Arhivă pentru Ianuarie, 2016

Concluzii

Rogojan_Aurel_art-emis_4Această succintă incursiune în istoria mai veche sau mai nouă a serviciilor secrete ungare, subordonate, cum este normal şi firesc, factorilor de putere de la Budapesta – prea puţin cunoscută publicului larg şi intenţionat ignorată de cvasitotalitatea guvernanţilor noştri – a urmărit un scop: de a atrage atenţia asupra statorniciei şi îndelungatei perseverenţe cu care aceste structuri atacă fundamentele statului român. Nu mai este cazul să observăm, în acest sens, cvasi-indentitatea dintre programul comuniştilor maghiari din Transilvania de Nord (1944) şi cel al Uniunii Populare Maghiare (1945-1948), coordonaţi de la Budapesta, din care derivă programe revenite în actualitate, exprimând aceleaşi teze şi aspiraţii ale revizionismului ungar, dar îmbrăcate într-o haină „neo”. Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat şi un sistem de reflexe ce au influenţat sever evoluţia şi comporta¬mentul oamenilor de naţionalitate maghiară, pentru care – oriunde s ar afla, raporturile cu „ţara” înseamnă în toate împrejurările raporturi de subordonare faţă de Budapesta şi de dominaţie spre ţările în care trăiesc ca minoritari. Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceeaşi direcţie şi activităţile religioase, economice, culturale etc.

Alianţă ori revizuire teritorială?

„Alianţa” este combătută cu argumente „istorice”, provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania după anul 896 şi până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind o parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 şi 1940 a fost integrată în România Mare”, remarca Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician naţionalist radical ungur din perioada interbelică. Afirmaţia este evident falsă, deoarece Transilvania nu a aparţinut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat până la 25 octombrie 1944. Pentru a diminua până la anulare argumentul numeric, cel al naţiunii majoritare, şi a minimaliza principiul wilsonian – dreptul naţiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-şi decide soarta – revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult şi altceva decât simplul amestec de atâţia unguri, atâţia români şi atâţia germani”[4]. La acest argument subscrie şi Göncz Árpad, fost preşedinte al Ungariei, care, referindu-se la populaţie, are în vedere „toţi fiii Ardealului, întrucât calităţile într adevăr ungare şi umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în aşa fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorică”[5].

În privinţa românilor din Transilvania, revizionismul ungar propagă aserţiuni de genul: „infiltrarea românilor rămaşi sub stăpânirea otomană în Balcani – dar şi în Moldova şi Muntenia – are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proporţii considerabile în sec. XVIII şi se leagă de dorinţa Vienei, transformată într-o tendinţă instituţionalizată, ca numărul ungurilor şi secuilor să fie redus în Transilvania cu orice preţ, pentru a-i transforma pe aceştia în populaţie minoritară… „[6]. De această „manevră”, de a schimba raportul numeric dintre români şi unguri în Transilvania, aveau să se folosească politicienii, întrucât „înfiinţarea României Mari s-a putut realiza sub conduce¬rea mult talentatului escroc internaţional care a fost Ion Brătianu”[7], în timp ce „existenţa europeană milenară” a Ungariei istorice reprezintă „o misiune înaltă, o misiune care trebuie asumată şi în viitor, aceasta fiind impusă de situaţia internaţională a Ungariei şi de importanţa ei inalterabilă”[8]. În viziunea revizioniştilor unguri, o asemenea „misiune înaltă” nu va putea fi alterată nici de „marea majoritate” românească din Transilvania, ce se compune din „urmaşii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiaţi în Ţara Sfântului Rege Ştefan, unde au fost primiţi cu generozitate, oferindu-li-se adăpost, deşi ei (românii) nu se puteau lăuda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat şi nu erau susţinuţi nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili”[9].

În aceeaşi viziune, înfăptuirea României Mari a fost facilitată de „ciuma epocii noastre” adică de „principiul majorităţii etnice”. Din perspectiva fostelor naţionalităţi din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existenţa imperiului ungar a depins de folosirea severă a puterii şi de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fără vreo excepţie. Dar hungarismul mistifică istoria (cum se vede) şi îşi susţine propriul cult prin propagandă, considerându-se abilitat să fie stăpânul absolut al istoriei. Cu o asemenea funcţiune şi încărcătură teoretică, hungarismul nu consideră posibilă nicio alianţă cu românii. Ca încheiere la întrebarea „Alianţă sau revizuire teritorială”, îl vom cita pe David Prodan: „Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii şi civilizaţiei sale, orgoliu cultivat cu o consecvenţă de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate şi clasele diriguitoare şi coborând până la cetăţeanul de rând, un orgoliu care nu-şi găseşte termen de comparaţie poate la niciun alt popor din Europa. O ură deosebită faţă de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Urăsc neîmpăcat însăşi existenţa noastră. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtuţile în această parte de lume şi de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat să domine în această parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face operă civilizatoare printre aceste popoare”[10].

În această situaţie, şi ţinând cont de evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, românii, indiferent de opţiunile şi simpatiile lor politice, ar trebui să fie conştienţi că ţara noastră se găseşte din nou, ca şi în vara anului 1940, într-o zonă geopolitică în care frontierele au devenit foarte fluide. Chiar dacă atât România, cât şi Ungaria fac parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, situaţia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexă şi periculoasă, îndeosebi după ce Kremlinul a reacţionat la declaraţiile unor personalităţi politice româneşti în legătură cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România[11]. În disonanţă cu acest deziderat românesc, imediat după anul 1990, în Germania au apărut idei şi preocupări teoretice care încearcă să „convingă popoarele Europei de binefacerile redimensionării statelor”[12]. Între ideologii „noii ordini germane”, o figură aparte o reprezintă profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Prăbuşirea Naţiunilor”, susţine ideea conform căreia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dacă statele vor fi divizate în stătuleţe mai mici”. Profesorul german susţine cu cinism: „Ceea ce este mic, este minunat”[13]. Ideile sale au fost puse în practică în cazul Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi fostei U.R.S.S, unde formula „Kohr” a obţinut succese remarcabile. Ar fi foarte interesant dacă renumitul profesor ar recomanda, în cunoştinţă de cauză, această formulă consacrată şi Germaniei, care ar trebui împărţită în numeroase „landuri mici şi frumoase”.

Astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, îşi reiterează politica extremist-revizionistă, adaptând-o noilor realităţi. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii” revizionismului ungar au renunţat la promovarea unor revendicări teritoriale directe, conştienţi de imposibilitatea realizării lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate. Spre deosebire de perioada interbelică, „ideologii” revizionis¬mului ungar nu mai enunţă, explicit şi agresiv, pretenţia de a anexa Transilvania în virtutea unui aşa-zis drept istoric, dar într-o măsură mai mare decât în trecut fac caz de aşa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acordării autonomiei, autodeterminării şi autoguvernării, mai nou şi mai curajos, autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Se ridică fireasca întrebare dacă naţionalism-iredentismul, revizionismul şi tendinţele separatist-autonomiste maghiare îşi găsesc motivaţia în anume trăsături specifice psihologiei naţiunii şi poporului ungar? Componentele psihologice şi caracterologice proprii gândirii şi mentalităţii ungureşti nu pot şi nu trebuie ignorate din analizele şi judecăţile de valoare referitoare la politica naţionalist-şovină, revizionistă maghiară, având în vedere că:
– de aproape două secole, dacă nu chiar mai bine, vecinilor noştri unguri (şi concetăţenilor noştri de etnie maghiară) li s a inoculat spiritul superiorităţii de rasă şi naţiune;
– li s-a vorbit – mai ales de către Biserica catolică – despre misiunea lor „civilizatoare” în această parte a Europei;
– de peste 150 de ani, şcoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sădit în sufletul ungurilor sentimentul de naţiune dominantă şi dominatoare, le-a insuflat ideea de stăpâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub dominaţia ori în orbita Budei. Astfel, în psihologia colectivă şi în ideologia etnosului ungar s a întipărit – aproape ca o a doua natură – obsesia „menirii” şi „obligaţiei” de a menţine ori de a reface, prin orice mijloace, acea ficţiune istorică a „Ungariei Mari”, care a fascinat şi continuă să fascineze de câteva generaţii spiritualitatea ungurească.

Constantă a mentalităţilor claselor conducătoare ungare, ideea superiorităţii şi dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înrădăcinată în conştiinţa colectivă a poporului ungar. Ea a apărut şi s-a manifestat indiferent de concepţiile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât şi în diasporă, accentuându-se pe măsură ce trecea timpul[14], astfel încât „ar fi bine să nu cădem în aceeaşi greşeală comisă până în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, deşi cunoşteam uneltirile întreprinse împotriva ţării noastre, am aşteptat nepregătiţi ziua fatală în care conducerea de atunci a României, timorată şi derutată, a recunoscut sentinţa criminală”[15] impusă de Germania hitleristă şi Italia fascistă. Şi totuşi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele” şi „justificările” izvorâte din interpretarea tendenţioasă a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinţă a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei şi etnosociologiei, dincolo de eforturile susţinute de a drapa naţionalismul, şovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari”, politica promovată de Budapesta, de minoritatea maghiară din România ori de emigraţia maghiară faţă de ţara noastră îşi găseşte şi o motivaţie – mai prozaică, e drept – bazată pe considerente geopolitice şi economice, între care menţionăm:
– Va urma –

General Br. (r) Aurel I. Rogojan

SURSA: http://www.art-emis.ro

–––––––––––––––––––-
[4] Raffay Ernő, Obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol apărut în „Magyar Forum”, apud „Adevărul”, ediţia din aprilie 1993, p. 21.
[5] Ibidem, p. 32.
[6] Ibidem, p. 62.
[7] Ibidem, p. 82.
[8] Ibidem, p. 83.
[9] Ibidem.
[10] David Prodan, Transilvania…., p. 145.
[11] Vezi, pe larg, Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, Bucureşti, Aldo Press, 1999, pp. 176-177.
[12] Op. cit., p. 179.
[13] Leopold Kohr, Prăbuşirea Naţiunilor, apud Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, p. 179.
[14] Nevian Tunăreanu, Organizarea şi activitatea desfăşurată de serviciile de informaţii maghiare împotriva României, în perioada interbelică, Bucureşti, 1995, p. 83.
[15] Emilian P. Braşoveanu, Neorevizionismul ungar, Tulcea, 1991, p. 5.

Frontul neorevizionist din România

Rogojan_Aurel_art-emis_4La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării unei noi puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist. Noua formaţiune politică, în fapt un „front al mai multor orientări ideologice”[2], nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma¬ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a. De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: „Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume!” Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: „cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei”. De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine. Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor „rivale”, de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România. Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus „Societatea Pro Transilvania „, cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România. Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară. În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie. Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831[3], ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de „secui” şi de „Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol. Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe¬mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru. Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României (Anexa 13)

Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Şedinţa de constituire a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (C.N.M.T.) a avut loc la Cluj, în 13 decembrie 2003, preşedintele fondator fiind Tőkés László. Principalul obiectiv urmărit este autonomia teritorială a Transilvaniei. Consiliul nu are statut legal, dar a fost acceptat tacit preşedintee acestuia fiind susţinut pentru alegerea ca deputat în Parlamentul European. Cu prilejul constituirii, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania s-a adresat societăţii civile, parlamentului şi partidelor politice, pentru colaborare în interesul realizării autonomiei maghiarilor din România.

Uniunea Civică Maghiară. S-a constitut ca alternativă la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, având în program realizarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. După câteva tentative nereuşite de înregistrare ca partid politic, în ianuarie 2008 a fost admisă cererea de înregistrare, sub numele Partidul Civic Maghiar.

Plutonul Secuiesc. Plutonul Secuiesc, prima subunitate din România a Gărzii Maghiare, subordonată Batalionului „Wass Albert” din Győr – Ungaria, s-a înfiinţat la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. După ce Garda Maghiară a fost declarată ilegală – şi dizolvată – în Ungaria, o parte a activităţilor acesteia a fost transferată în Transilvania.Organigrama Plutonului Secuiesc prevede un număr de brigăzi, în funcţie de specificul activităţii: de pază şi de protecţie „pentru oficialii Gărzii care vin în zonă”, pentru intervenţii în aplanarea unor conflicte, pentru acţiuni civice. Cei care vor să devină membri trebuie să menţioneze ce grad şi ce funcţie cred că ar trebui să aibă, în funcţie de specializare. După testări, comandantul batalionului din Ungaria decide ce grad şi ce funcţie pot fi acordate, dar numai după o perioadă de instrucţie în calitate de cadet. Confirmarea ca membru se consacră prin depunerea jurământului pe „coroana sfântă ungară”. „Nu, « Garda Maghiară » nu a fost desfiinţată. Doar asociaţia a fost declarată ilegală, dar mişcarea « Garda Maghiară » există în continuare…”

Tinerii Maghiari din Ardeal (E.M.I.). Asociaţia a dobândit statut legal. Organizează frecvente manifestări cu caracter propagandistic revizionist şi fascist, rasist şi xenofob, precum şi de promovare a cultului unor persoane vinovate de comiterea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, pentru care, după instrucţia penală preliminară, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
E.M.I. a fost promotoarea unui maraton literar cu operele criminalului de război Wass Albert, implicat în uciderea mai multor români şi evrei (Anexa 12), a unor spectacole–manifest instigatoare la luptă armată pentru autonomie şi a organizat un turneu de vizionare a filmului dedicat regentului Horthy Miklós.

Nu ne-am propus o trecere exhaustivă în revistă a organiza¬ţiilor neorevizioniste maghiare. După 1990, neorevizionismul ungar în România a cunoscut o explozie, în faţa căreia nu s-a pus, practic, nicio stavilă. Ameninţarea neorevizionistă maghiară se manifestă abil sau impertinent în viaţa politică, respectiv în Parlament, în Guvern şi în întruniri publice; în mass media; pe plan economic, prin subordonare intereselor Ungariei; în învăţământ, cultură şi religie; în viaţa cotidiană a românilor care, în mai multe locuri din ţara lor, nu se mai simt acasă. Noile acţiuni revizioniste sunt mult mai periculoase, fiindcă – de cele mai multe ori – pun în faţa faptului împlinit. În secolul XXI, România continuă să se prezinte ca o ţară vulnerabilă faţă de acţiunile serviciilor de spionaj străine, datorită puterii economice scăzute şi în continuă degradare, a erodării autorităţii, a ineficienţei statului, a divizării scenei politice, dar mai ales din cauza incompetenţei guvernelor conduse de politicieni mărunţi, alcătuite din miniştri venali şi corupţi, generaţi de o clasă politică imatură, ineficientă, labilă ideologic, incapabilă să reziste corupţiei, care a reînviat tradiţiile fanariote. Cercurile conducătoare din Ungaria, indiferent de culoarea lor politică, implicate – împreună cu cele din Austria, Germania şi Vatican – în criza care a destrămat Iugoslavia, doresc o nouă ordine europeană, în a cărei perspectivă au sprijinit independenţa albanezilor din Kosovo; nu de dragul acestora, ci pentru a se crea un precedent care să fie aplicabil în Voivodina dar, mai ales, în Transilvania.
– Va urma –

General Br. (r) Aurel I. Rogojan

SURSA: http://www.art-emis.ro

––––––––––––––––
[2] Platforma Creştin-Democrată; Cercul Liberal Naţional; Cercul Liberal (orientare social-liberală), Femei pentru Femei; Cercul Liberal; Platforma Social-Democrată; Forumul Noii Stângi Democratice; Platforma Întreprinzătorilor Maghiari din România; Iniţiativa Maghiară din Transilvania; Uniunea Micilor Gospodari şi Întreprinzători Maghiari din România; Platforma Edificării Naţionale. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România este o organizaţie cu o platformă culturală, neînregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV) şi care participă la alegerile locale şi generale în virtutea art. 62 (2) al Constituţiei României şi în conformitate cu prevederileart.4, al.2 al legii nr. 68/1992, care asimilează organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice, din punctul de vedere a procesului electoral. U.D.M.R. are reprezentare parlamentară din 1989, iar europarlamentară, din 2007 până în prezent. În anii 1996-2000a făcut parte din guvernul C.D.R., apoi, între2000 şi 2004, a sprijinit guvernul P.S.D.-P.U.R., fără să fie prezent în coaliţie. Între 2004-2008 a fost la guvernare, iniţial împreună cu Alianţa D.A., apoi – după trecerea P.D.-L. în opoziţie – a rămas în coaliţie cu P.N.L. În urma alegerilor legislativa din 2008, intră în opoziţie alături de P.N.L. După alegerile prezidenţiale din 2008, revine la guvernare alături de Partidul Democrat Liberal, în schimbul a 14% din portofoliile ministeriale, ale unor agenţii guvernamentale, prefecturi şi administraţii teritoriale.
[3] La ultimul recensămant al populaţiei s-au declarat „secui” 150 de persoane (cf. răspunsului Serviciului Român de Informaţii nr. 10399 din 21 martie 2008, la interpelarea parlamentară a deputatului Ion Stan, nr. 2303/B din 13 februarie 2007. Din date ale Institutului Naţional de Statistică rezultă că sunt declaraţi 831 de secui.