Arhivă pentru Martie, 2016

Plangere_penala_Alina_Magureanu_2Au ieşit la iveală crimele despre care mai mulţi politicieni au cunoştinţă sau la care au fost părtaşi. Ţineţi-vă bine! Ori i se va închide gura Alinei Măgureanu, ameninţată şi avertizată asupra a ceea ce i se va întîmpla, ori hingherii vor strînge „cîinii turbaţi” din lumea interlopă a politicii româneşti şi-i vor arunca în cuşti. Sintagma „corupţia ucide”, auzită din gura lui Iohannis după tragedia Colectiv (păcătosul adevăr a grăit!), ar fi potrivită în cazul lui Codruţ Marta şi al zecilor de morţi suspecte (neelucidate încă) ale sfertului de veac politic românesc. Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu şi Florin Mihai Ghiulbenghian, au spart „Omerta” cu şapte denunţuri uluitoare, aruncînd în gura justiţiei nume grele ale politicii şi finanţelor, în baza unor probe – „acte, înscrisuri, documente şi martori”. Denunţurile vorbesc de sute de milioane de euro luate de la bănci cu acte false, cu mijlocirea lui Mugur Isărescu, de finanţarea campaniei lui Traian Băsescu, abuz în serviciu, trafic de influenţă şi intervenţii pentru licitaţii cu statul. Alina Măgureanu a declarat procurorilor D.N.A că Dragoş Dobrescu şi Elan Schwartzenberg l-ar fi omorît pe fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta, scrie RomâniaTV. Numele lui Traian Băsescu a fost indicat de către fosta noră a lui Virgil Măgureanu, ca fiind una dintre persoanele care ar fi ştiut de uciderea lui Codruţ Marta. Fostul preşedinte a ameninţat-o pe Alina Măgureanu că o va da în judecată. Un prim denunţ al celor doi către D.N.A. vizează infracţiuni extrem de grave comise de mai mulţi politicieni români în epoca băsismului de aur. Potrivit Digi24, pe lista plîngerilor către D.N.A. figurează nume celebre: Mugur Isărescu, Crin Antonescu, fostul şef S.R.I. Virgil Măgureanu, Dragoş Dobrescu, Elan Schwartzenberg, Carmen Daniela Dan, prefect al judeţului Teleorman, Mihai Gheorghe prim-procuror, Elena Brânduşa Gheorghe, judecător, primarul oraşului Bragadiru, Vasile Cimpoieru şi alţii.

Secretara a fost lichidată

Alina Măgureanu a declarat: „Am luat parte la o discuţie, la o masă, unde, între invitaţii specificaţi în denunţ erau şi Dragoş Dobrescu şi Elan Schwartzenberg. Am crezut că este vorba de o glumă şi că vorbesc cum vorbesc băieţii să i-o facem lu’ ăla…să-l lichidăm, dar, atmosfera de la masă a fost tensionată, mai ales din momentul în care Dobrescu Dragoş a declarat că Marta Codruţ trebuie să fie lichidat şi a precizat că urmează să îngroape cadavrul într-o pădure”.Alina Măgureanu a redat textual discuţia dintre cei doi: „Băi, ăsta acum se joacă cu noi? I-am dat mînă liberă şi el acum se apucă să ciripească? Gata, Codruţ trebuie să dispară! Ştiu şi pădurea unde să-l îngropăm”. „La aceeaşi masă s-a mai vorbit şi de o secretară, care ulterior s-ar fi sinucis, dar nu a fost sinucidere, ci a fost lichidată”, a declarat Alina Măgureanu, potrivit Dcnews. „La câteva zile după această petrecere, soţul meu Măgureanu Marian a venit acasă extrem de şocat şi mi-a declarat că Dobrescu Dragoş şi Schwartzenberg Elan sunt extrem de periculoşi, că ştie că l-au lichidat deja pe Marta Codruţ si că l-au îngropat într-o pădure. După alte cîteva zile s-a anunţat oficial în presă dispariţia lui Marta Codruţ. Am aflat că Schwartzenberg Elan, împreună cu Dobrescu Dragoş erau implicaţi într-o mare fraudă. De asemenea, s-a discutat clar că numitul Marta Codruţ, în acel moment director de cabinet al lui Blejnar Sorin, ştia deja prea multe detalii şi despre alte afaceri ale celor doi, şi că o sumă de 10 milioane de Euro nu le putea fi restituită deoarece numai Marta Codruţ cunoştea detaliile despre banca şi contul în care se află”, a subliniat Alina Măgureanu în denunţ, conform surselor citate mai sus.

Isărescu a terfelit Tricolorul şi Imnul naţional!

Aşadar, drumurile corupţiei trec şi pe la poarta lui Băsescu Traian şi a lui Mugur Isărescu, tătucul jafurilor financiare şi al bancherilor-rechini care au devalizat şi fraudat milioane de români. Crama de la Drăgăşani, despre care gura târgului spune că ar avea sub ea şi buncăr antiatomic, cu ce bani a fost construită? Zilele trecute Isărescu a îndrăznit să se identifice cu Imnul Naţional şi cu Tricolorul, jignindu-i şi acuzîndu-i pe protestatarii paşnici, care au aruncat, în mod simbolic, cu monede pe treptele B.N.R., că terfelesc însemnele naţionale. Este cunoscută şi criticată aspru complicitatea tovarăşului Mugur Isărescu în a-i jupui pe români, prin clauze, dobînzi şi comisioane frauduloase, percepute numai în România, nu şi în alte state europene. Echivalentă cu terfelirea Tricolorului şi a Imnului naţional este tocmai politica bancară pe care tovarăşul Isărescu-Trilateral o duce cu cetăţenii ţării de 26 de ani! Acest clevetici ultrademagog, cap de listă în denunţul Alinei Măgureanu vorbeşte de patriotism? El, care a vîndut poporul unor clanuri de bancheri şi magnaţi străini, lăsînd cetăţeni fără tălpi la încălţări!

Lista celor lichidaţi de structurile mafiote ale Puterii

Românii trebuie să-i facă să tremure de frică pe bancheri pentru abuzurile din tastatură, care au zdruncinat milioane de români, la fel cum s-a întîmplat cu băncile Barclays, la Londra şi Bankia la Madrid, care au falsificat dobînzile împrumuturilor dintre bănci şi au manipulat conturile pentru a intra la Bursă. Milioane de români au fost şi sînt fraudaţi de bancherii care au transformat Leul într-o pisică de maidan, căreia Isărescu îi azvîrle, din cînd în cînd, cîte un oscior amărît, cică pentru a rezista atacurilor valutelor. E timpul ca românii să treacă la „epurarea” sistemului politic şi financiar antiromânesc! E timpul ca toţi românii să afle de ce au murit spînzuraţi, la interval de zece ani, Florian Anghelescu, sponsor al campaniei lui Băsescu şi Cristian-Gheorghe Pavel, sponsor al campaniei lui Iohannis. E timpul ca românii să afle cum au fost lichidaţi cei care au devenit la un moment dat incomozi pentru structurile Puterii de la Bucureşti. Lista celor dispăruţi în condiţii suspecte o găsiţi accesînd link-ul de mai jos[1].

MARIA DIANA POPESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro
–––––––––––––
[1] http://www.art-emis.ro/editoriale/2740-morti-suspecte-ale-sfertului-de-veac-politic-romanesc.html.

Anunțuri

O ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU GENERALUL ION COSTAŞ ÎN OBIECTIVUL CRISTINEI COSTOV

Cristina CostovAUTOR IMAGINI: Cristina Costov (Chişinău)

Cu generalul Costas 1Cu generalul Costas 2 pg

Cu generalul Costas 4Cu generalul Costas 5

Cu generalul Costas 7Cu generalul Costas 8 jpgCu generalul Costas 9Cu generalul Costas 10

Cu generalul Costas 12Cu generalul Costas 13

Cu generalul Costas 14Cu generalul Costas 16

La 2 martie 2016 la Biblioteca Centrală B.P.Hasdeu în cadrul comemorării eroilor căzuţi în războiul ruso-moldovenesc  din 1991-1992 pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova a fost organizată o întâlnire de suflet cu generalul de aviaţie militară, primul ministru al apărării din Republica Moldova, un Mare Bărbat al Neamului Românesc din Basarabia, un patriot cu o verticalitate de invidiat, un Om excepţional Ion Costaş.

Generalul Costaş a fost întâlnit de directorul Bibliotecii Centrale B.P.Hasdeu, doamna Savella Starciuc, care i-a înmânat un frumos buchet de flori, mulţumindu-i faimosului militar pentru acceptul dânsului de a fi invitatul Bibliotecii Centrale Hasdeu în această zi comemorativă.

După o scurtă prezentare a personalităţii Ion Costaş,  făcută cu cunoştinţă de cauză de către moderatorul Alexandru Moraru, istoricul-arhivist, publicist şi şef oficiu Colecţii de Carte Veche şi Rară la Biblioteca Centrală Hasdeu, cuvânt s-a oferit invitatului de onoare  domnului general (r) Ion Costaş. Domnia sa a povestit cu amărăciune despre acest război nedeclarat, acest război nefinisat…, acest război pierdut; despre pierderile umane, pierderile teritoriale, despre laşitatea şi trădarea conducerii republicii de atunci şi despre  acelaş proces, care durează până în prezent.

Invitatul Bibliotecii Centrale a vorbit şi despre cărţile sale, mai bine zis despre cartea sa Transnistria- un război nedeclarat 1990-1992, carte care  a devenit de referinţă pentru elevi, studenţi, profesori, savanţi, care studiază acest capitol la istoriei noastre; carte, care a apărut în limbile română, rusă şi engleză.

În cadrul acestei întâlniri, a mai participat cu o scurtă intervenţie şi domnul Anatol Croitoru, un erou al operaţiilor militare în cadrul acestui război sângeros. În cele din urmă, invitatul de onoare a răspuns la întrebările publicului.

Cor. Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com