere”, scrie Veaceslav Stăvilă într-un studiu documentar având ca temă componenţa naţională a elitei din RSSM.

În prima jumătate de an de la reinstaurarea Puterii sovietice în Transnistria şi Basarabia (până la 1 februarie 1945), Direcţia de cadre a CC al PC(b)US a întărit rândurile CC al PC(b) al Moldovei cu 558 de persoane verificate de pe cuprinsul URSS, numite în posturi de instructori şi îndrumători, după cum urmează: 408 pentru munca de partid; 76 pentru activitatea de propagandă; 67 pentru munca din cadrul sovietelor; 7 pentru activitatea jurnalistică. În ceea ce priveşte organele Securităţii de Stat ale RSSM, braţul înarmat al Partidului comunist, în fapt principalul instrument de punere în aplicare a măsurilor de reprimare a românilor basarabeni şi transnistreni, distribuţia cadrelor pe criterii etnice arăta, la 1 ianuarie 1945, următoarea situaţie: 625 ruşi, 92 ucraineni. 47 evrei si doar 40 de moldoveni. De altfel, numirea unui moldovean în fruntea KGB al RSSM s-a realizat abia în ianuarie 1989, când pe fondul acutizării relaţiilor interetnice din URSS, la conducerea secţiunilor Securităţii de Stat în republicile unionale au început să fie numite „cadre naţionale”. Cu acel prilej, rusul Gavriil Volkov, aflat în fruntea KGB al RSSM din 1979, a fost înlocuit cu moldoveanul Gheorghe Lavranciuc.

Ca măsură complementară înfiinţării Biroului CC al PC(b)US pentru RSSM, Moscova a instituit în RSSM şi funcţia de împuternicit al comisariatelor poporului pentru securitatea de stat şi, respectiv, pentru afacerile interne ale URSS. În acest post a fost desemnat generalul-maior N. A. Golubev, care a sosit în RSSM în aprilie 1945, preluând de factoconducerea unică a organelor securităţii statului şi ale afacerilor interne moldoveneşti. Datorită neajunsurilor apărute pe parcurs, a suprapunerilor de sarcini şi a cheltuielilor supradimensionate, după patru ani de funcţionare, în 1949, Biroul CC al PC(b)US pentru Moldova a fost desfiinţat, în locul său fiind numit un Împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM, cu un aparat de lucru mai redus. Pe măsură ce controlul sovietic în Basarabia s-a consolidat, Moscova a decis să închidă, cel puţin formal, reprezentanţele sale politico-administrative permanente în RSSM. La 14 iulie 1950, printr-o hotărâre a Biroului Politic al CC al PC(b)US, Leonid Ilici Brejnev era numit în funcţia de prim-secretar al CC al PC(b) al Moldovei şi, concomitent, a fost desfiinţată funcţia de împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM.

Continuarea represiunilor din timpul RASSM.

Foametea din 1946-1947

Reînfiinţarea RSSM, în 1944, a însemnat, totodată, revenirea pe scară largă la metodele de represiune experimentate în fosta RASSM. Am amintit mai înainte primul val al deportărilor din vara anului 1941. Documente de arhivă, declasificate şi publicate în ultimii ani la Chişinău, aduc la lumină dovezi elocvente despre valurile de represiuni şi deportări, precum şi despre dimensiunile acestora. Represiunile în Transnistria şi Basarabia au fost declanşate simultan cu preluarea controlului militar al acestor teritorii de către Armata Roşie. Ele au fost organizate şi instrumentate sistematic, în fiecare localitate, într-o primă etapă de către unităţile speciale Smerş (Moarte spionilor, n.n.) ce însoţeau ofensiva trupelor sovietice, apoi de către direcţiile specializate ale securităţii de stat şi afacerilor interne care erau instalate în republică.

Iată, un exemplu, cazul fostului primar de Mălăiești Cangaş Arion Dementevici, la’14 aprilie 1944, acesta a fost arestat de către departamentul Smerş al diviziei 19 de puşcaşi sovietici, anchetat şi judecat în regim de urgenţă  sub acuzaţia de „susţinător activ al ocupanţilor româno-germani”, fără a se aduce dovezi despre eventuale crime sau alte fapte grave comise. La 22 aprilie 1944, după o înscenare sumară, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare şi confiscarea averii personale pentru „trădarea Patriei”. Sentinţa, conform ordinului dat de generalul-maior Lazarev, comandantul diviziei 19 de puşcaşi, a fost dusă la îndeplinire în aceeaşi zi, fostul primar fiind spânzurat în satul Mălăieşti, în prezenţa locuitorilor şi a unor militari, „în număr de 400 de persoane”. Potrivit documentelor de arhivă, pentru a îngrozi populaţia, în baza aceluiaşi ordin dat de generalul Lazarev, trupul fostului primar a stat în spânzurătoare două zile, până la 24 aprilie, orele 24,00, când a fost înhumat la o distanţă de 2 kilometri de sat. Concomitent, a fost luată măsura deportării familiei sale,      „în concordanţă cu directiva Securităţii de Stat (GPU) a URSS”, după cum consemnează documentele.

Măsurile de reprimare s-au desfăşurat metodic, pe baza unor planuri   stabilite înainte.  În prima perioadă s-a acordat prioritate arestării „complicilor, trădătorilor şi vânzătorilor de ţară”, după cum erau calificate persoanele care colaboraseră într-un fel sau altul cu autorităţile româneşti. Totodată, noile organe de represiune au primit sarcina să întocmească „evidenţa operativă a elementelor contrarevoluţionare şi luarea în lucru operativ a acestora. Drept urmare, numai din aprilie 1944 şi până  la sfârşitul războiului (mai 1945), organele Comisariatului poporului pentru afaceri interne al RSSM au arestat 2 911 persoane, considerate ca reprezentând „agentura inamicului”, „trădători şi complici”, majoritatea acestora fiind executate prin împuşcare. Pe parcursul întregului an 1945, numărul persoanelor arestate de organele afacerilor interne se ridica la 2 546, în majoritate calificate ca „trădători şi complici ai ocupanţi lor”.  Separat, din aprilie 1944 până la 1 septembrie 1946, organele  securităţii de stat din RSSM desfășuraseră o şi mai amplă activitate de „demascare” şi lichidare a „duşmanilor”, arestând în total 5 402 persoane, după cum raporta la Moscova, în octombrie 1946, Iosif Mordoveţ, şeful acestor structuri.

Iosif Lavrentievici Mordoveţ (1899-1976), etnic ucrainean, născut în familia unui muncitor miner din raionul Krivoi-Rog, a activat în Armata Roşie în timpul Războiului civil, apoi în diverse organizaţii sindicale şi de partid. La 31 de ani, în 1930, în plin avânt al stalinismului, a fost recrutat de organele Direcţiei Politice de Stat (GPU) şi trimis să activeze în secţiile    raionale ale GPU-NKVD din regiunile Dnepropetrovsk, Vinniţa şi Kameneţ-Podolsk, din Ucraina.      

În 1940, după înfiinţarea RSSM, a fost numit vice-comisar al noii republici pentru afaceri interne. În timpul războiului a activat pe mai multe fronturi, fiind inclusiv adjunct al şefului unei direcţii Smerş. În 1944, a fost numit comisar al poporului pentru securitatea statului al RSSM, funcţie deţinută până după moartea lui Stalin, în 1953.

În 1954-1955, I. Mordoveţ a fost preşedinte al secţiunii KGB a RSSM, apoi trecut în activităţi secundare şi pensionat în 1956.

Pe măsură ce perioada războiului rămânea în urmă, sarcinile organelor de represiune din RSSM, sub directa îndrumare a împuterniciţilor Moscovei trimişi în teritoriu, cunoşteau o diversificare continuă, în atenţia lor intrând rând pe rând toate straturile şi categoriile sociale.

2016-09-9-10-maia-212O încercare dramatică pentru populaţia Basarabiei reintrată sub dominaţie sovietică a reprezentat-o foametea din 1946-1947, care a marcat profund fizionomia unei societăţi debusolate, ajunse la cheremul unui regim atotputernic şi nemilos. Cercetările numeroase care s-au efectuat de la acel tragic episod din istoria Basarabiei converg spre concluzia că seceta puternică din vara anului 1946, un fenomen natural fără legătură cu regimul politic, s-a suprapus cu măsurile mereu restrictive şi acaparatoare luate de autorităţile bolşevice pentru secătuirea ţăranilor individuali, printr-un sistem draconic de cote şi impozite, care au lăsat satele moldoveneşti fără resurse şi fără capacitatea de supravieţuire. Consecinţele au fost devastatoare: zeci şi sute de mii de oameni, din care o mare parte copii, suferind de distrofie; apariţia în diverse zone şi localităţi a canibalismului; înregistrarea unor decese în masă datorită foametei, care au dus, conform unor estimări oficiale, la diminuarea populaţiei rurale basarabene cu 193 900 de oameni în intervalul 1 ianuarie 1947-1 ianuarie 1948, unii istorici afirmă ca au pătimit de foame și au decedat peste 300 mii de basarabeni.

Foametea din 1946-1947, desfăşurată „sub semnul secetei”, dar şi al „sistemului de cote obligatorii”, acesta din urmă având chiar „rolul decisiv”, a constituit „o experienţă traumatizantă, fără termeni de comparaţie în istoria ţinutului”, după cum scrie cercetătoarea Aurelia Pelea.

În pofida presiunilor, arestărilor, execuţiilor şi deportărilor în masă, duşmanii Puterii sovietice continuau să se manifeste pretutindeni. Către sfârşitul deceniului 1940-1950, ţăranii basarabeni reprezentau o categorie specială care „se opunea cu îndârjire politicii de înfiinţare a colhozurilor şi de lichidare a proprietăţii private”. Pentru lichidarea rezistenţei ţărănimii basarabene trebuia concepută şi pusă în aplicare o operaţiune specială, de amploare.

Operaţiunea „Iug” (Sud). Deportările din 1949.

Operaţiunea codificată „Iug” (Sud) s-a derulat în vara anului 1949, sub controlul autorităţilor politice şi cu implicarea masivă a organelor de represiune. Aceste deportări au anumite particularităţi care le individualizează. Războiul mondial se încheiase de patru ani, URSS dobândise o putere discreţionară asupra ţărilor Europei Centrale şi de Est. Represiunile din iulie 1949 nu s-au mai desfăşurat sub semnul răzbunării, al improvizaţiei şi al impulsurilor generate de precipitarea unor evenimente neprevăzute. Dimpotrivă, documentele scoase la iveală dezvăluie un scenariu planificat cu sânge rece, pregătit şi înfăptuit metodic timp de aproape şase luni.

La 17 februarie 1949, Iosif Mordoveţ informa Moscova că în evidenţele Securităţii moldoveneşti figurează 40 854 de „culaci şi alte elemente duşmănoase” care ar trebui deportate.

La 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC(b)US aproba numărul familiilor (11 280) şi al membrilor acestora (în total, 40 850 de persoane) care urmau să fie deportate pe vecie din RSS Moldovenească în regiuni din Kazahstanul de Sud, RSS Kazahă, precum şi în ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni, Irkuţk şi Tomsk ale RSF Ruse. Erau precizate, totodată, zilele şi orele în care să se desfăşoare operaţiunea (6 iulie, ora 2,00 – 7 iulie, ora 20,00).

La 28 iunie 1949, când se celebrau nouă ani de la „eliberarea” Basarabiei (iunie 1940), Consiliul de Miniştri al RSSM adoptă Hotărârea cu caracter strict secret nr. 509, la care anexează 67 de liste cuprinzând 11 342 familii (un număr mai mare deci decât cel aprobat de Biroul Politic al CC al PC(b)US), cu indicaţia de a se încredinţa Ministerului Securităţii Statului sarcina „înfăptuirii tuturor acțiunilor în legătură cu deportarea chiaburilor”.

Două zile mai târziu, Sovietul Miniştrilor de la Chişinău adopta o hotărâre suplimentară privind confiscarea averii persoanelor deportate şi responsabilitatea pentru furtul sau irosirea ei.

Să mai precizăm că, aşa cum rezultă din documentele desecretizate din arhivele KGB, la operaţiunea „Sud” au fost mobilizate 4 496 cadre din serviciul operativ, 13 774 soldaţi şi ofiţeri din unităţile Securităţii de Stat, 24 705 cadre din activul de grăniceri. De asemenea, au fost utilizate 4 069 camioane, inclusiv 2 563 de camioane ale unităţilor Districtelor militare Carpaţi şi Odessa. în zilele de 7-8 iulie 1949, deportaţii au fost evacuaţi din RSSM spre Siberia în 30 de eşaloane, îmbarcaţi în 1 573 de vagoane.

Un ultim val de deportări din Basarabia s-a înregistrat în 1951, când, în baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS şi a ordinului strict secret nr. 00193/05.03.1951 al Ministerului Securităţii de Stat sovietic, din RSSM au fost evacuate pe viaţă încă 700 de familii, învinuite că aparțin sectei iehoviste, declarată duşman al puterii bolşevice.

Alexandru Moraru în lucrarea sa victimele terorii comuniste în Basarabia.  Documentele secrete sovietice 1944/1954 a tradus din limba rusă în limba română și a publicat un număr de 304 de astfel de sentințe revizuite, care constituie un eșantion stabilit pe baze non probabiliste, ce poate servi pentru un studiu explorator.

Aparatul represiv din Basarabia

NKVD (KGB) după ocuparea Basarabiei de sovietici în 1940 au trimis peste 1200 de ofițeri și peste 3000 de grăniceri, care momentan sau postat pe Prut. Sub diferite motive nu erau lăsați românii să se repatrizeze. Ce a urmat istoriografia fixează – arestați – împușcați după legile sovietice.

După război din 1944 când s-a format departamentul securității comisar a devenit I. Mordoveți, 1944-1955, un calau sadea al popasului român din Basarabia (operația  Iug (Sud); confiscarea în 1945 a 240 mii tone de cereale pentru front, împușcarea a mii de patrioți.

După el a venit colonelul A. Procopenco, educat în tradiții staliniste a desfășurat lupta cu „dușmanii puterii sovietice”. Au mai apărut și alte priorități. Sa început din 1957-1958 lupta contra bisericii, comunismul nu dorea o altă religie și o socotea dușman al puterii.

Atmosfera în Basarabia devenise incendiară. Un exemplu servește și răscoala sătenilor ortodocși din satul Răciula unde au ieșit mii de oameni în apărarea a credinței și bisericii creștine.

Ei indignați de închiderea mânăstirii au avut adevărate lupte cu furci și topoare.

Arkadi Razorin

Fost jurist al ziarului „Gudoc” ulterior activist de partid, el a avansat în rândurile CSS-ului până la gradul de general – locotenent, iar înainte de a fi numit președinte al CSS din Moldova a exercitat funcția de șef al unei direcții regionale de securitate din Rusia.

Din ordinul KGB-ului a fost format o nouă structură și direcție operativă așa numitul „obiect 24” adică România.

O trăsătură specifică perioadei ragoziniene, a constituit-o intensificarea supravagherii tuturor relațiilor moldo-române, și, în primul rând, a celor din presă, domeniul pentru care avea o predilecție aparte. Deoarece nu poseda limba română, el a cooptat în aparatul de supraveghere a presei traducători speciali care-l familiarizau cu materialele apărute în limba română. De asemenea, în timpul lui Rogozin, a fost activizată și „munca de profilaxie” în instituțiile științifice și de cultură.

El declara la o întrunire a activului de partid ca securitate Moldova are peste 50000 de informatori.

KGB – (IFS, SIE) a Uniunii Sovietice (Federația Rusă) ne-au „fericit” cu „republica Transnistreană” și autonomia găgăuzilor.

În 1991 după declarația independenții Moldovei din efectivul CSS au plecat 78 de ofițeri. Ei au fost aranjați la posturi înalte în Rusia, Ucraina, ca mai apoi să vină în Tiraspol (generalul Iacob Pogonii, col. Vladimirov, Ivanov, Lucasov, Tatenia, Șevcenco, care au activat rețelele agenturii beloruse din Moldova în scopul destabilizării situației politice. Au adus cosacii pe capul nostru în războiul pierdut de Moldoveni în fața armatei a 14 rusă în 1992. Presiunea serviciilor secrete a Rusiei asupra Republicii Moldova și a populației românilor din Transnistria a realizat prin multiple canale: Ambasada Rusiei unde sunt prezenți spionii lor, rezidenturile din Tiraspol și Comrat, presa plătită de ruși prin persoanele racolate  de ofițerii serviciilor secrete din Rusia.

ALEXANDRU GANENCO, colonel (r)

Imagini din cadrul Conferinţei Maia 2016. Autor: Ion Măldărescu

SURSA: http://www.istoricimarisimici.wordpress.com

Bibliografie:

  1. Meniei „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) și în RSSM (1944-1947) Ed. Serebia. Chișinău 2012.
  2. Ioan Popa „Destine friante. Patimi despre români din est. (1917-1954). Editura Academiei Române. București. 2014
  3. Botnaru. A. Ganenco. Istoria serviciilor secrete (Breviar). Museum. Chișinău 2004
  4. Tască. Operațiunea Română din RSS Moldovenească în Marea Teroare Stalinistă 1937-1938.
  5. Ioan Popa, Luiza Popa. România, Basarabia și Transnistria. Fundația Europeană Titulescu, Centrul de studii strategice. București 2012.

Chisinau-27.08.2016La 27 august, în 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de U.R.S.S., în care a fost înglobată forţat prima dată în 1940, apoi, a doua oară în 1944. La 27 august 2016, la Chişinău a fost organizată o paradă militară care şi-a propus marcarea împlinirii a 25 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. Manifestările au debutat cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Situaţia economică şi socială precară în care se află Republica Moldova a făcut ca o serie de personalităţi să reacţioneze nefavorabil, considerând că o astfel de paradă constituie o sfidare, incidentele care au avut loc în timpul manifestaţiei din ziua de 27 august confirmând afirmaţiile domniilor lor. Deşi un impresionant dispozitiv de poliţişti, carabinieri şi garduri de plasă au restricţionat accesul oamenilor în perimetrul pieţei, programul festiv a fost marcat de incidente în apropierea Piaţei Marii Adunări Naţionale, unde grupuri de manifestanţi au scandat lozinci anti-guvernamentale. Redăm opiniile exprimate de fostul Ministru al Apărării, generalul Ion Costaş şi conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, semnatar al Declaraţiei de Independenţă. (Redacţia ART-EMIS)

„Vă daţi seama unde am ajuns, dacă s-a modificat o Constituţie într-un cabinet, anulându-se într-o noapte 400 de mii de semnături ale populaţiei Republicii Moldova?! […] În 25 de ani de independenţă, hoţia a ajuns la un miliard de dolari, iar P.I.B.-ul Republicii Moldova e la nivelul anului 1975″[1]. (Vasile Şoimaru – semnatar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova).

„Organizarea unei parade fastuoase cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la proclamarea independenţei statului Republica Moldova, la 27 august curent, « intră în acelaşi coş de umilinţă naţională »”[2]. (Generalul Ion Costaş).

Sâmbătă, 27 august

În Piaţa Marii Adunări Naţionale (din Chişinău – n.r.), se va desfăşura o paradă organizată de structurile Ministerului Apărării cu participarea a 2.000 de militari de la noi şi a 200 de militari din străinătate. Am mers pe 23 august curent la una din exersările militarilor pentru paradă. Prezent la repetiţiile defilării, viceministrul Apărării Alexandru Cimbriciuc ne-a informat că pregătirile militarilor sunt în toi. „Se lucrează mult la detaliile cărora militarii trebuie să le acorde atenţie ca la 27 august să avem o defilare de excepţie, unde va fi antrenată şi tehnica militară de luptă. Vor participa diferite subdiviziuni specializate ale Ministerului Apărării, Armata Naţională, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, S.P.P.S. ale S.S.E. şi 200 de militari de peste hotare. Aceştia vin din România, S.U.A., Ţările Baltice, Polonia şi alte state”. Potrivit lui Cimbriciuc, pentru festivitatea militară de sâmbătă au fost alocate 3 milioane de lei din bugetul Ministerului Apărării. „Alocaţie anume cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la independenţa statului nostru”, a subliniat Cimbriciuc. Demnitarul ne-a asigurat că serviciile ministerului de resort „au făcut deja achiziţiile publice necesare pentru cazarea şi hrana militarilor străini”.

„Paradă în stil european, sub standarde NATO”

Alexandru Cimbriciuc a mai spus că parada va fi una modernă. „Nu mai sunt elemente sovietice, când comandantul salută fiecare subdiviziune. Va fi doar trecere în pas cadenţat în coloană în faţa celor prezenţi din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Deci, stil european, sub standarde N.A.T.O.”. Şeful statului-major, generalul Igor Cutie, a fost desemnat comandant al festivităţii militare. Generalul a iniţiat procesul de pregătire pentru paradă în ianuarie curent, iar antrenamentele au început acum o lună de zile, ne-a spus Igor Cutie: „În ultimele două săptămâni, exersăm de trei ori pe săptămână, câte o oră şi jumătate. […] Participă forţe militare din toate structurile statului. Avem şi o formaţie de femei. Ele vor merge împreună cu bărbaţii la paradă. Acestea sunt fetele primei promoţii a Academiei militare, avansate în grad de locotenent, fiind parte a Armatei Naţionale”, ne-a informat generalul Cutie. Potrivit lui, militarii străini au participat la repetiţiile paradei ieri şi azi, la ora 9.00. Parada va începe cu defilarea comandantului, în spatele maşinii comandantului va începe prezentarea drapelelor de stat, urmate de formaţiunile de veterani care au participat la diferite conflicte şi războaie, după care vor trece în marş contingentele din străinătate, subdiviziuni ale Armatei Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, S.P.P., Serviciul de Informaţii şi Securitate şi se va încheia cu garda de onoare. Este o festivitate militară care reprezintă simbolurile statului, armata şi structurile de apărare ale statului. Igor Cutie a mai participat în cariera sa la diferite parade. Acest model diferă de cel din 2011. Acum va fi unul de tip occidental, schimbat radical, unde se va face demonstrarea formaţiunilor pedestre şi a tehnicii militare.

„Parada intră în acelaşi coş de umilinţă naţională, un ospăţ în vreme de ciumă”

Referindu-se la parada fastuoasă de la Chişinău, generalul Ion Costaş a opinat că ea e o sfidare a integrităţii şi statalităţii Republicii Moldova, în timp ce armata rusă se află pe teritoriul transnistrean şi exersează la câteva zeci de kilometri de Chişinău. „Este inacceptabilă în situaţia economică actuală, cu furtul miliardului cu care ne-am proslăvit în toată lumea, când statul este într-un haos total, când oamenii o duc tot mai greu. Satele sunt distruse, fără infrastructură, nu există comunicaţii, apeduct, canalizare, iluminare stradală. Pleacă masiv tineretul. O mulţime de copii neşcolarizaţi. Se închid şcoli, instituţii medicale, grădiniţe. E o ruşine ca guvernanţii să folosească ultimul bănuţ care s-ar putea cheltui în alte scopuri – pentru bătrâni, spitale, copii orfani. Asta s-ar numi « ospăţ în vreme de ciumă ». Într-o stare de criză totală, mintală, spirituală, economică, socială, cum să faci parade cu mari « realizări » la 25 de ani de independenţă? Toţi tac. Suntem un neam laş şi merităm ceea ce avem. Nu ştim cine suntem, ce limbă vorbim, încotro mergem. Am luat apă în gură, ne veselim, îi tot dăm cu beţia… E o tragedie. Parada intră în acelaşi coş de umilinţă naţională”. Menţionăm că generalul Ion Costaş a fost invitat la eveniment, dar a refuzat, spunând că „este o batjocură şi o sfidare organizarea unui asemenea show”.

Hoţii de miliarde în 25 de ani de independenţă

Vasile Şoimaru, doctor în economie, conf. univ., unul dintre cei 278 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, susţine că organizarea fastuoasă a paradei e o ruşine. „În calitate de economist, vă spun că ei sărbătoresc 25 de ani de independenţă, când P.I.B.-ul Republicii Moldova este la nivelul anului 1975. Îi întreb: asta sărbătorim noi? Deci în timpul agrocomuniştilor, agrosocialiştilor economia R. Moldova a căzut de trei ori. Despre ce paradă militară vorbim? Ei, toţi cei care au condus R. Moldova în aceşti ani, şi-au luat Ordinul Republicii. Toţi agrarienii, toţi sanghelienii, toţi prim-miniştrii şi fărfăcarul ăsta de Plahotniuc. Pentru ce aţi luat, măi nesăbuiţilor ce sunteţi? Pentru « succesele » noastre, că trăim în cel mai sărac stat din Europa? […] Trebuie să schimbăm numele Republicii Moldova pentru că nu mai corespunde deja numelui pe care l-a luat la proclamarea independenţei. Astăzi, ea trebuie să se numească Republica Edelweis, condusă dintr-un singur cabinet, mobilat la cel mai înalt nivel. […] Vă daţi seama unde am ajuns, dacă s-a modificat o Constituţie într-un cabinet, anulându-se într-o noapte 400 de mii de semnături ale populaţiei Republicii Moldova?! Asta am făcut noi, asta am votat cu 25 de ani în urmă? Să furi un miliard într-o singură noapte, în cea mai săracă ţară din Europa şi până acum să nu se găsească cine-i vinovatul?! Numai pe Filat să-l găsească vinovat, iar ceilalţi care au furat de patru ori mai mult, nu? Şi ei spun acum că se ocupă de căutatul celui care a furat miliardul. Domnilor, n-o să vă creadă nimeni! N-o să iasă nimic din alegerile din 30 octombrie. Dacă nu se găseşte până atunci unde a dispărut miliardul, încercaţi degeaba să mai stabilizaţi cumva societatea asta!”, susţine Vasile Şoimaru.

VICTORIA POPA, Chişinău

SURSA: http://www.art-emis.ro

–––––––––––––––
[1] http://www.jc.md/republica-edelweiss/ şi http://jurnal.md/ro/politic/2016/8/27/republica-edelweiss-sau-ospat-in-vreme-de-ciuma/
[2] Ibidem.

În ultima vreme asistăm la o ofensivă diversionistă în presă pentru spălarea imaginii Securităţii comuniste de către istorici, foşti colaboratori ai temutului serviciu secret şi prin interviuri date de generalul Iulian Vlad. Situaţia din decembrie 1989 din punct de vedere istoric nu este în realitate aşa cum o prezintă foştii ofiţeri şi colaboratori ai Securităţii comuniste. Serviciul secret condus de Iulian Vlad a acţionat contrar legilor ţării şi intereselor poporului român, lăsând Revoluţia Română să încapă pe mâna agenturii KGB/GRU condusă de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru şi Petre Roman, cu binecuvântarea Moscovei sovietice. În realitate, în decembrie 1989, generalul Iulian Vlad, comandantul Securităţii, care avea informaţiile necesare că va cădea Nicolae Ceauşescu pentru că aşa hotărâseră marile puteri, a decis ca agenţii săi să se retragă încă din 17 decembrie 1989 de pe teren şi din dispozitiv la Timişoara, apoi pe 21 decembrie la Bucureşti, lăsând ţara şi poporul român pe mâna agenţilor străini sovietici, AVO, iugoslavi, americani, francezi şi britanici, care au acţionat nestingheriţi de nimeni pentru a implementa acordul de la Malta dintre Bush şi Gorbaciov, din 3 decembrie 1989, privind înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu. Ceea ce a făcut generalul Iulian Vlad şi conducerea Securităţii, cu toate artificiile de imagine promovate de istoricul Alex Mihai Stoenescu, fostul colaborator, conform CNSAS, al Securităţii, nu a fost altceva decât trădare a ţării, constituţiei, legilor în vigoare şi în cele din urmă a intereselor poporului, pentru că românii nu ştiau ce se întâmplă, dar şeful Securităţii da, preferând să lase agenturile străine să-şi facă de cap operativ în România şi să predea puterea grupului KGB/GRU, în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Iulian Vlad a dorit să-şi asigure astfel viaţa, să nu moară „sinucis” ca generalul Vasile Milea şi să-şi mănânce pensia până la adânci bătrâneţi, fapt care nu-l scuză în faţa istoriei şi a poporului că a predat ţara sovieticilor şi intereselor marilor puteri în decembrie 1989.

download

Iulian Vlad ştia din august 1989 că SUA şi URSS hotărâseră înlăturarea lui Nicolae Ceauşesu şi a regimului de independenţă din România, când la Viena şefii rezidenţei locale KGB şi CIA l-au informat la „cafeneaua spionilor” (Cafe Landtmann) pe Marin, fratele lui Ceauşescu, care era ambasador în capitala Austriei, ca dictatorul să se retragă la congresul PCR din noiembrie 1989, altfel o să moară. Marin s-a întîlnit cu fratele său la Snagov, dar acesta a refuzat să cedeze puterea susţinând naiv că poporul îl sprijină. A fost momentul de declic când şeful Securităţii comuniste a realizat că trebuie să-şi salveze pielea. Pe 2-3 decembrie 1989 are loc întâlnirea la nivel înalt SUA-URSS de la Malta, unde se hotărăşte pentru prima dată ca SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie să poată opera economic în ţările est-europene, cu voia URSS.S-a luat decizia unificării Germaniei ca o confederaţie: “respectarea de către SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene, ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă. Franţa şi Anglia au solicitat totodată ca, în perspectiva construirii unei confederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi o polarizare politico-economică şi chiar militară între aceasta şi URSS. De genul celei existente înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.“ Pe 3 decembrie 1989, după ora 22.00. Generalul Iulian Vlad îl informează pe Nicolae Ceauşescu asupra deciziilor luate la Malta de liderii SUA şi URSS, şi anume înlăturarea lui Ceauşescu simultan cu Noriega, în Panama, conform unei surse de presă din anturajul Departamentului de stat american prezente la Malta. Generalul Iulian Vlad îşi face socotelile să nu-l sprijine pe Nicolae Ceauşescu şi să scape curat din afacere. La o întâlnire a Tratatului de la Varşovia, Gorbaciov îi dă de înţeles lui Ceauşescu că nu mai va fi în viaţă pe 9 ianuarie 1990 la următoarea întâlnire a alianţei militare comuniste. Începe la Timişoara scandalul cu agentul dublu româno- maghiar Laszlo Tokes, detonatorul evenimentelor. Istoria o cunoaştem. Iulia Vlad ordonă retragerea în cazărmi a agenţilor Securităţii.

Generalul-Iulian-Vlad-in-CC-decembrie-1989-Foto-c-Paul-Agarici

Din 17 decembrie 1989 în România operează agenţii secreţi francezi, americani, maghiari, iugoslavi, KGB/GRU şi cei 30.000 de „turişti” sovietici, fără să mai fie filaţi sau impiedicaţi de contraspionajul Securităţii. Iulian Vlad scapă cu viaţă dar ţara încape pe mâna serviciilor secrete şi intereselor străine şi, mai ales, pe mâna agenturii KGB/GRU în frunte cu Ion Iliescu care pun la cale diversiunea cu teroriştii murind peste 1000 de oameni nevinovaţi doar ca să se legitimeze noua putere instaurată de Moscova sovietică. Nicolae Ceauşescu ţine pe 20 decembrie 1989, la televiziunea de stat, un celebru discurs care atrage atenţia despre acţiunile marilor puteri în ţara noastră: ”această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenței și suveranității popoarelor — a acelor popoare care nu vor dominația străină.” Cine să-l mai asculte, poporul manipulat şi înşelat de agenţii străini? Securitatea lui Iulian Vlad prin non-combat şi favorizarea agenţilor operativi străini juca de partea învingătorilor: agentura KGB/GRU căruia i-a predat puterea în 22 decembrie 1989. Un comandant al Securităţii trebuia să lupte şi să moară apărând ţara şi poporul, nu să lase România un câmp de încercare şi un poligon de tragere pentru serviciile secrete străine ca să-şi impună guvernul lor la Bucureşti. Un comandant al Securităţii îşi duce misiunea până la capăt, pentru că „garda moare, dar nu se predă”, nu-şi mănâncă pensia liniştit sau să ofere interviuri la presa mainstream în timp ce ţara e condusă de marile puteri, prin interpuşi la Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni. În decembrie 1989 conducerea Securităţii a ales să trădeze interesele poporului român şi România, ca să-şi scape pielea, în favoarea agenturii KGB/GRU conduse de Ion Iliescu care a fost impusă la putere de Moscova sovietică, la înţelegere cu SUA. Punctul de vedere istoriografic al „istoricilor Securităţii” suferă de cecitate şi de o deturnare intenţionată a semnificaţiilor documentelor şi mărturiilor într-un mod subiectiv, în favoarea unei singurei părţi, care nu are niciun interes să fie obiectivă.Manipularea continuă.Un fapt e cert: conducerea Securităţii a trădat atât activul instituţiei, cât şi interesele poporului român în decembrie 1989

Ionuţ Ţene

icirc-ntalnirea-cu-gorbaciov-din-decembrie-89-axa-ialta-malta-via-bucuresti-18342752

SURSA: http://www.napocanews.ro