Arhivă pentru Iulie, 2017

Grupul de Armate Sud al mareşalului Gerd von Rundstedt, în care erau încorporate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Pricipalul său efort la declanşarea Operaţiunii Barbarossa urma să aibă loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte că ofensivă să progreseze mai mult în Ucraina până să înceapă şi ele atacul. Această decizie a fost luată de O.K.H. (Înaltul Comandandament al Armatei Germane 1936-1945) în primăvara anului 1941, deoarece gen. col. Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat în ochii comandanţilor germani. De aceea vasta majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflându-se în principal doar unităţile motorizate româneşti. După cum urma să se vadă, Prutul nu era o barieră chiar atât de fomidabilă în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupând câteva poduri intacte peste râu încă de la începutul războiului. Probabil că o ofensivă puternică încă din prima zi pe frontul din Moldova ar fi cauzat probleme serioase Frontului de Sud-Vest sovietic, care a opus o puternică rezistenţă lui von Rundstedt. Forţele care urmau să ia parte la operaţiile din Basarabia şi Bucovina de Nord erau: Armata 3 română (Corpul de Munte şi Corpul de Cavalerie) în nord, comandată de gen. de corp de armata Petre Dumitrescu, în centru Armata 11 germană (Corpurile 11, 30 şi 54 germane) a gen. col. Eugen von Schöbert, căruia i se subordona şi Armata 3, şi în sud Armata 4 română (Corpurile 5, 3 şi 11) a gen. de corp de armata Nicolae Ciupercă. În Delta Dunării era detaşat Corpul 2 Armată, comandat de gen. de divizie Nicolae Macici. Toate aceste mari unităţi formau Grupul de Armate Antonescu. Pe 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi în prima linie era de 325.685, distribuiţi în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau 5 divizii de infaterie germane.

Puterea ofensivă a Aviaţiei Regale Române (A.R.R.) era concentrată în Gruparea Aeriană de Lupta, (G.A.L.) care avea în total 253 de avioane, din care numai 205 erau disponibile pe 22 iunie. Misiunea lor era de a câştiga supremaţia aeriană deasupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi de a sprijini ofensivă Armatei 4. Era alcătuită din 4 grupuri de bombardament (1, 2, 4 şi 5) şi 2 escadrile independente de bombardament (82 şi 18), 3 grupuri de vânătoare (5, 7 şi 8), 4 escadrile de observaţie (11, 12, 13 şi 14) şi o escadrilă de recunoaştere-bombardament (1).

Armatele 3 şi 4 aveau propriile lor escadrile de observaţie, bombardament uşor şi legătură (5 escadrile şi respectiv 4). O escadrilă de observaţie (15) era ataşată Diviziei 1 Blindate.
Restul teritoriului României era împărţit între Regiunea 2 Aeriană: 2 grupuri de vânătoare (3 şi 4) şi escadrilă de de legătură (112), şi Regiunea 3 Aeriană: Grupul 6 Vânătoare şi o escadrilă de legătură (113). În Dobrogea se aflau cele 2 escadrile (101 şi 102) ale Flotilei de Hidroaviaţie, o escadrilă de observaţie (16) şi una de vânătoare (53). A.R.R. concentrase 672 de avioane la începutul Operaţiunii „Barbarossa”. Forţele Luftwaffe în România însumau 420 de aparate. Dunărea şi litoralul Marii Negre erau aparate de Divizia de Dunăre (15 nave militare şi 30 nave auxiliare) şi de Divizia de Mare a Marinei Regale Române (14 nave militare şi 9 nave auxiliare). Regimentul de Infanterie Marina era dispus în defensivă în Delta.

De partea cealaltă a frontului în Bucovina de Nord se află Armata 12 sovietică, comandată de gen. lt. P.G. Ponedelin, subordonată Frontului de Sud-Vest. În Basarabia staţiona Armata 9 sovietică a gen. col. T. Cerevicenko, care a fost întărită apoi cu Armata 18 a gen. lt. A.K. Smirnov trimisă din Districtul Militar Moscova. Elementele mobile erau concentrate în principal în Corpurile 2 (Diviziile 11 şi 16 Tancuri, Divizia 15 Motorizată, Regimentul 6 Motociclişti) şi 18 Mecanizate (Diviziile 44 şi 47 Tancuri, Divizia 218 Motorizată, Regimentul 26 Motociclişti). Pe 25 iunie Armatele 9 şi 18 au format Frontul de Sud, sub comandă gen. col. I.V. Tiulenev. În total erau 16 divizii dispuse în adâncime pe două linii: 5 de infanterie, 2 de munte şi una de cavalerie pe graniţa şi una de infanterie, una de cavalerie şi cele două corpuri mecanizate între Prut şi Nistru. Rezervă era alcătuită din 3 divizii de infaterie şi o brigada anti-tanc. La acestea se adăugau trupele a 5 regiunilor fortificate (80, 81, 82, 84 şi 86). Erau în total 364.700 de soldaţi. Flota sovietică a Marii Negre era mult mai numeroasă decât cea a Axei, iar VVS avea 1.750 de avioane în zonă.

Duminică, 22 iunie 1941. La ora 3:00 primele avioane germane şi româneşti de recunoaştere au trecut Prutul, iar la ora 3:15 primele bombardiere decolau de pe aerodromurile din Moldova având că obiective bazele aeriene sovietice din Basarabia, în timp ce artileria a început să tragă asupra poziţiilor Armatei Roşii. Unităţile din prima linie au început să facă incursiuni în liniile inamice.

În nord Armata 3 fusese redusă practic la Corpului de Munte (Brigăzile 1, 2 şi 4 Munte, Divizia 7 Infaterie şi Brigada 8 Cavalerie), deoarece Corpul de Cavalerie fusese direct subordonat Armatei 11. De fapt comandamentul Armatei 3 a fost lipsit de atribuţii operative până pe 2 iulie 1941 când a început ofensiva şi pe frontul românesc. În zorii zilei, Divizia 7 Infanterie a ocupat satul Bahrineşti, iar recunoaşterile executate de Brigăzile 1 şi 4 Munte au fost respinse. La Corpul de Cavalerie, Regimentul 2 Călăraşi din Brigada 8 Cavalerie a capturat temporar satul Fântâna Albă, pierzându-l în urmă unui contraatac sovietic. Escadronul 3/Regimentul 6 Roşiori din Brigada 5 Cavalerie a cucerit cazematele de pe Dealul Bobeică, de la nord de Dorohoi. În timpul acestui atac a fost ucis slt. Paul Liviu Popescu, care a primit mai târziu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, post-mortem, fiind probabil primul ofiţer român care a câştigat această înaltă distincţie în Al Doilea Război Mondial. Divizia 6 Infanterie a realizat un cap de pod la Mitoc, dar care a fost abandonat în urmă unui atac în seară zilei.

Pe frontul Armatei 4, Divizia de Garda a realizat cu Regimentul 6 Infanterie Garda „Mihai Viteazul” două capete de pod peste Prut în zonele Fălciu şi Bogdăneşti. De la Batalionul III/Regimentul 11 Infanterie din Divizia 21 Infanterie, două companii de infaterie şi două plutoane de mitraliere, sub comandă mr. Ciprian Ursuleac, au ocupat podul de peste Prut de la Oancea. Alt pod a fost capturat la Giurgiuleşti, dar a fost abandonat mai târziu.

În prima zi de război, bombardierele româneşti au revendicat 100 de avioane distruse la sol pe aerodromurile sovietice, dar fotografiile aeriene au confirmat doar 37. La aceastea se pot adaugă încă 5 reclamate de mitraliori. În total s-au pierdut nouă bombardiere. Vânătorii au avut 10 victorii confirmate, fără a avea şi pierderi irecuperabile. De asemenea au fost pierdute patru avioane de recunoaştere şi alte câteva au fost avariate. A fost una din cele mai grele zile pentru A.R.R. în timpul campaniei din U.R.S.S. În replică, artileria terestră şi năvală sovietică a bombardat malul românesc. Pe Dunăre, un monitor şi o vedetă blindată sovietică au încercat să atace oraşul şi portul Tulcea, dar au fost respinse de monitoarele „N.M.S. Basarabia” şi „N.M.S. Mihail Kogălniceanu”, care au incendiat vedeta.

Bombardierele VVS au început să execute raiduri asupra oraşelor româneşti, însă fiind neescortate au suferit pierderi mari. Pe 23 iunie, lt. av. Horia Agarici, pilotând un Hawker Hurricane Mk. I al Escadrilei 53 Vânătoare, a doborât trei SB-uri dintr-o formaţie de cinci ce urmă să atace portul Constanţa. În aceeaşi zi, a doua a războiului pentru Armata Română, Divizia 7 Infanterie şi Brigada 8 Cavalerie au reluat atacurile locale, capturând satele Cerepcauţi şi Fântâna Albă.

În sectorul Armatei 11 germane, căreia îi era subordonată şi Divizia 8 Infanterie română, Regimentul 7 Vânători a încercat o nouă incursiune în timpul nopţii, dar a fost respins. La Regimentul 8 Vânători, din aceeaşi divizie, infanteria sovietică a încercat o traversare la lumina proiectoarelor, dar a fost şi ea respinsă. Divizia 14 Infanterie a participat cu un batalion, alături de Divizia 198 Infanterie germană, la realizarea unui cap de pod la Sculeni, la nord de Iaşi. Tot în timpul nopţii, la ora 1:30-2:00, trupele Regimentului 6 Infanterie Gardă, aflate în capul de pod de peste Prut, au fost atacate de Divizia 5 Cavalerie sovietică, însă au rezistat pe poziţii. Compania 9 a ieşit la contraatac la baionetă şi i-a obligat pe inamici să se retragă, abandonând 4 puşti mitraliere şi 13 puşti. Către ora 19:00, s-a produs un al doilea atac, dar a avut acelaşi rezultat. Pierderile regimentului au fost de 24 morţi, 24 răniţi şi 8 dispăruţi. Regimentul 1/2 Vânători Garda a realizat o incursiune pe direcţia Rânzeşti-Gheltosul (la sud de Ţiganca) cu un grup comandat de lt. Constantin Petrescu. Acesta a reuşit să se infiltreze şi să ocupe un deal la nord de Gheltosul, pe care l-a ţinut până la căderea serii, când s-a întors în liniile româneşti.

În sud, pe Dunăre, Gruparea Tactică Tulcea (monitoarele „N.M.S. Basarabia” şi „N.M.S. Mihail Kogălniceanu” şi 4 vedete de siguranţă) a avut o nouă ciocnire cu flota sovietică, avariind două monitoare, două vedete blindate şi un remorcher. În aval de Reni, monitoarele româneşti au bombardat poziţii de artilerie sovietice şi au avariat un alt monitor şi au distrus o vedetă blindată şi un şlep.

Pe 24 iunie incursiunile şi duelurile de artilerie au continuat pe toată lungimea frontului Grupului de Armate „General Antonescu”. Infanteria sovietică a atacat puternic, sprijinită de aviaţie şi tancuri, poziţiile din capetele de pod de peste Prut de la Badarai şi Sculeni, unde se aflau trupe ale Diviziei 8 Infanterie alături de trupe germane din Divizia 198. La Bogdăneşti, Batalionul III/Regimentului 6 Infanterie Gardă a fost supus unor puternice bombardamente de artilerie şi aeriene, precum şi câtorva asalturi ale infanteriei, dar a rezistat pe poziţie. S-au înregistrat 5 morţi şi 4 răniţi. Mai la sud, cealaltă mare unitate a Corpului 5, Divizia 21 Infanterie, s-a folosit de podul de la Oancea pentru a organiza câteva incursiuni, care au pătruns până spre Cahul (Detaşamentul Lt. V. Lizac din Batalionul I/Regimentul 24 Infanterie). Podul însă a fost distrus de artileria sovietică în urma lor. Aceeaşi soarta a avut-o şi podul de la Fălciu. Pe frontul braţului Chilia, trupe sovietice au ocupat Pardina, dar au fost respinse de către Gruparea Tactică Tulcea şi artileria Diviziei 10 Infanterie.

Cea mai importantă confruntare năvală în Marea Neagră în 1941 a avut loc pe 26 iunie. O grupare de lupta sovietică, compusă din crucişătorul „Voroşilov”, şase distrugătoare şi alte câteva nave, a încercat să execute un atac asupra portului Constanţa. Gruparea a fost descoperită la o distanţă de 60 de mile de coasta la ora 0:30 de către submarinul „N.M.S. Delfinul”, aflat în patrulare în zona. Astfel apărarea a avut timp să se pregătească. O forţă năvală mult mai puternică, cu cuirasatul „Pariskaia Komuna”, aştepta la 120-150 de mile de coasta, pregătită să exploateze un eventual succes. Gruparea Vorosilov a trimis două distrugătoare („Moskva” şi „Harkov”) în recunoaştere.La 3:58, cele două nave au deschis focul cu tunurile de 130 mm de la distanţă de 15 mile. În zece minute trăseseră deja 350 de obuze asupra gării Palas şi a portului, incediind un tren de muniţii şi nişte rezervoare de petrol.

Distrugătoarele „N.M.S. Regina Maria” şi „N.M.S. Mărăşti”, aflate în apropierea Capului Tuzla au manevrat pe o direcţie paralelă cu atacatorii şi la 4:12 au deschis focul piesele de 120 mm. Datorită falezei mai înalte din zona Tuzla, distrugătoarele româneşti erau mai greu de observat în întuneric. În schimb siluetele navelor sovietice se distingeau foarte bine. La 4:20 Kharkov a fost lovită. Artileria de coasta germană a intrat şi ea în lupta. Bateria Tirpitz de 280 mm a tras la 4:22, dar după cinci salve distrugătoarele sovietice au ieşit din rază să. „Moskva” fusese şi ea avariată de distrugătoarele româneşti, care au tras în total 12 salve. Catargul principal a fost retezat de un obuz de calibru mic, cel mai probabil de 120 mm. În timp ce se retrăgeau, „Moskva” a intrat într-un câmp de mine, a lovit una, s-a rupt în două şi s-a scufundat foarte repede. Din cei 400 de membrii ai echipajului, doar 69 au supravieţuit. Două vedete torpiloare româneşti, „N.M.S. Viforul” şi „N.M.S. Vijelia”, au încercat să atace distrugătorul „Kharkov”, dar au fost împiedicate de către restul grupării. În schimb una din navele de escortă ale crucişătorului „Voroşilov” a detonat o mină, avariindu-l şi pe acesta.

O formaţie de bombardiere sovietice (din 40 BAP/ChF) a atacat portul, dar nu a reuşit să provoace prea multe pagube. Puitorul de mine „N.M.S.” Murgescu a revendicat două avioane doborâte, iar „N.M.S. Mărăşti” unul. În total sovieticii au pierdut 9 SB.

În Delta Dunării, la ora 3:00 dimineaţă, o puternică pregătire de artilerie s-a dezlănţuit asupra poziţiilor infateriştilor marini în sectoarele Chilia Veche şi Periprava. Unităţi sovietice îmbarcate pe 8 vedete blindate au debarcat la nord de Chilia Veche, unde se află Batalionul 15 Infanterie Marină, în timp ce alte două vedete blindate şi două transportoare de trupe s-au infiltrat prin braţul Tătaru şi au debarcat în spatele poziţiilor de la Chilia Veche. O parte din soldaţii români s-au retras pe grindul Câşlă, dar majoritatea au fost capturaţi. Batalionul 15 a pierdut 358 de oameni (11 ofiţeri, 13 subofiţeri şi 334 soldaţi). Lipsa tunurilor AT cu care s-ar fi putut distruge vedetele blindate şi calitatea mai slabă a ofiţerilor şi soldaţilor unităţii, în frunte cu lt. col. Ioan Albescu, au dus la un asemenea dezastru. La Periprava însă, Batalionul 17 era dotat cu tunuri AT de 47 mm Schneider model 1936. Patru vedete blindate sovietice au fost distruse şi atacul a fost respins, batalionul păstrându-şi poziţiile.

Ziua următoare luptele au continuat în captele de pod de peste Prut. Batalionul II/Regimentul 6 Vânători a respins un atac la Sculeni, în timp ce la Bogdăneşti Divizia de Garda a executat câteva incursiuni pierzând 83 de oameni (9 morţi, 11 răniţi şi 63 dispăruţi). Astfel de ciocniri locale, secondate de dueluri de artilerie şi bombardamente aeriene au caracterizat perioada 22-30 iunie 1941 pe frontul Grupului de Armate „General Antonescu”, pierderile româneşti ridicându-se la 1.475 (442 morţi, 659 răniţi şi 374 dispăruţi)[1].

VICTOR NIŢU

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4267-razboiul-static-22-iunie-3-iulie-1941.html

Bibliografie selectivă:
– Duţu A., Retegan M. Razboi si societate vol. 1, RAO, 2000
– Scafes C., Serbanescu H., Scafes I., Andonie C., Danila I., Avram R. Armata română 1941-1945, Editura R.A.I., 1996
– Koslinski N., Stanescu R. Marina Română in al Doilea Război Mondial vol. I, Editura Făt-Frumos, 1997
– Bernád D. Rumanian Air Force, the prime decade 1938-1947, Squadron/Signal Publications, 1999
– Dăscălescu N. Nicolae Dăscăescu generalul soldat, Editura Militară, 1995

–––––––––––––––-
Anunțuri

Declaraţia de la Cimişlia, 28 iunie 2017

Pe data de 28 iunie 2017, cu prilejul împlinirii a 77 de ani de la cotropirea de către URSS a teritoriilor româneşti – Basarabiei, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, a câtorva insule de la Gurile Dunării, la Cimişlia, în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a avut loc un miting, organizat de Societatea cultural-istorică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. În faţa celor adunaţi cu acest prilej a vorbit doamna Anastasia Balmuş, preşedintele Societăţii cultural-istorice „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Dumneaei a explicat semnificaţia zilei de 28 iunie 1940 pentru România, pentru populaţia acesteia, mai ales a celei căzute în robia bolşevică. Discursul doamnei Anastasia Balmuş a fost completat de alţi activişti ai Societăţii nominalizate.

A urmat o adunare a membrilor şi simpatizanţilor Societăţii cultural-istorice „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, care s-a desfăşurat în incinta Primăriei oraşului Cimişlia. În cadrul întrunirii au fost dezbătute subiecte de istorie, legate de raptul teritorial din 28 iunie 1940: pentru populaţia ocupată de sovietici au început zile negre de adevărat coşmar. Trupele NKVD au împuşcat pe loc sau au trimis în Siberia oameni politici basarabeni, inclusiv – membri ai Sfatului Ţării, au naţionalizat pământul, fabricile, uzinele, băncile, mijloacele de transport, au sărăcit populaţia prin schimbul de lei pe ruble. Pe teritoriile ocupate bolşevicii au format un stat artificial, numit RSS Moldovenească, au introdus grafia chirilică, au adus administratori din Federaţia Rusă sau Ucraina. În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941, sovieticii au realizat primul val de deportări din Basarabia. Dar urgiile au continuat şi după 1944: nefiind instruiţi, necunoscând limba rusă, basarabenii au fost mânaţi pe sectoarele cele mai primejdioase ale Frontului de est şi folosiţi în calitate de carne de tun. A urmat Foametea din 1946-1947, provocată de politica dementă a comuniştilor sovietici, care a secerat 200 000 de oameni (10 % din populaţie), apoi al doilea val de deportare (în noaptea de la 5 spre 6 iulie 1949) şi al treilea, în martie-aprilie 1951.

Participanţii la întrunire nu au vorbit doar despre cele trecute, ci şi de situaţia actuală din Republica Moldova (RM). Vorbitorii şi-au expus indignarea faţă de politica de rusificare forţată, promovată de actualul preşedinte al RM Igor Dodon, de supunere a RM faţă de Federaţia Rusă.

În urma amplelor dezbateri, participanţii la eveniment au redactat următoarea

DECLARAŢIE

Noi, membrii şi simpatizanţii Societăţii cultural-istorice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Cimişlia, întruniţi la mitingul şi şedinţa de comemorare a zilei tragice de 28 iunie 1940, am analizat evenimentele, desfăşurate acum 77 de ani şi urmările lor, am trecut în revistă starea de lucruri din Republica Moldova şi declarăm următoarele:

  1. Considerăm data de 28 iunie 1940 ca una tragică pentru România, mai ales pentru populaţia căzută sub ocupaţie sovietică (aici au avut loc deposedări de avere, arestări în masă, asasinate, deportări în Siberia, trimiterea pe Front a bărbaţilor neinstruiţi, foametea provocată, rusificarea şi deznaționalizarea băştinaşilor). Este cinic şi fariseic a numi data de 28 iunie 1940 ca ziua „eliberării” Basarabiei.
  2. Condamnăm politica de umilire a noastră de către preşedintele Igor Dodon, cerem încetarea promovării politicii cominterniste a moldovenismului antiromânesc şi antieuropean.
  3. Facem apel către intelectualitatea din Republica Moldova să se implice plenar în apărarea şi promovarea valorilor noastre naţionale, româneşti şi europene, să combată cu vehemenţă politica de deznaţionalizare a populaţiei prin introducerea numitei „Istorie a Moldovei”, prin impunerea sintagmei „limba moldovenească”, prin preconizata trecere a alfabetului la grafia chirilică.
  4. Ne adresăm Mitropolitului Chişinăului şi întregii Moldove Vladimir să nu se implice în politică; condamnăm implicarea preoţilor în promovarea şi susţinerea unor politicieni, străini intereselor noastre naţionale.

Au votat „pro” – unanim.

Cimişlia, 28 iunie 2017.

Pentru confirmare,

prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, preşedintele INIS „ProMemoria”

anatol_petrencu@yahoo.com