Archive for the ‘MILITARI DIN BASARABIA’ Category

                                                                  ALEXANDRU  GANENCO  LA 75 DE ANI

     FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

portret-ganenco-alexandruGreu şi anevoios  a fost destinul acestui Om şi numai setea de cunoştinţe, de carte, de necunoscut, voinţa de fier, pe care a antrenat-o pe parcursul întregii vieţi l-a învrednicit să ajungă la performanţe  majore atât intelectuale cât şi profesionale.

L-am cunoscut întâmplător, nişte ani buni în urmă, când am venit la “Draghiştea” cu rugămintea de a-mi permite, ca materialul despre satul meu de baştină, Jevreni, Criuleni pentru Enciclopedia “Localităţile Republicii Moldova” să-l pregătesc eu, fiind autorul a mai multe articole despre satul meu, publicate în gazeta raională din Criuleni şi săptămânalul “ Glasul Naţiunii”. Eram in biroul publicistului şi scriitorului Victor Ladaniuc, discutam la subiectul propus, arătând o parte din material déjà publicate. La un moment dat a intrat domnul Alexandru Ganenco, s-a salutat politicos,  eu m-am prezentat, şi după câteva vorbe schimbate cu  domnul Ladaniuc, ambii au decis, ca materialul despre satul meu să fie scris de mine, lucru care ulterior s-a realizat cu succes în volumul 7 “Localităţile Republicii Moldova”.

Prima impresie despre Alexandru Ganenco a fost agreabilă, un om plăcut fizic,  ţinută cu demnitate, dar şi cu respect faţă de cei din jur, judecând după aspectul său, era evident că practică sportul, cu o vestimentaţie clasică de bărbat,  bine îngrijită. Mi s-a părut că are intelect şi inteligenţă avansată, dar cam zgârcit la vorbă…

Datorită colaborării mele cu Fundaţia “Draghiştea”, cu distinşii prieteni  Victor Ladaniuc şi Tudor Ţopa, am avut fericita ocazie să-l cunosc mai bine şi pe  domnul Alexandru Ganenco- membru fondator al “ Draghiştei”, un om absolut excepţional sub toate aspectele, care şi-a adus şi aduce  contribuţia sa esenţială la dezvoltarea şi prosperarea fundaţiei respective.

portret-ganenco-alexandru-2Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care  ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.

Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.

După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.

carahasani-ganenco-001Ultimile 3-4 propoziții despre acest Om minunat le-am ”ciupit” din lista personalităților marcante ale satului Carahasani, material semnat de Ion Leașco și înserat în volumul 3 ale”Localităților Republicii Moldova”(Chișinău, 2001, pag.174-174). Sigur, că atunci, când a apărut respectivul volum, Alexandru Ganenco probabil nici în gând nu avea, că peste câțiva ani, împreună cu prietenul  și colegul său Tudor Țopa, vor scrie o adevărată monografie a satului Carahasani, carte apreciată mult de specialiști și săteni. Este vorba de volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. Pe bună dreptate, acest volum este o istorie bine documentată, cu un imens material factologic apărut în premieră , foarte bine ilustrată cu imagini inedite. Trebuie să menţionez, că Alexandru Ganenco este şi Cetăţean de Onoare al localităţii Carahasani. Tot în colaborare cu domnul Tudor Ţopa, în anul 2007 Alexandru Ganenco a publicat volumul „Horăşti pe Botna”.

t-botnaru-al-ganenco-istoriaDeși omagiatul nostru, care implinește zilele acestea  frumoasa vârstă de 75 de ani a scris o sumedenie de materiale despre multe localități din Moldova (să nu uităm, că Fundația ”Draghiștea” are la activ deja 14 volume solide ale enciclopediei ” Localitățile Republicii Moldova”, la apariția cărora și-a adus aportul inclusiv și domnul Alexandru Ganenco), dar o reușită, un succes evident și înalt apreciat a fost apariția cărții Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004. Este prima carte apărută la acest subiect delicat și trecut sub tăcere de toți. Este adevărat, că pe ici- colea au mai apărut câte un articolaș despre serviciile secrete din Moldova, dar o istorie bine documentată, o sinteză a activității acestei instituții văzută din interior  de doi bravi ofițeri ai organizației nominalizate, care au dat dovadă nu numai de profesionalism scriind acest volum de istorie, dar și de mare patriotism, fiindcă nu se știe dacă nu erau cei doi autori, în ce secol putea apărea o asemenea carte, adevărul fiind ținut sub 10 peceți. Mi-a scăpat din vedere, să informez stimatul nostru cititor, că volumul a fost prefațat de marele cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic, lucru care i-a dat cărții o valoare și mai mare, deoarece este bine cunoscut faptul, că acest ”clasic viu” pre numele Iurie Colesnic, nu se apăcă să scrie prefață la orice carte…prea bună trebuie să fie acea lucrare, pentru a o onora cu o prefață semnată de domnia sa. Și faptul că lucrarea este bună și interesantă a dovedit-o chiar cititorul, deoarece întregul tiraj s-a epuizat din librării într-un termen record.

ganenco-alex-sua-001Vreau să vă spun despre acest Om câteva cuvinte de suflet. Cred că vă dați bine seama, că nu fiecare persoană, poate fi angajată într-un servici atat de special și atat de secret…persoana trebuie să fie impecabilă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere informațional, și din punct de vedere moral, și din punct de vedere profesional, și….a.m.d. Sigur că toate aceste calități domnul Alexandru Ganenco le are cu prisosință, altfel nu mai era selectat din cei mai buni ofițeri ai serviciului din Republica Moldova pentru a trece o stagiere avansată  în Statele Unite ale Americii.

Această Diplomă de Excelență americană este o dovadă documentară, că și departe, peste ocean, Alexandru Ganenco nu a dat cinstea pe rușine nici din punct de vedere profesional și nici din punct de vedere moral.

În ultimii doi ani am izbutit să-l cunosc mai bine, deoarece am devenit membru la Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, din care face parte și personalitatea despre care vă vorbesc. În timpul diferitor ședințe ale Fundației ”Draghiștea” sau a UZPR mereu schimbam vorbe și subiecte diverse. Atunci am aflat că colonelul Alexandru Ganenco a participat activ în cadrul structurilor de comandă în războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992, punându-și viața în pericol zi de zi, oră de oră. În anii aceștea triști, Alexandru Ganenco,  colonel al Serviciului de Informații și Securitate  a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, îndeplinindu-și misiunea cu cinste. Pentru bărbăţia de care a dat dovadă în acest război, conducerea Republicii Moldova l-a decorat pe domnul Alexandru Ganenco cu medalia”Meritul militar”, medalia” Pentru Vitejie” şi Ordinul „Credinţă Patriei”.

20140901_102324img_20161103_180631

Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,( trebuia să mă pricep, că această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei-Al.M.) cum am mai spus, fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru- Al.M), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor.

Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții.

dscn2267Din inițiativa Conducerii Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” (director general dr. Mariana Harjevschi) la Biblioteca Centrală (director Liuba Muntean) a fost organizate o serie de filme cu genericul” Ora expertului” la care alături de alte personalităţi l-am invitat şi pe domnul Alexandru Ganenco, care a vorbit în faţa camerei de luat vederi despre rolul  important al cărţii şi al lecturii pe tot parcursul vieţii sale. Filmul este postat pe portalul Youtube.com pe pagina Alexandru Moraru Film ( vezi:https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/  )  şi vă asigur că o să vă placă, deoarece domnia sa in acest interviu, a dat dovadă de deschidere majoră, de sinceritate, de marea dragoste pe care o poartă faţă de Măria Sa, Cartea, de valorile cele mai importante ale acestui Om- Familia, Țara și Credința.

Bunul meu prieten, scriitorul și publicistul Ion Măldărescu, redactor- șef al prestigioasei reviste științifice ”Art-Emis.Ro” din România împreună cu comandorul Jipa Rotaru(ambii mari patrioți al Neamului Românesc-Al.M.) în vara anului 2016 m-au invitat  in localitatea Maia, județul Ilfov (aproximativ vre-o 50 km de la București-Al.M.) la o sesiune de comunicări științifice dedicată a 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Intregire (1916)  și 75 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională (1941), eveniment organizat de Academia Oamenilor de Știință din România. Am solicitat prietenilor mei, ca alături de mine la acest for științific să fie invitat și să participe cu o comunicare colonelui (r) serviciilor secrete din Republica Moldova, scriitor, publicist domnul Alexandru Ganenco. Deja peste o săptămână,  ambii am fost întroduși în programul de desfășurare al acestei Conferințe Științifice, care a avut loc la Maia în perioada 9- 10 septembrie 2016.

Am  plecat și venit împreună la Maia cu trenul Chișinău- București …în această călătorie plăcută, domnul Ganenco mi-a depănat în amintiri crâmpeie din viața sa, o viață de Om, așa cum a fost ea, trăită cu demnitate…

2016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-314

2016-09-9-10-maia-1252016-09-9-10-maia-212

2016-09-9-10-maia-347a2016-09-9-10-maia-216

Trebuie să comunic, că la această Conferință sub aer liber a participat cu un mesaj de salut, ambasadorul Republicii Moldova în România domnul Mihai Gribincea. Omagiatul nostru de azi, Alexandru Ganenco,  la Maia, Ilfov  a prezentat o comunicare excepțională ”Activitatea antiromânească a serviciilor secrete KGB în Basarabia și RSS Moldovenească” (vezi:https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/) , care a fost întâmpinată cu aplauze și zeci de întrebări la subiect din partea celor mai buni istorici prezenți la această întrunire anuală.  (http://art-emis.ro/eveniment/3701-sesiunea-de-comunicari-si-dezbateri-stiintifice-maia-2016.html). La întrerupere, de Al. Ganenco s-au apropiat marii istorici Ioan Scurtu și Jipa Rotaru, care l-au felicitat cu ”botezul”, adică cu prima comunicare  din cadrul acestor sesiuni și adresându-se către mine, Comandorul Jipa Rotaru a spus: -Alexandre, ne-ai adus un Om de mare valoare, și să știi, și el să știe, că este binevenit la acest for științific de la Maia în fiecare an!”Ulterior, când comandorul a aflat că Alexandru Ganenco a făcut serviciul militar la marina, la cei doi au apărut subiecte de discuții și mai multe.

Am devalopat în fața Dumneavoastră imaginea unui Om,pre numele Alexandru Ganenco, care la 5 februarie, curent împlinește 75 de ani.Cred că din cele relatate de mine, v-ați dat seama că în ultimii doi ani ne-am împrietenit. Ce poți să-i dorești cu ocazia jubileului unui prieten mai în vârstă, exact cu un deceniu? La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco…casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare…rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist

NOTĂ: Prezentul material a fost publicat cu unele prescurtări şi în prestigiosul săptămânal „Literatura şi Arta” nr.5 din 2 februarie 2017

SURSA: http://www.arhivus.wordpress.com

KGB- dușmanul poporului român din Basarabia și Transnistria

(comunicare ştiinţifică, sonorizată de autor la Sesiunea de Comunicări Maia 2016)

2016-09-9-10-maia-314Analiza unui vast material factologic ne îndreptăţeşte să afirmăm că, dincolo de nuanţe şi de evoluţiile sinuoase pe care le-a cunoscut acest fenomen, esenţa regimului totalitar comunist a rămas aceeaşi: un regim bazat pe o doctrină a revanşei, dogmatic, măcinat de contradicţii interne între scopurile afirmate şi practica social-politică din viaţa cotidiană, dezumanizant şi opus libertăţii omului. Un regim care, contrar idealurilor proclamate, consfinţeşte lipsa de valoare a omului, transformat într-o abstracţie, o ficţiune. „Ideologia totalitarismului consideră fiinţele umane individuale drept instrumente, mijloace de realizare a unui proiect politic, chiar cosmic, scrie Ţvetan Todorov. Un regim care aspira, totuşi, la o valoare de model şi deci, la universalitate.

Manifestul Cominternului, adoptat la Congresul al II-lea al acestei organizaţii din vara anului 1920, sublinia în limbajul belicos al bolşevismului: „Internaţionala Comunistă consideră cauza Rusiei Sovietice ca fiind propria ei cauză. Proletariatul internaţional nu-şi va vâră sabia în teacă până ce Rusia Sovietică nu va deveni o verigă a Federaţiei republicilor sovietice din întreaga lume”.

Lenin a murit prematur, dar obiectivele globaliste au rămas: un an mai târziu de la dispariţia sa, Plenara lărgită din 1925 a Executivului Internaţionalei Comuniste a stabilit ca ţinte ale bolşevizării pe plan internaţional „crearea unui partid comunist mondial…, partidul mondial al leninismului”, şi desfăşurarea unei activităţi neîncetate pentru convingerea maselor că „epoca în care trăim, luptele economice şi politice ale clasei muncitoare nu pot fi câştigate decât conduse de un centru internaţional unic”.

Înfiinţarea CEKA s-a suprapus în linii mari cu desfiinţarea instituţiilor specifice oricărui stat mai mult sau mai puţin democratic: suprimarea libertăţii presei şi sfărâmarea aparatului de justiţie. Decretând că Rusia Sovietică trece prin împrejurări excepţionale, Lenin nu se sfia să invoce dreptul autorităţilor bolşevice de a recurge la măsuri excepţionale pentru a face faţă. Nevoit, de pildă, să dea explicaţii publice pentru ordinul de arestare şi încarcerare a întregului personal diplomatic şi consular român, precum şi a membrilor Misiunii militare române de la Petrograd, din 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, Lenin a declarat că acest act s-a produs în virtutea unor circumstanţe excepţionale, care nu sunt prevăzute în niciun fel de tratate diplomatice şi de niciun fel de cutume diplomatice.

La 11 august 1937 a fost emis Ordinul NKVD (strict secret) nr. 00485 care demara „operaţiunea poloneză”, iar o săptămână mai târziu, la 17 august, printr-o directivă a NKVD acest ordin era extins şi asupra spionilor români. Ordinul 00485 preconiza, totodată, crearea unui organ extrajudiciar special la nivel central – dvoika (numit în documente Consiliu Special al NKVD din URSS), avându-i în componenţă pe Nikolai Ejov, comisar al afacerilor interne şi comisar general al securităţii statului, şi pe Andrei Vîşinski, procuror general al URSS. Ordinul respectiv mai prevedea modul de întocmire a dosarelor penale, asemănătoare unor albume, a căror examinare de către dvoika se făcea în lipsa acuzaţiilor, doar după listele din dosar. Operaţiunea „culăcească” şi cea împotriva „spionilor” s-au desfăşurat de fapt concomitent, troicile speciale ocupându-se de toate categoriile de persoane care intrau în sfera ordinelor lui Ejov şi erau aprobate de Biroul Politic.

2016-09-9-10-maia-312Arestările în cadrul „operaţiunii române” au început chiar în luna august 1937, în fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din stânga Nistrului, iar dosarul primului lot de acuzaţi a fost „judecat” de dvoika de la Moscova (N. Ejov-A. Vîşinski), la 12 septembrie 1937. Potrivit datelor încă incomplete provenite din arhive desecretizate în ultimii ani, în timpul operaţiunilor de reprimare a foştilor culaci, a elementelor antisovietice şi a „spionilor români”, desfăşurate în perioada august 1937 – noiembrie 1938, în RASSM au fost arestate 6947 persoane, din care: 4886 (70,3%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare; 2004 persoane (28,9%) condamnate la internare în Gulag; dosarele 4 57 persoane (0,8%) au fost returnate pentru a fi reexaminate. Numai în perioada 12 septembrie 1937 – 28 martie 1938, în RASSM au fost arestate 2185 de persoane, în marea lor majoritate (2019 persoane, respectiv 92,4%) sub învinuirea de spionaj în favoarea României.

Românii basarabeni sub teroare bolşevică

În linii generale, represiunile staliniste din Basarabia sunt asemănătoare cu cele din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Într-o primă perioadă, aceste represiuni se suprapun nu doar ca manieră de înfăptuire, dar şi în timp. Cele trei teritorii ocupate la sfârşitul lunii iunie 1940 au fost tratate încă de la început prin prisma existenței în fiecare dintre ele a unei majorități covârșitoare românești cu privirea ațintită permanent spre România.

Basarabia, ca şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, a fost alipită URSS în urma ultimatumului sovietic adresat guvernului Regatului României la 26 iunie 1940, urmat de un al doilea ultimatum o zi mai târziu. În cel mai scurt timp, organele puterii bolşevice existente în republica autonomă moldovenească nistreană au fost extinse şi în Basarabia, iar la 2 august 1940 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice aproba formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), prin „unirea” a şase judeţe basarabene şi a oraşului Chişinău cu şase raioane (din 11) ale fostei RASSM.

2016-09-9-10-maia-125La 10 februarie 1941, printr-o lege specială s-a trecut de la alfabetul latin la alfabetul rus (chirilic), extinzându-se astfel şi reglementările lingvistice din fosta RASSM pe întregul teritoriu al Moldovei Sovietice. În iunie 1941, cu zece zile înainte de începerea războiului germano-sovietic şi a trecerii Prutului de către armata română, 22 643 de persoane din RSS Moldovenească, declarate elemente antisovietice sau periculoase social, au fost arestate și deportate de organele securității sovietice.

Basarabenii vor intra într-un regim de cruntă ocupație străină, care va depăși prin amploarea crimelor și a ororilor sale vechea ocupaţie ţaristă. Lipsurile generate de război erau amplificate de „politica agresivă şi de samavolniciile administraţiei sovietice revenite…, de căutare a duşmanilor de clasă… Populaţia era epuizată fizic şi dezbinată pe criterii social-economice şi naţionale”. Selecţionaţi şi aduşi din afara Basarabiei, reprezentanţii puterii sovietice „se comportau deseori ca nişte cotropitori pe un teritoriu cucerit.

O caracteristică generală a ocupaţiei sovietice în RSSM a constituit-o discriminarea sistematică a populaţiei majoritare româneşti, fapt demonstrat şi recunoscut astăzi pe baza a numeroase mărturii şi documente de arhivă. La această discriminare generală se adăuga o a doua, între locuitorii din stânga şi cei din dreapta Nistrului, inclusiv între cetăţenii de aceeaşi etnie. „Sovieticii făceau distincţie între românii transnistreni (din fosta RASSM) şi cei basarabeni, manifestând faţă de ultimii permanent neîncredere”, scrie Veaceslav Stăvilă într-un studiu documentar având ca temă componenţa naţională a elitei din RSSM.

În prima jumătate de an de la reinstaurarea Puterii sovietice în Transnistria şi Basarabia (până la 1 februarie 1945), Direcţia de cadre a CC al PC(b)US a întărit rândurile CC al PC(b) al Moldovei cu 558 de persoane verificate de pe cuprinsul URSS, numite în posturi de instructori şi îndrumători, după cum urmează: 408 pentru munca de partid; 76 pentru activitatea de propagandă; 67 pentru munca din cadrul sovietelor; 7 pentru activitatea jurnalistică. În ceea ce priveşte organele Securităţii de Stat ale RSSM, braţul înarmat al Partidului comunist, în fapt principalul instrument de punere în aplicare a măsurilor de reprimare a românilor basarabeni şi transnistreni, distribuţia cadrelor pe criterii etnice arăta, la 1 ianuarie 1945, următoarea situaţie: 625 ruşi, 92 ucraineni. 47 evrei si doar 40 de moldoveni. De altfel, numirea unui moldovean în fruntea KGB al RSSM s-a realizat abia în ianuarie 1989, când pe fondul acutizării relaţiilor interetnice din URSS, la conducerea secţiunilor Securităţii de Stat în republicile unionale au început să fie numite „cadre naţionale”. Cu acel prilej, rusul Gavriil Volkov, aflat în fruntea KGB al RSSM din 1979, a fost înlocuit cu moldoveanul Gheorghe Lavranciuc.

Ca măsură complementară înfiinţării Biroului CC al PC(b)US pentru RSSM, Moscova a instituit în RSSM şi funcţia de împuternicit al comisariatelor poporului pentru securitatea de stat şi, respectiv, pentru afacerile interne ale URSS. În acest post a fost desemnat generalul-maior N. A. Golubev, care a sosit în RSSM în aprilie 1945, preluând de factoconducerea unică a organelor securităţii statului şi ale afacerilor interne moldoveneşti. Datorită neajunsurilor apărute pe parcurs, a suprapunerilor de sarcini şi a cheltuielilor supradimensionate, după patru ani de funcţionare, în 1949, Biroul CC al PC(b)US pentru Moldova a fost desfiinţat, în locul său fiind numit un Împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM, cu un aparat de lucru mai redus. Pe măsură ce controlul sovietic în Basarabia s-a consolidat, Moscova a decis să închidă, cel puţin formal, reprezentanţele sale politico-administrative permanente în RSSM. La 14 iulie 1950, printr-o hotărâre a Biroului Politic al CC al PC(b)US, Leonid Ilici Brejnev era numit în funcţia de prim-secretar al CC al PC(b) al Moldovei şi, concomitent, a fost desfiinţată funcţia de împuternicit al CC al PC(b)US pentru RSSM.

Continuarea represiunilor din timpul RASSM.

Foametea din 1946-1947

Reînfiinţarea RSSM, în 1944, a însemnat, totodată, revenirea pe scară largă la metodele de represiune experimentate în fosta RASSM. Am amintit mai înainte primul val al deportărilor din vara anului 1941. Documente de arhivă, declasificate şi publicate în ultimii ani la Chişinău, aduc la lumină dovezi elocvente despre valurile de represiuni şi deportări, precum şi despre dimensiunile acestora. Represiunile în Transnistria şi Basarabia au fost declanşate simultan cu preluarea controlului militar al acestor teritorii de către Armata Roşie. Ele au fost organizate şi instrumentate sistematic, în fiecare localitate, într-o primă etapă de către unităţile speciale Smerş (Moarte spionilor, n.n.) ce însoţeau ofensiva trupelor sovietice, apoi de către direcţiile specializate ale securităţii de stat şi afacerilor interne care erau instalate în republică.

Iată, un exemplu, cazul fostului primar de Mălăiești Cangaş Arion Dementevici, la’14 aprilie 1944, acesta a fost arestat de către departamentul Smerş al diviziei 19 de puşcaşi sovietici, anchetat şi judecat în regim de urgenţă  sub acuzaţia de „susţinător activ al ocupanţilor româno-germani”, fără a se aduce dovezi despre eventuale crime sau alte fapte grave comise. La 22 aprilie 1944, după o înscenare sumară, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare şi confiscarea averii personale pentru „trădarea Patriei”. Sentinţa, conform ordinului dat de generalul-maior Lazarev, comandantul diviziei 19 de puşcaşi, a fost dusă la îndeplinire în aceeaşi zi, fostul primar fiind spânzurat în satul Mălăieşti, în prezenţa locuitorilor şi a unor militari, „în număr de 400 de persoane”. Potrivit documentelor de arhivă, pentru a îngrozi populaţia, în baza aceluiaşi ordin dat de generalul Lazarev, trupul fostului primar a stat în spânzurătoare două zile, până la 24 aprilie, orele 24,00, când a fost înhumat la o distanţă de 2 kilometri de sat. Concomitent, a fost luată măsura deportării familiei sale,      „în concordanţă cu directiva Securităţii de Stat (GPU) a URSS”, după cum consemnează documentele.

Măsurile de reprimare s-au desfăşurat metodic, pe baza unor planuri   stabilite înainte.  În prima perioadă s-a acordat prioritate arestării „complicilor, trădătorilor şi vânzătorilor de ţară”, după cum erau calificate persoanele care colaboraseră într-un fel sau altul cu autorităţile româneşti. Totodată, noile organe de represiune au primit sarcina să întocmească „evidenţa operativă a elementelor contrarevoluţionare şi luarea în lucru operativ a acestora. Drept urmare, numai din aprilie 1944 şi până  la sfârşitul războiului (mai 1945), organele Comisariatului poporului pentru afaceri interne al RSSM au arestat 2 911 persoane, considerate ca reprezentând „agentura inamicului”, „trădători şi complici”, majoritatea acestora fiind executate prin împuşcare. Pe parcursul întregului an 1945, numărul persoanelor arestate de organele afacerilor interne se ridica la 2 546, în majoritate calificate ca „trădători şi complici ai ocupanţi lor”.  Separat, din aprilie 1944 până la 1 septembrie 1946, organele  securităţii de stat din RSSM desfășuraseră o şi mai amplă activitate de „demascare” şi lichidare a „duşmanilor”, arestând în total 5 402 persoane, după cum raporta la Moscova, în octombrie 1946, Iosif Mordoveţ, şeful acestor structuri.

Iosif Lavrentievici Mordoveţ (1899-1976), etnic ucrainean, născut în familia unui muncitor miner din raionul Krivoi-Rog, a activat în Armata Roşie în timpul Războiului civil, apoi în diverse organizaţii sindicale şi de partid. La 31 de ani, în 1930, în plin avânt al stalinismului, a fost recrutat de organele Direcţiei Politice de Stat (GPU) şi trimis să activeze în secţiile    raionale ale GPU-NKVD din regiunile Dnepropetrovsk, Vinniţa şi Kameneţ-Podolsk, din Ucraina.      

În 1940, după înfiinţarea RSSM, a fost numit vice-comisar al noii republici pentru afaceri interne. În timpul războiului a activat pe mai multe fronturi, fiind inclusiv adjunct al şefului unei direcţii Smerş. În 1944, a fost numit comisar al poporului pentru securitatea statului al RSSM, funcţie deţinută până după moartea lui Stalin, în 1953.

În 1954-1955, I. Mordoveţ a fost preşedinte al secţiunii KGB a RSSM, apoi trecut în activităţi secundare şi pensionat în 1956.

Pe măsură ce perioada războiului rămânea în urmă, sarcinile organelor de represiune din RSSM, sub directa îndrumare a împuterniciţilor Moscovei trimişi în teritoriu, cunoşteau o diversificare continuă, în atenţia lor intrând rând pe rând toate straturile şi categoriile sociale.

2016-09-9-10-maia-212O încercare dramatică pentru populaţia Basarabiei reintrată sub dominaţie sovietică a reprezentat-o foametea din 1946-1947, care a marcat profund fizionomia unei societăţi debusolate, ajunse la cheremul unui regim atotputernic şi nemilos. Cercetările numeroase care s-au efectuat de la acel tragic episod din istoria Basarabiei converg spre concluzia că seceta puternică din vara anului 1946, un fenomen natural fără legătură cu regimul politic, s-a suprapus cu măsurile mereu restrictive şi acaparatoare luate de autorităţile bolşevice pentru secătuirea ţăranilor individuali, printr-un sistem draconic de cote şi impozite, care au lăsat satele moldoveneşti fără resurse şi fără capacitatea de supravieţuire. Consecinţele au fost devastatoare: zeci şi sute de mii de oameni, din care o mare parte copii, suferind de distrofie; apariţia în diverse zone şi localităţi a canibalismului; înregistrarea unor decese în masă datorită foametei, care au dus, conform unor estimări oficiale, la diminuarea populaţiei rurale basarabene cu 193 900 de oameni în intervalul 1 ianuarie 1947-1 ianuarie 1948, unii istorici afirmă ca au pătimit de foame și au decedat peste 300 mii de basarabeni.

Foametea din 1946-1947, desfăşurată „sub semnul secetei”, dar şi al „sistemului de cote obligatorii”, acesta din urmă având chiar „rolul decisiv”, a constituit „o experienţă traumatizantă, fără termeni de comparaţie în istoria ţinutului”, după cum scrie cercetătoarea Aurelia Pelea.

În pofida presiunilor, arestărilor, execuţiilor şi deportărilor în masă, duşmanii Puterii sovietice continuau să se manifeste pretutindeni. Către sfârşitul deceniului 1940-1950, ţăranii basarabeni reprezentau o categorie specială care „se opunea cu îndârjire politicii de înfiinţare a colhozurilor şi de lichidare a proprietăţii private”. Pentru lichidarea rezistenţei ţărănimii basarabene trebuia concepută şi pusă în aplicare o operaţiune specială, de amploare.

Operaţiunea „Iug” (Sud). Deportările din 1949.

Operaţiunea codificată „Iug” (Sud) s-a derulat în vara anului 1949, sub controlul autorităţilor politice şi cu implicarea masivă a organelor de represiune. Aceste deportări au anumite particularităţi care le individualizează. Războiul mondial se încheiase de patru ani, URSS dobândise o putere discreţionară asupra ţărilor Europei Centrale şi de Est. Represiunile din iulie 1949 nu s-au mai desfăşurat sub semnul răzbunării, al improvizaţiei şi al impulsurilor generate de precipitarea unor evenimente neprevăzute. Dimpotrivă, documentele scoase la iveală dezvăluie un scenariu planificat cu sânge rece, pregătit şi înfăptuit metodic timp de aproape şase luni.

La 17 februarie 1949, Iosif Mordoveţ informa Moscova că în evidenţele Securităţii moldoveneşti figurează 40 854 de „culaci şi alte elemente duşmănoase” care ar trebui deportate.

La 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC(b)US aproba numărul familiilor (11 280) şi al membrilor acestora (în total, 40 850 de persoane) care urmau să fie deportate pe vecie din RSS Moldovenească în regiuni din Kazahstanul de Sud, RSS Kazahă, precum şi în ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni, Irkuţk şi Tomsk ale RSF Ruse. Erau precizate, totodată, zilele şi orele în care să se desfăşoare operaţiunea (6 iulie, ora 2,00 – 7 iulie, ora 20,00).

La 28 iunie 1949, când se celebrau nouă ani de la „eliberarea” Basarabiei (iunie 1940), Consiliul de Miniştri al RSSM adoptă Hotărârea cu caracter strict secret nr. 509, la care anexează 67 de liste cuprinzând 11 342 familii (un număr mai mare deci decât cel aprobat de Biroul Politic al CC al PC(b)US), cu indicaţia de a se încredinţa Ministerului Securităţii Statului sarcina „înfăptuirii tuturor acțiunilor în legătură cu deportarea chiaburilor”.

Două zile mai târziu, Sovietul Miniştrilor de la Chişinău adopta o hotărâre suplimentară privind confiscarea averii persoanelor deportate şi responsabilitatea pentru furtul sau irosirea ei.

Să mai precizăm că, aşa cum rezultă din documentele desecretizate din arhivele KGB, la operaţiunea „Sud” au fost mobilizate 4 496 cadre din serviciul operativ, 13 774 soldaţi şi ofiţeri din unităţile Securităţii de Stat, 24 705 cadre din activul de grăniceri. De asemenea, au fost utilizate 4 069 camioane, inclusiv 2 563 de camioane ale unităţilor Districtelor militare Carpaţi şi Odessa. în zilele de 7-8 iulie 1949, deportaţii au fost evacuaţi din RSSM spre Siberia în 30 de eşaloane, îmbarcaţi în 1 573 de vagoane.

Un ultim val de deportări din Basarabia s-a înregistrat în 1951, când, în baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS şi a ordinului strict secret nr. 00193/05.03.1951 al Ministerului Securităţii de Stat sovietic, din RSSM au fost evacuate pe viaţă încă 700 de familii, învinuite că aparțin sectei iehoviste, declarată duşman al puterii bolşevice.

Alexandru Moraru în lucrarea sa victimele terorii comuniste în Basarabia.  Documentele secrete sovietice 1944/1954 a tradus din limba rusă în limba română și a publicat un număr de 304 de astfel de sentințe revizuite, care constituie un eșantion stabilit pe baze non probabiliste, ce poate servi pentru un studiu explorator.

Aparatul represiv din Basarabia

NKVD (KGB) după ocuparea Basarabiei de sovietici în 1940 au trimis peste 1200 de ofițeri și peste 3000 de grăniceri, care momentan sau postat pe Prut. Sub diferite motive nu erau lăsați românii să se repatrizeze. Ce a urmat istoriografia fixează – arestați – împușcați după legile sovietice.

După război din 1944 când s-a format departamentul securității comisar a devenit I. Mordoveți, 1944-1955, un calau sadea al popasului român din Basarabia (operația  Iug (Sud); confiscarea în 1945 a 240 mii tone de cereale pentru front, împușcarea a mii de patrioți.

După el a venit colonelul A. Procopenco, educat în tradiții staliniste a desfășurat lupta cu „dușmanii puterii sovietice”. Au mai apărut și alte priorități. Sa început din 1957-1958 lupta contra bisericii, comunismul nu dorea o altă religie și o socotea dușman al puterii.

Atmosfera în Basarabia devenise incendiară. Un exemplu servește și răscoala sătenilor ortodocși din satul Răciula unde au ieșit mii de oameni în apărarea a credinței și bisericii creștine.

Ei indignați de închiderea mânăstirii au avut adevărate lupte cu furci și topoare.

Arkadi Razorin

Fost jurist al ziarului „Gudoc” ulterior activist de partid, el a avansat în rândurile CSS-ului până la gradul de general – locotenent, iar înainte de a fi numit președinte al CSS din Moldova a exercitat funcția de șef al unei direcții regionale de securitate din Rusia.

Din ordinul KGB-ului a fost format o nouă structură și direcție operativă așa numitul „obiect 24” adică România.

O trăsătură specifică perioadei ragoziniene, a constituit-o intensificarea supravagherii tuturor relațiilor moldo-române, și, în primul rând, a celor din presă, domeniul pentru care avea o predilecție aparte. Deoarece nu poseda limba română, el a cooptat în aparatul de supraveghere a presei traducători speciali care-l familiarizau cu materialele apărute în limba română. De asemenea, în timpul lui Rogozin, a fost activizată și „munca de profilaxie” în instituțiile științifice și de cultură.

El declara la o întrunire a activului de partid ca securitate Moldova are peste 50000 de informatori.

KGB – (IFS, SIE) a Uniunii Sovietice (Federația Rusă) ne-au „fericit” cu „republica Transnistreană” și autonomia găgăuzilor.

În 1991 după declarația independenții Moldovei din efectivul CSS au plecat 78 de ofițeri. Ei au fost aranjați la posturi înalte în Rusia, Ucraina, ca mai apoi să vină în Tiraspol (generalul Iacob Pogonii, col. Vladimirov, Ivanov, Lucasov, Tatenia, Șevcenco, care au activat rețelele agenturii beloruse din Moldova în scopul destabilizării situației politice. Au adus cosacii pe capul nostru în războiul pierdut de Moldoveni în fața armatei a 14 rusă în 1992. Presiunea serviciilor secrete a Rusiei asupra Republicii Moldova și a populației românilor din Transnistria a realizat prin multiple canale: Ambasada Rusiei unde sunt prezenți spionii lor, rezidenturile din Tiraspol și Comrat, presa plătită de ruși prin persoanele racolate  de ofițerii serviciilor secrete din Rusia.

ALEXANDRU GANENCO, colonel (r)

Imagini din cadrul Conferinţei Maia 2016. Autor: Ion Măldărescu

SURSA: http://www.istoricimarisimici.wordpress.com

Bibliografie:

  1. Meniei „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) și în RSSM (1944-1947) Ed. Serebia. Chișinău 2012.
  2. Ioan Popa „Destine friante. Patimi despre români din est. (1917-1954). Editura Academiei Române. București. 2014
  3. Botnaru. A. Ganenco. Istoria serviciilor secrete (Breviar). Museum. Chișinău 2004
  4. Tască. Operațiunea Română din RSS Moldovenească în Marea Teroare Stalinistă 1937-1938.
  5. Ioan Popa, Luiza Popa. România, Basarabia și Transnistria. Fundația Europeană Titulescu, Centrul de studii strategice. București 2012.

Chisinau-27.08.2016La 27 august, în 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de U.R.S.S., în care a fost înglobată forţat prima dată în 1940, apoi, a doua oară în 1944. La 27 august 2016, la Chişinău a fost organizată o paradă militară care şi-a propus marcarea împlinirii a 25 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. Manifestările au debutat cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Situaţia economică şi socială precară în care se află Republica Moldova a făcut ca o serie de personalităţi să reacţioneze nefavorabil, considerând că o astfel de paradă constituie o sfidare, incidentele care au avut loc în timpul manifestaţiei din ziua de 27 august confirmând afirmaţiile domniilor lor. Deşi un impresionant dispozitiv de poliţişti, carabinieri şi garduri de plasă au restricţionat accesul oamenilor în perimetrul pieţei, programul festiv a fost marcat de incidente în apropierea Piaţei Marii Adunări Naţionale, unde grupuri de manifestanţi au scandat lozinci anti-guvernamentale. Redăm opiniile exprimate de fostul Ministru al Apărării, generalul Ion Costaş şi conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, semnatar al Declaraţiei de Independenţă. (Redacţia ART-EMIS)

„Vă daţi seama unde am ajuns, dacă s-a modificat o Constituţie într-un cabinet, anulându-se într-o noapte 400 de mii de semnături ale populaţiei Republicii Moldova?! […] În 25 de ani de independenţă, hoţia a ajuns la un miliard de dolari, iar P.I.B.-ul Republicii Moldova e la nivelul anului 1975″[1]. (Vasile Şoimaru – semnatar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova).

„Organizarea unei parade fastuoase cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la proclamarea independenţei statului Republica Moldova, la 27 august curent, « intră în acelaşi coş de umilinţă naţională »”[2]. (Generalul Ion Costaş).

Sâmbătă, 27 august

În Piaţa Marii Adunări Naţionale (din Chişinău – n.r.), se va desfăşura o paradă organizată de structurile Ministerului Apărării cu participarea a 2.000 de militari de la noi şi a 200 de militari din străinătate. Am mers pe 23 august curent la una din exersările militarilor pentru paradă. Prezent la repetiţiile defilării, viceministrul Apărării Alexandru Cimbriciuc ne-a informat că pregătirile militarilor sunt în toi. „Se lucrează mult la detaliile cărora militarii trebuie să le acorde atenţie ca la 27 august să avem o defilare de excepţie, unde va fi antrenată şi tehnica militară de luptă. Vor participa diferite subdiviziuni specializate ale Ministerului Apărării, Armata Naţională, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, S.P.P.S. ale S.S.E. şi 200 de militari de peste hotare. Aceştia vin din România, S.U.A., Ţările Baltice, Polonia şi alte state”. Potrivit lui Cimbriciuc, pentru festivitatea militară de sâmbătă au fost alocate 3 milioane de lei din bugetul Ministerului Apărării. „Alocaţie anume cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la independenţa statului nostru”, a subliniat Cimbriciuc. Demnitarul ne-a asigurat că serviciile ministerului de resort „au făcut deja achiziţiile publice necesare pentru cazarea şi hrana militarilor străini”.

„Paradă în stil european, sub standarde NATO”

Alexandru Cimbriciuc a mai spus că parada va fi una modernă. „Nu mai sunt elemente sovietice, când comandantul salută fiecare subdiviziune. Va fi doar trecere în pas cadenţat în coloană în faţa celor prezenţi din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Deci, stil european, sub standarde N.A.T.O.”. Şeful statului-major, generalul Igor Cutie, a fost desemnat comandant al festivităţii militare. Generalul a iniţiat procesul de pregătire pentru paradă în ianuarie curent, iar antrenamentele au început acum o lună de zile, ne-a spus Igor Cutie: „În ultimele două săptămâni, exersăm de trei ori pe săptămână, câte o oră şi jumătate. […] Participă forţe militare din toate structurile statului. Avem şi o formaţie de femei. Ele vor merge împreună cu bărbaţii la paradă. Acestea sunt fetele primei promoţii a Academiei militare, avansate în grad de locotenent, fiind parte a Armatei Naţionale”, ne-a informat generalul Cutie. Potrivit lui, militarii străini au participat la repetiţiile paradei ieri şi azi, la ora 9.00. Parada va începe cu defilarea comandantului, în spatele maşinii comandantului va începe prezentarea drapelelor de stat, urmate de formaţiunile de veterani care au participat la diferite conflicte şi războaie, după care vor trece în marş contingentele din străinătate, subdiviziuni ale Armatei Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, S.P.P., Serviciul de Informaţii şi Securitate şi se va încheia cu garda de onoare. Este o festivitate militară care reprezintă simbolurile statului, armata şi structurile de apărare ale statului. Igor Cutie a mai participat în cariera sa la diferite parade. Acest model diferă de cel din 2011. Acum va fi unul de tip occidental, schimbat radical, unde se va face demonstrarea formaţiunilor pedestre şi a tehnicii militare.

„Parada intră în acelaşi coş de umilinţă naţională, un ospăţ în vreme de ciumă”

Referindu-se la parada fastuoasă de la Chişinău, generalul Ion Costaş a opinat că ea e o sfidare a integrităţii şi statalităţii Republicii Moldova, în timp ce armata rusă se află pe teritoriul transnistrean şi exersează la câteva zeci de kilometri de Chişinău. „Este inacceptabilă în situaţia economică actuală, cu furtul miliardului cu care ne-am proslăvit în toată lumea, când statul este într-un haos total, când oamenii o duc tot mai greu. Satele sunt distruse, fără infrastructură, nu există comunicaţii, apeduct, canalizare, iluminare stradală. Pleacă masiv tineretul. O mulţime de copii neşcolarizaţi. Se închid şcoli, instituţii medicale, grădiniţe. E o ruşine ca guvernanţii să folosească ultimul bănuţ care s-ar putea cheltui în alte scopuri – pentru bătrâni, spitale, copii orfani. Asta s-ar numi « ospăţ în vreme de ciumă ». Într-o stare de criză totală, mintală, spirituală, economică, socială, cum să faci parade cu mari « realizări » la 25 de ani de independenţă? Toţi tac. Suntem un neam laş şi merităm ceea ce avem. Nu ştim cine suntem, ce limbă vorbim, încotro mergem. Am luat apă în gură, ne veselim, îi tot dăm cu beţia… E o tragedie. Parada intră în acelaşi coş de umilinţă naţională”. Menţionăm că generalul Ion Costaş a fost invitat la eveniment, dar a refuzat, spunând că „este o batjocură şi o sfidare organizarea unui asemenea show”.

Hoţii de miliarde în 25 de ani de independenţă

Vasile Şoimaru, doctor în economie, conf. univ., unul dintre cei 278 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, susţine că organizarea fastuoasă a paradei e o ruşine. „În calitate de economist, vă spun că ei sărbătoresc 25 de ani de independenţă, când P.I.B.-ul Republicii Moldova este la nivelul anului 1975. Îi întreb: asta sărbătorim noi? Deci în timpul agrocomuniştilor, agrosocialiştilor economia R. Moldova a căzut de trei ori. Despre ce paradă militară vorbim? Ei, toţi cei care au condus R. Moldova în aceşti ani, şi-au luat Ordinul Republicii. Toţi agrarienii, toţi sanghelienii, toţi prim-miniştrii şi fărfăcarul ăsta de Plahotniuc. Pentru ce aţi luat, măi nesăbuiţilor ce sunteţi? Pentru « succesele » noastre, că trăim în cel mai sărac stat din Europa? […] Trebuie să schimbăm numele Republicii Moldova pentru că nu mai corespunde deja numelui pe care l-a luat la proclamarea independenţei. Astăzi, ea trebuie să se numească Republica Edelweis, condusă dintr-un singur cabinet, mobilat la cel mai înalt nivel. […] Vă daţi seama unde am ajuns, dacă s-a modificat o Constituţie într-un cabinet, anulându-se într-o noapte 400 de mii de semnături ale populaţiei Republicii Moldova?! Asta am făcut noi, asta am votat cu 25 de ani în urmă? Să furi un miliard într-o singură noapte, în cea mai săracă ţară din Europa şi până acum să nu se găsească cine-i vinovatul?! Numai pe Filat să-l găsească vinovat, iar ceilalţi care au furat de patru ori mai mult, nu? Şi ei spun acum că se ocupă de căutatul celui care a furat miliardul. Domnilor, n-o să vă creadă nimeni! N-o să iasă nimic din alegerile din 30 octombrie. Dacă nu se găseşte până atunci unde a dispărut miliardul, încercaţi degeaba să mai stabilizaţi cumva societatea asta!”, susţine Vasile Şoimaru.

VICTORIA POPA, Chişinău

SURSA: http://www.art-emis.ro

–––––––––––––––
[1] http://www.jc.md/republica-edelweiss/ şi http://jurnal.md/ro/politic/2016/8/27/republica-edelweiss-sau-ospat-in-vreme-de-ciuma/
[2] Ibidem.

O ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU GENERALUL ION COSTAŞ ÎN OBIECTIVUL CRISTINEI COSTOV

Cristina CostovAUTOR IMAGINI: Cristina Costov (Chişinău)

Cu generalul Costas 1Cu generalul Costas 2 pg

Cu generalul Costas 4Cu generalul Costas 5

Cu generalul Costas 7Cu generalul Costas 8 jpgCu generalul Costas 9Cu generalul Costas 10

Cu generalul Costas 12Cu generalul Costas 13

Cu generalul Costas 14Cu generalul Costas 16

La 2 martie 2016 la Biblioteca Centrală B.P.Hasdeu în cadrul comemorării eroilor căzuţi în războiul ruso-moldovenesc  din 1991-1992 pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova a fost organizată o întâlnire de suflet cu generalul de aviaţie militară, primul ministru al apărării din Republica Moldova, un Mare Bărbat al Neamului Românesc din Basarabia, un patriot cu o verticalitate de invidiat, un Om excepţional Ion Costaş.

Generalul Costaş a fost întâlnit de directorul Bibliotecii Centrale B.P.Hasdeu, doamna Savella Starciuc, care i-a înmânat un frumos buchet de flori, mulţumindu-i faimosului militar pentru acceptul dânsului de a fi invitatul Bibliotecii Centrale Hasdeu în această zi comemorativă.

După o scurtă prezentare a personalităţii Ion Costaş,  făcută cu cunoştinţă de cauză de către moderatorul Alexandru Moraru, istoricul-arhivist, publicist şi şef oficiu Colecţii de Carte Veche şi Rară la Biblioteca Centrală Hasdeu, cuvânt s-a oferit invitatului de onoare  domnului general (r) Ion Costaş. Domnia sa a povestit cu amărăciune despre acest război nedeclarat, acest război nefinisat…, acest război pierdut; despre pierderile umane, pierderile teritoriale, despre laşitatea şi trădarea conducerii republicii de atunci şi despre  acelaş proces, care durează până în prezent.

Invitatul Bibliotecii Centrale a vorbit şi despre cărţile sale, mai bine zis despre cartea sa Transnistria- un război nedeclarat 1990-1992, carte care  a devenit de referinţă pentru elevi, studenţi, profesori, savanţi, care studiază acest capitol la istoriei noastre; carte, care a apărut în limbile română, rusă şi engleză.

În cadrul acestei întâlniri, a mai participat cu o scurtă intervenţie şi domnul Anatol Croitoru, un erou al operaţiilor militare în cadrul acestui război sângeros. În cele din urmă, invitatul de onoare a răspuns la întrebările publicului.

Cor. Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

Lupu-Corvin-2Duminică 31 mai 2015, am dat curs invitației familiei generalului Vasile Milea și m-am deplasat la Lerești (Argeș). Comunitatea și administrația locale, împreună cu lideri politici ai județului, l-au evocat și distins pe generalul Vasile Milea cu titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Lerești. După 25 de ani de la asasinat… În prezența unei numeroase asistențe și a unui mic grup de rude apropiate și prieteni ai familiei Milea, s-a dat citire Hotărârii Consiliului Local al Comunei Lerești, iar generalul în rezervă de vânători de munte Popescu, apropiat al răposatului general Milea, a ținut un discurs. Unul dintre nepoții generalului Milea, tânăr matematician, a mulțumit pentru distincție. Atât aprecierile din documentul Consiliului Local, cât și din discursul generalului Popescu au fost rostite la nivelul de înțelegere al numerosului auditoriu, fără abordări din adâncimea înspăimântătoare a evenimentelor din spatele cortinei menită să ascundă uriașa trădare a României din decembrie 1989, când capi ai Armatei și ai Securității și-au dat mâna cu serviciile speciale străine invadatoare, realizând împreună declanșarea revoltei populare, asasinate și lovitura de stat din dimineața de 22 decembrie, când a fost privat de putere și arestat președintele legal recunoscut al României și comandant suprem, Nicolae Ceaușescu. Nici nu era cazul și nici auditoriul nu era pregătit să înțeleagă marile adevăruri din decembrie 1989. Un lucru mi s-a părut remarcabil, respectiv faptul că în nici unul dintre cele două discursuri nu s-a mai promovat teza complet falsă potrivit căreia generalul Milea a refuzat să tragă în popor și, pentru a nu fi pus în această situație, s-ar fi sinucis. Aceasta a fost mereu teza mincinoasă a trădătorilor din Armată, din Securitate și a complotiștilor gorbacioviști (Iliescu & Co). În paginile revistei „Art-Emis”[1] am arătat, pe parcursul unor articole, publicate începând din ianuarie 2013, modul în care a fost asasinat generalul Vasile Milea[2], ultima piedică în calea loviturii de stat și a îngenunchierii depline a României. Cred că, în viitor, un număr tot mai mare de oameni va înțelege că meritul excepțional al lui Vasile Milea a fost acela de a fi refuzat să trădeze și de a fi continuat, în acele momente dramatice să-și facă datoria, până la moarte. De aceea este un erou. El ne apare ca un erou chiar dacă nu a făcut decât ceea ce trebuia să facă. Dar, în sediul C.C., în acea fatidică zi de 22 decembrie, generalul Milea era înconjurat numai de trădători, de care el s-a detașat cu claritate, momentul culminant fiind cel în care, în noaptea de 21/22 decembrie, generalul Iulian Vlad i-a propus generalului Vasile Milea să-l aresteze pe Ceaușescu, iar el a refuzat. Complotiștii și puciștii din decembrie 1989 i-au pătat memoria generalului Milea când, mințind în mod repetat, l-au declarat erou pentru că nu ar fi respectat legile și ordinele comandantului suprem și ar fi „trecut de partea poporului”. Adică, erou pentru că ar fi fost la fel de trădător ca și ei. Timpul corectează, încet și greu, dar sigur, manipulările îndelungate, acele „teze din decembrie”, cum le-a numit cercetătorul Cristian Troncotă.

Da, generalul Vasile Milea merită tot respectul pentru felul în care a înțeles să respecte legile țării și ordinele comandantului său suprem. În momente grele pentru țară, acest merit este foarte important. Vasile Milea a avut milităria în sânge. A fost ultimul militar patriot român, care nu a acceptat să-și trădeze țara și să se pună la cheremul forțelor străinătății, chiar dacă știa multe despre îndelungatele pregătiri făcute pentru debarcarea lui Ceaușescu și vedea greșelile repetate ale acestuia. Ceea ce nu știa Vasile Milea era că principalii săi subordonați, cu excepția gl. Ilie Ceaușescu, făceau parte din tabăra pucistă. Mă refer la generalii Gușă, Stănculescu, Hortopan, Eftimescu, col. Pârcălăbescu și vice-amiral Dinu. După generalul Milea, în Armata României nu am mai avut generali patrioți, ci doar supuși necondiționat față de „marii noștri aliați”, ale căror interese le slujesc, adeseori în dauna celor românești.

Spiritul militar constă tocmai în această respectare a disciplinei militare, a legalității și a ordinelor comandanților, cu deosebire pe cele ale comandantului suprem-conducător al statului. Militarii nu trebuie să fie analiști politici și comentatori „de specialitate”, nu trebuie să analizeze ordinele după afinități politice și să decidă pe care dintre ele le execută și pe care nu le execută, sau când le execută. Momentul executării ordinelor este foarte important, în materie de siguranță națională și de ordine publică. La Timișoara, o intervenție la timp la casa parohială a lui László Tökés, ar fi condus la arestarea de îndată a primilor 10-12 provocatori și, ulterior, a celor 50-60 de „enoriași”, vorbitori ai limbilor, maghiară, rusă și română cu puternic accent basarabean. Nu mai era nevoie decât de patrulări și de niște rapoarte cu învățămintele operațiunii și asta ar fi fost toată „revoluția română”. Nu s-a întâmplat așa pentru că șefii Securității au trădat și au lăsat provocarea de la Timișoara să se deruleze, detonându-se astfel revolta populară. Represiunea Armatei, perfect legală de altfel, a fost de scurtă durată și neconvingătoare. În 19-20 decembrie 1989, când Ceaușescu a decretat starea de necesitate pe întregul cuprins al județului Timiș, încălcând ordinele lui Nicolae Ceaușescu și ale lui Vasile Milea, generalii Ștefan Gușă și Victor Athanasie Stănculescu au retras toate trupele în cazărmi, lăsând orașul în mâna revoltaților din stradă. Militarii nu sunt factori deliberativi, nu sunt cei care trebuie să decidă orientarea țării în planul politicii interne, sau al relațiilor internaționale. Militarii trebuie să fie supuși legilor în vigoare și ordinelor comandantului suprem al țării. Militarii ar trebui să fie executanți ai prevederilor legale și atât. În decembrie 1989, ordinele pe care le-au primit militarii din toate categoriile de arme au fost legale. Militarii nu sunt obligați să refuze executarea doar a ordinelor ilegale, ceea ce nu a fost cazul.

Pentru istoria României, pentru conștiința publică, pentru înțelegerea de către poporul român, mai ales de către majoritatea de etnie românească, a ceea ce ni s-a întâmplat și ni se întâmplă, ar fi fost foarte important ca cei care au acaparat România, în spatele unei revolte populare provocată, să fi fost nevoiți să atace România, să o cucerească cu tancurile, metru cu metru. Pierderile nu ar fi fost mai mari, decât câștigurile morale și de conștientizare ale poporului. În acest caz, poporul român ar fi înțeles adevărul la timp: în decembrie 1989 România a fost atacată de forțe străine și acaparată de niște conspiratori, trădători, care, ulterior, au predat-o corporațiilor internaționale, alături de care au devalizat-o. Dacă poporul român ar fi înțeles de la început acest mare adevăr, puteam să ne așteptăm la o altă evoluție istorică a țării. Trădătorii lui Ceaușescu au fost asasinii generalului Vasile Milea, ulterior ai generalilor Nuță și Mihalea, sau ai lt. col. Gheorghe Trosca, toți aceștia fiind asasinați pentru că au rămas loiali legislației în vigoare și ordinelor lui Nicolae Ceaușescu.

Cititorii noștri care nu sunt specialiști în domeniu, ar putea condamna ideea acceptării de către subsemnatul a faptului că pentru România ar fi fost mai avantajoasă o intervenție militară străină la vedere, decât o lovitură de stat dată de o armată acoperită străină (dovedită a fi cuprins efective de zeci de mii de luptători). Doresc să reamintesc că din datele deținute de Institutul Național de Statistică, din evidențele Curții de Conturi și din evaluările unor cercetători economiști, perioada „de tranziție” începută în 1990 a produs României pierderi economico-financiare mai mari decât cele două războaie mondiale la un loc. Trădarea a fost o racilă majoră a istoriei României. Primul domnitor al României, A.I. Cuza, a fost alugat de la conducere printr-o trădare a unor militari (10/11 februarie 1866), iar primul prim-ministru al României, Barbu Catargiu, a fost asasinat (20 iunie 1862). La noi, și regii au trădat. În 6 iunie 1930, prințul Carol, sprijinit de trădători din Armată și din serviciile secrete, a încălcat Constituția și a înlăturat Regența, condusă de patriarhul Miron Cristea, încoronându-se ca rege, sub numele de Carol al II-lea. La 23 august 1944, regele Mihai, în complicitate cu comuniștii, cu agentura din România a serviciilor secrete britanice și cu serviciile secrete sovietice, l-a arestat pe conducătorul statului, binefăcător al familiei regale, mareșalul Ion Antonescu, l-a predat sovieticilor, iar apoi l-a dat pe mâna celor care l-au executat. Asemănător s-a întâmplat și cu Nicolae Ceaușescu. După fiecare trădare, făptuitorii au manipulat poporul român și i-au „explicat” ce nenorociri mari i-ar fi așteptat dacă nu ar fi trădat ei. Din trădare în trădare, România a ajuns o colonie aflată pe ultimul loc din Uniunea Europeană, românismul a fost exterminat în mare parte, iar resursele generațiilor viitoare sunt exploatate pe nerăsuflate de companiile străine. Mari pericole externe, inclusiv dezmembrarea țării, planează asupra românilor.

Generalul Vasile Milea nu s-a raliat operațiunilor efectuate de serviciile străine și de puciștii conduși de generalii Iulian Vlad și Victor Stănculescu și a plătit cu viața. Era român. Român get-beget. Omorându-l pe generalul Vasile Milea, trădătorii au preluat controlul asupra Armatei și au adus la putere o conducere formată din minoritari etnici: Ion Ilici Iliescu (0,25% evreu, 50% țigan, 25% român)[3], Petre Roman (Neulander; 50% evreu, 25% basc, 25% catalan), Silviu Brucan (Saul Brukner; 100% evreu), Nicolae Militaru (Lepădat; 100% țigan), Virgil Măgureanu (Imré Asztalos; 100% ungur). Acești cinci lideri ai F.S.N. aveau în mână toată puterea din România. În afara lor, un mare număr de minoritari au devenit peste noapte politicieni, miniștri, funcționari superiori, conducători ai camerelor parlamentului etc., numiți în funcții de către cei menționați mai sus. Încet, încet, dar sigur, românii au fost trecuți în plan secundar. Minoritățile naționale, în numele găselniței numită „discriminare pozitivă”, au preluat o influență tot mai mare, foarte mare, cu mult mai mare decât procentul pe care îl reprezintă din totalul populației țării. Pentru specialiștii în istorie nu mai este nici un secret că, pe lângă contribuții social-culturale și economice importante, minoritățile naționale au reprezentat, în diverse momente istorice, un factor de risc pentru securitatea națională a României[4].

Cu sau fără supărare, trebuie să arătăm că și astăzi, după 25 de ani de la lovitura de stat, românii sunt periferizați. La ora scrierii acestor rânduri, punctele cheie ale conducerii României sunt deținute tot de minoritari: președintele României, guvernatorul general al B.N.R., directorul S.R.I., directorul interimar al S.I.E., ministrul de Externe, ministrul de Finanțe și am spus deja destul, deși mai sunt și alții. Nu incriminăm în mod individual pe nici unul dintre ei pentru nimic, îi incriminăm pe toți la un loc pentru dezastrul național și distrugerea românismului. Lăcomia minoritarilor de a se cocoța pe creștetele românilor este cel puțin imorală. Cu sprijin străin ei acaparează din mâna românilor și ultimele posibilități de decizie și de apărare a majorității naționale. Ce mai este în țara aceasta „nu ne mai aparține”[5]. În afara minoritarilor etnici menționați, între timp, s-au consolidat pozițiile consilierilor străini (din S.U.A. și din Germania), de la principalele instituții ale statului. Recomandările lor au valoare de ordine. Românii și românismul sunt într-o fundătură care pare fără ieșire. Din acest punct de vedere, al românismului, orice altă situație decât cea actuală ne apare ca fiind mai bună și că ar putea oferi o speranță. Generalul Vasile Milea a fost asasinat în 22 decembrie 1989. După el au fost asasinați generalii Nuță și Mihalea, lt. col. Trosca și Ceaușeștii. Toți erau români. Asasinii și complicii lor au ieșit în fața poporului indicând cu degetele semnul victoriei. Da, a fost o victorie! Dar a fost o victorie împotriva României și a etniei române.
–––––––––––––––––-
[1]http://www.art-emis.ro/istorie/1402-decembrie-1989-la-bucuresti-1.html (serial în 7 episoade)
[2] Vezi în mod deosebit articolele Corvin Lupu, Reprimarea revoltei populare din Decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea, în revista Art-Emis, nr. 5/20 ianuarie 2013 http://www.art-emis.ro/istorie/1402-decembrie-1989-la-bucuresti-1.html
și Corvin Lupu, Din nou despre asasinarea generalului Vasile Milea, în revista Art-Emis, nr. 95/24 decembrie 2013 http://www.art-emis.ro/istorie/2013-din-nou-despre-asasinarea-generalului-vasile-milea.html
[3] Vezi Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografia secretă: „Candidatul manciurean”, Editura Australian-Romanian Association, București, 2003. Autorul explică documentat originea etnică a lui Ion Ilici Iliescu și educația sa judeo-bolșevică.
[4] Problematica minorităților etnice din România ca și factor de risc pentru securitatea națională am detaliat-o și în capitolul cu acest titlu din lucrarea Corvin Lupu, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947), București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2013.
[5] Parafrazare după acad. Dinu C. Giurescu.

Prof.univ. dr. CORVIN LUPU

SURSA: http://www.art-emis.ro

IMG_2194.JPG  sapteVersiunea tradusa a documentului

Antet al Guvernului Republicii Moldova

Nr. 0727- 1112  Chișinău 2 august 1991

                              Primului ministru al URSS tov. Pavlov V.S.

 

Guvernul Republicii Moldova în condiții extrem de dificile social-politice întreprinde toate măsurile concrete pentru soluționarea unui complex întreg de probleme privind completarea Forțelor Armate  ale URSS, mobilizarea tineretului, conform înțelegerilor stabilite anterior cu Ministerul apărării a URSS. Planul de mobilizare pentru primăvară-vară de încorporare pentru anul 1991 a fost realizat cu mai bine de 80 %.

Cu toate acestea, ca și în anii precedenți mortalitatea militarilor mobilizați din Moldova pentru serviciul militar este foarte mare. Numai în primele 7 luni ale anului curent au murit sau au fost omorâți 41 de tineri (în majoritate moldoveni)în timpul serviciului militar obligatoriu. Din motivul relațiilor nestatutare, în multe cazuri având la bază conflictele interetnice care a pătrund adânc în spațiul militar, în deosebi în unitățile militare de construcții, sute de militari în termen părăsesc unitățile militare și se întorc acasă.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea „Cu privire la serviciul militar alternativ” care după părerea noastră parțial poate scoate tensiunea în societate, legată de serviciul militar în Forțele Armate. Însă pentru crearea premizelor de îndeplinire a hotărârilor Parlamentului Republicii Moldova, care țin de problemele organizatorice de încorporare pentru serviciul militar în termen a cetățenilor republicii, este necesară o dispoziție a Ministerului Apărării a URSS, care ar permite completarea cu militari ale unităților dislocate pe teritoriul Moldovei, după un principiu teritorial a 50 procente din numărul general. Acest lucru nu contravine cu legislația și normele documentare ale Ministerului în respectiva problemă.

Considerăm de asemeni, posibilă completarea a două regimente a Ministerului de Interne al URSS cu cetățeni din republică, dislocate în orașul Chișinău, după același principiu (50 de procente din numărul total).

         Prim- Milistru al Republicii Moldova   semnat  Valeriu MURAVSCHI

moldoveni omorati in armata 1 001

moldoveni omorati in armata 2 001

 

Document depistat, tradus din rusă şi publicat în premieră absolută de Alexandru Valeriu Moraru (Chișinău)

SURSA: http://www.arhivus.wordpress.com

   Apariţii editoriale

O CARTE ÎN MEMORIA PROFESORULUI GHEORGHE BUZATU

           ( LA 6 IUNIE 2015 MARELE ISTORIC AR FI ÎMPLINIT 76 DE ANI )

Basarabia Maresalului Antonescu 1 001Basarabia Maresalului Antonescu  verso 001

BASARABIA MAREȘALULUI ANTONESCU – O CULEGERE DE DOCUMENTE INEDITE  DIN ARHIVELE DE LA CHIŞINĂU, ARE INCLUSE 200 DE DOCUMENTE  PE 343 DE PAGINI ÎN FORMAT A4 CU UN TIRAJ EXTREM DE LIMITAT DE 100 EXEMPLARE. CARTEA A APĂRUT LA EDITURA TIPOCART PRINT DIN CHIŞINĂU PE BANII FAMILIEI EDITORULUI ALEXANDRU VALERIU MORARU. SOŢIA MARIA BOTNARU  ESTE AUTOAREA COPERTEI ŞI A POEZIEI „MAREŞALUL ADEVĂRULUI ISTORIC” CARE DESCHIDE ACEST VOLUM.

S-au scurs deja doi ani, de când printre noi nu mai este savantul Gheorghe Buzatu. Marea crimă împotriva acestui Om de știință cu renume mondial și marea pierdere a istoriografiei românești și europene a rămas și va rămâne majoră. Opera marelui Profesor  Gheorghe Buzatu a devenit de referință pentru toți oamenii din știința istorică și nu numai.  A fost unul din cei mai harnici și productivi cercetători ștințifici, încă fiind în viață şi a devenit o personalitate științifică de rang nu numai național, dar și european. Nu mai țin minte cine a spus, că Omul cu cât este mai mare, cu atât este mai simplu și mai modest. Absolut corect în cazul profesorului Buzatu. Știrea că Gheorghe Buzatu va vorbi la un for științific sau altul (inclusiv internațional), automat ridica prezența celor din sală la cel puțin 100 de procente. Mulți veneau la aceste conferințe științifice special, ca să-l asculte pe acest cărturar și orator deosebit.

Basarabia Maresalului Antonescu IN MEMORIAM 001

 

Personalitatea Mareșalului Ion Antonescu a fost pentru excepționalul istoric Gheorghe Buzatu un exemplu de urmat. Și unul și altul au iubit Basarabia cât au putut de mult; și unul și altul au făcut pentru Basarabia tot ce le-a stat în puteri! Eu, Alexandru Moraru, sunt printre acei români din Basarabia, care a avut fericirea nu numai să-l cunoască pe regretatul Gheorghe Buzatu, dar și să fie ajutat și susținut de acest Mareșal al Adevărului Istoric, prin efortul său considerabil, în Patria mea istorică a fost posibilă apariția celor două volume ale mele: Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia 1941-1944 Documente și materiale (în colaborare cu Anatol Petrencu) apărută la Iași în 2008 și Basarabia antisovietică. Documente secrete sovietice 1944-1954, (dedicată aniversării a 70 de ani  de la naşterea istoricului Gheorghe Buzatu) apărută tot la Iași în anul 2009. Aceste culegeri de documente inedite depistate în arhivele de la Chișinău au apărut la Casa Editorială “Demiurg” fiind editate cu sprijinul Autorităţii Naţionale Pentru Cercetare Ştiinţifică din România.

Valoroasa operă a istoricului Gheorghe Buzatu, pe care am moştenit-o, a devenit nemuritoare, fiindcă la baza ei se află Măria Sa ADEVĂRUL.

                                                                         Alexandru Moraru

Apariţia primelor structuri de informaţii în România

Tanase_Tiberiu_art-emis12 noiembrie 1859 – Opera reformatoare iniţiată de Alexandru Ioan Cuza cuprinde şi instituţionalizarea primelor structuri de informaţi. Astfel, la această dată, în cadrul Statului Major al Armatei apare ca element de structură Secţia a II-a, primul serviciu de informaţii al Armatei Române. Acesta funcţionează până în anul 1865, când Statul Major este desfiinţat, iar atribuţiile sale administrative sunt trecute la Ministerul de Război.
1865 – Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a care se ocupa de culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar.
În anii care au urmat Războiului de Indepedenţă, devine tot mai necesară existenţa unor structuri de informaţii care să funcţioneze atât pe timp de pace, cât şi în situaţii de război. In 1882 se reînfinţează Marele Stat Major al Armatei, în cadrul căruia Secţia a II-a este de „informaţiuni, comunicaţiuni şi transporturi”.

Înfiinţarea primei instituţii de invăţământ de specialitate in România

1889 – La Şcoala Superioară de Război, se introduce primul curs de specialitate, în care un capitol distinct tratează „serviciul informaţiilor”. Până în anii din preajma Primului Război Mondial, nu a existat, totuşi, o organizare sistematică a culegerii de informaţii care să faciliteze cunoaşterea în detaliu a potenţialilor inamici.
1892 aprilie 19 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat Biroul Siguranţei Generale, devenit în martie 1908, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale. Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei.
1913 ianuarie 13 – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

Serviciile de informaţii româneşti în Primul Război Mondial

1914-1916 – În perioada În care statul român adoptă politica de neutralitate, comunitatea informativă este formată din reprezentanţele diplomatice, structurile specializate din Ministerul de Interne şi Jandarmerie, Biroul Mixt, Biroul 5 din Secţia a II-a a Marelui Stat Ma¬jor, Serviciul Supravegherii Ştirilor de la Poşta Centrală şi Biroul de Cercetări şi Informaţiuni de pe lângă Ministerul Justiţiei.
1916 – Intrarea României în război găseşte serviciile de informaţii în imposibilitate de a întreprinde acţiuni coordonate de culegere de informaţii. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât majoritatea ţărilor combatante, inclusiv ţările vecine României, investiseră deja resurse considerabile pentru crearea unor astfel de sisteme.
1917 martie – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care actiona în beneficiul armatei, a fost desfiintat în vara anului 1920.
După război, prin reforme structurale, se formează treptat o comunitate informativă închegată, compusă din Consiliul Superior al Apărării Ţării, Biroul Permanent al Micii Înţelegeri, structurile informa¬tive şi de siguranţă din Ministerul de Interne şi Serviciile specializate din Ministerul Apărării Naţionale. Între acestea, o importanţă apreciabilă are Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române.

Structurile informative româneşti in perioada interbelică

1924 – Consiliul Superior al Apărării Tării îl numeşte pe Mihail Moruzov, fost ofiţer de siguranţă, În fruntea Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române. Moruzov primeşte sarcina de a construi un serviciu civil de informaţii, ataşat Marelui Stat Major, luând ca model şi adaptând la specificul societăţii româneşti structurile similare din Anglia, Franţa şi Statele Unite.
1925 mai 1 – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili „pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”.
1927 – Se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice.
1930 iunie 10 – A fost emisă o lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava pedepsele.
1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui Mihail Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei pentru a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.
20 aprilie 1934 – intră în vigoare primul regulament care fixează cadrul instituţional al Serviciului Secret de Informaţii şi principalele sale atribuţii.
Serviciile de informaţii româneşti în cel de-Al Doilea Război Mondial
– 1934-1940 – Sub conducerea lui Mihail Moruzov, Serviciul Secret de Informaţii începe să practice o culegere sistematică de date, utilizând cele mai moderne mijloace ale vremii: agentura secretă, legăturile cu ataşaţii militari, cenzura corespondenţei etc.
1937 februarie – se realizează prin schimb de informaţii între Serviciul Secret condus de Moruzov şi Abwehr (Serviciul Secret de informaţii al armatei germane).
1939 aprilie – în cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major au fost înfiinţate Birouri statistice militare la Iaşi, Bucureşti şi Cluj cu atribuţii contrainformative.
1940 noiembrie 12 – a fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (fostul Serviciu Secret), care a funcţionat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri.
1940-1945 – Serviciului Secret de Informaţii ii revine un rol coordonator, de „primus inter pares”.
12 noiembrie 1940 – Este elaborat un nou Decret-Lege de organizare şi funcţionare a Serviciului Secret de Informaţii. În fruntea serviciului este numit Eugen Cristescu, fost şef al Siguranţei, adversar de temut al activităţilor extremiste de dreapta şi de stânga. Misiunea sa este una deosebit de grea: reconstrucţia serviciului în condiţiile unei efervescenţe a evenimentelor interne si internationale. Este perioada în care Serviciul Secret de Informaţii colaborează cu bune rezultate cu o serie de structuri occidentale aliate (germane şi italiene), dar păstrând şi legături cu structurile similare britanice şi americane.
1942 noiembrie 21 – a fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informaţii şi a sabotajului.
1943 august – este elaborat un decret-lege de organizare a Serviciului Special de Informatii.
Modificările configuraţiei frontului şi adaptarea obiectivului strategic naţional la situaţia politică de după 23 august 1944 produc importante mutaţii şi în cadrul Serviciului Special de Informaţii. Eugen Cristescu este acuzat de noile autorităti de „mare trădare natională” şi condamnat la închisoare pe viaţă. Conducătorii care se perindă în perioada următoare la conducerea Serviciului Secret de Informatii sunt fie foste cadre de informatii ale U.R.S.S., fie cu largi vederi pro-sovietice.
1944 septembrie 15 – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război (S.I.M.R.).
1945 aprilie 27 – cu Decizia ministerială nr. 79 din 27 aprilie 1945, Serviciul de Informaţii este trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, fiind redenumit Serviciul Special de Informaţii.
1947 martie – A fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.

Structuri informative româneşti în perioada războiului rece

1948 august 30 – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (D.G.S.P.), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii i-au avut consilierii sovietici.
1948 – Este înfiintată Directia Generală a Securităţii Poporului, până În 1951 menţinându¬se În paralel şi Serviciul Special de Informaţii, cu sarcini de informatii externe si contraspionaj, atribuţii mult prea delicate pentru competenţa Directiei Generale a Securitătii Poporului.
1951 martie 30 – D.G.S.P. a devenit Directia Generală a Securitătii Statului (D.G.S.S.) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (D.I.E.) , cu programe care vizau cele mai diverse sectoare din întreaga Europă.
1952 septembrie 20 – D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne şi se transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.
1956 iulie 11 – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.
1958 – Ultimele trupe sovietice se retrag de pe teritoriul României.
1960-1965 – „Desatelizarea” parţială faţă de Moscova începe să se resimtă şi în cadrul Securităţii. Au loc epurări semnificative, În urma cărora sunt îndepărtaţi mulţi dintre ofiţerii impuşi de la Moscova.
1967 iulie 22 – odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (C.S.S.), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.
1968 aprilie 4 – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.
1968 – După criza din Cehoslovacia, se pro¬duce o nouă epurare. Este înfiinţată U.M. 09101 A, transformată apoi în U.M. 0110, însărcinată cu informaţiile şi contra informaţiile pe spaţiul sovietic. În ciuda acestor transformări, Securitatea îşi păstrează caracterul preponderent represiv, chiar dacă, pe lângă misiunile de poliţie politică, continuă eficient activitatea de informaţii şi contrainformaţii.
1972 aprilie 9 – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).
1989 decembrie 30 – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate.

Înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.)

1990 martie 26 – Prin Decretul nr. 181, este înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, instituţie de stat specializată În domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. Organizarea şi funcţionarea noii instituţii sunt reglementate prin lege de către primul Parlament ales după Revoluţia din 1989 (Legea nr. 51/1991, Legea nr.14/1992 şi art. 62, Iit. g, din Constitutia României) .
1991 iulie 29 – A fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
1992 februarie 24 – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii au fost stabilite principalele sarcini şi atribuţii ale institutiei.
2001 noiembrie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou Regulament de funcţionare a Serviciului Român de Informaţii, adaptat noii etape prin care trece statul român.

Col. (r) dr. Tiberiu Tănase

SURSA: http://www.art-emis.ro

DAVAI CEAS! DAVAI PALTON! ANUL 1945: TÂLHĂRIILE ŞI CRIMELE RUŞILOR ÎN CHIŞINĂU (2)

COPIA DOCUMENTULUI ÎN ORIGINAL

( Se publică în premieră absolută de Alexandru Moraru)

soldat-sovietic-berlin

1945  1 001.jpg ingrijit

1945  2 001.jpg  ingrijite

1945  3 001.jpg ingrijite

1945  4 001.jpg  ingrijite

1945  5 001.jpg  ingrijite

1945   6 001.jpg  ingrijite

SURSA: http://www.arhivus.wordpress.com

                        MILITARI  DIN BASARABIA (11)

Ornament National

Şerbănescu Teodor  – s-a născut la Cahul în 1839. A fost prefect al judeţălui Cahul. A participat la războiul pentru independenţă din anii 1877-1878. Se învredniceşte de gradul de colonel şi ajunge comandant de regiment de brigadă. Se retrage din armată, fiind preocuat de literatură, în special de poezie. În 1894 este ales membru corespondent al Academiei Române. Colaborează la revistele „Literatura şi arta română”, „Convorbiri literare” ş.a. A decedat la Brăila, în ziua de 2 iulie 1901.

 

BLOG DE ISTORIE MILITARĂRâşcanu Ion– general de divizie, s-a născut la Cahul la 4 ianuarie 1874. A fost ministru de război în anii 1919- 1921. În 1927 este numit comisar superior în guvernământul Basarabia şi Bucovina. A fost ministru de stat  al Basarabiei în guvernul Nicolae Iorga.A intrat în Basarabia în 1918 în fruntea Diviziei 1 Vânători, care la 1 martie 1918 a înlocuit la Chişinău şi în Basarabia de mijloc, Detaşamentul General E. Broşteanu. În ziua de 27 martie 1918 Detaşamentul General I.Râşcanu se găsea la Chişinău, constituind trupele de paradă şi gărzile de onoare în timpul istoricului eveniment al Marii Uniri.

 

Lanciu Vasile– născut la 14 ianuarie 1931 în oraşul Cahul. Studii: gimnaziul din Cahul, Şcoala militară de aviaţie din Harikov şi Institutul poligrafic din Moscova. În perioada anilor 1975-1980 a fost primar al oraşului Cahul. A avut o misiune dificilă, să ridiceoraşul din ruine după puternicul cutremur de pământ din 1977. A lucrat director de tipografie, apoi director general al asociaţiei poligrafice din Cahul. Timp de 18 ani a condus complexul poligrafic din Chişinău „Universul”(astăzi Concernul „Presa”). Decoraţii de stat.

 

Erecci Marco, Petrov Ivan, Peroncov Feodor, Bancov Feodor– născuţi în satul Cairaclia, Taraclia. Participanţi la războiul ruso-turc din 1877- 1878 şi războiul ruso-japonez din 1904-1905. Toţi au fost decoraţi cu Crucea Sf. Gheorghe (pentru soldaţi), distincţie ţaristă. Bancov Feodor cu săteanul său Nicolae Manolov au mai participat şi la Primul Război Mondial.

 

Macovei Alexandru- născut în satul Cajba, Bălţi. Profesor şcolar în 1944 cu puţin înainte de a treia ocupaţie rusească a Basarabiei se refugiază în ţară. Face studii militare şi trecând prin toate gradaţiile militare devine colonel al Armatei Române.

 

Nestor Tudor Andrei- născut în oraşul Camenca la 15 mai 1960.Studii: şcoala din localitate, Şcoala profesional tehnică din Bălţi şi din Cahul, după care este angajat la uzina „Agromaşina”. Pe platoul de la Tighina, în timpul Războiului ruso-moldovenesc din 1991-1992 a luptat ca puşcaş şi a dat dovadă de abnegaţie şi eroism. În aceste lupte a fost răpus de glonţul duşmanului la 23 iunie 1992.

 

Voloşin Stepan- născut în satul Camencuţa, Bălţi. A participat la Primul război Mondial fiind încadrat marinar pe vasul militar „Moşcinâi”(„Vigurosul”).

 

BLOG DE ISTORIE MILITARĂTimoşenco Cemion Constantinovici –născut la 18 februarie 1895 în satul Furmanca, Chilia din Basarabia (azi Ucraina- Al.M). celebru militar al Armatei Roşii, Mareşal al Uniunii Sovietice, Erou al URSS (decorat de 2 ori). A studiat în şcoala din sat, în decembrie 1914 a fost mobilizat în armata ţaristă. În 1915 a absolvit şcoala-model al Regimentului pentru mitralierişti, participant la Primul Război Mondial ca mitralierist în Divizia 4 Cavalerie pe direcţia fronturilor Sud-Vest şi Vest, a fost decorat pentru curaj şi bărbăţie cu Crucea Sf.Gheorghe de gradul I, II şi III pentru soldaţi.

 În 1918 era comandant de pluton, escadron, iar în august 1918 se afla în fruntea Regimentului de cavalerie care participa la apărarea oraşului Ţariţân, iar din noiembrie 1918 – comandantul brigăzii de cavalerie (din 1919 în corpul de armată comandata de Semion Budionîi). Membru al pardidului comunist bolşevic din 1919. A fost rănit de 5 ori, dar nu a părăsit câmpul de luptă, decorat cu trei ordine Drapelul Roşu şi Armă de Onoare revoluţionară.

A absolvit cursuri militare academice în 1922,1927 şi cursuri superioare ale comandanţilor în cadrul Academiei Politico-Militare „N.G.Tolmaciov” din 1930.

A participat la luptele pentru ocuparea Poloniei de est (1939) fiind comandantul Frontului Ucrainean; în războiul sovieto-finlandez 1939-1940 începând cu 7 ianuarie 1940- comandantul Frontului Nord-Vest, unităţile căruia aveau menirea de a rupe „linia Manerheim”.

Participant la cel de-al II Război Mondial în calitate de comandant de oşti  sovietic cu importante realizări militare şi decorat cu ordine şi medalii ale URSS.

BLOG DE ISTORIE MILITARĂTodorov Georgi Stoianov– s-a născut la 8 octombrie 1858 în localitatea Bolgrad din Basarabia- decedat la 16 noiembrie 1934, Sofia, Bulgaria. General de infanterie bulgar (1917). Participant voluntar la războiul ruso-turc din 1877-1878. Absolvent al Şcolii Militare din Sofia (1879); studiază la Academia Militară a Statului Major, dar la ultimul an întrerupe studiile şi pleacă voluntar în grad de căpitan la războiul serbo-bulgar din 1885. Participant la războaele balcanice din 1912-1913. A avut o soartă de militar bulgar complicată, dar buna pregătire profesională şi eroismul personal depăşea complicaţiile. A participat la Primul Război Mondial. S-a demobilizat în 1918, un timp a fost consilier general al ţarului Boris III, iar deja în anul 1919 demisionează.

                        Autor proiect şi realizare Alexandru Valeriu MORARU