MILITARI DIN BASARABIA (1)

Posted: 9 Aprilie 2014 in Articole, MILITARI DIN BASARABIA, ŞTIINŢĂ

                  MILITARI DIN BASARABIA  (1)

Ornament National

Blumenfeld Mihail (24.IX.1842, Chişinău- 15.VI.1900, Chişinău), doctor în medicină, şeful Secţiei de chirurgie a Spitalului Gubernial de Zemstvă din Basarabia, participant la războiul ruso-turc din 1877-1878, nobil rus, activist pe tărâm social. S-a născut în familia lui Osip Blumenfeld , profesor de germană şi de matematică la Şcoala publică evreiască din Chişinău, ulterior- rabinul fiscal al Chişinăului. A studiat la Gimnaziul din Chişinău (1854-1861), apoi la Universitatea din Moscova, pe care a absolvit-o cu diploma cum laude. Medic militar (1867-1871), a fost şeful Secţiei antiholerice a judeţului Chişinău , a lucrat ca medic-şef de secţie la un spital din Moscova. În 1870 îşi susţine teza de doctor în medicină şi chirurgie. Şi-a perfecţionat studiile în Germania şi în Franţa. În timpul războiului ruso-turc din 1877-1878 a fost chirurg de campanie pe lângă Direcţia medico-militară a armatei active. Pentru participarea la bătălia de la Plevna şi Târnovo a fost distins cu mai multe ordine ale Imperiului Rus. A fost membru al Consiliului de tutelă al Spitalului evreiesc din Chişinău.

 

Siminel Victor– s-a născut la 27 iunie 1897, în Basarabia, în comuna Fundu Galben, judeţul Lăpuşna. Militar de carieră, ajuns până la gradul de colonel. În 1916 a absolvit Şcoala de ofiţeri din Kiev, cu gradul de stegar. După unirea Basarabiei cu România (1918), în 1924, a absolvit şi Şcoala de specialitate şi tragere a cavaleriei din Sibiu, iar în 1927 Şcoala Superioara de Război.

În perioada aprilie- august 1941, a fost subofiţer al Secţiei I Informaţii externe a Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) şi a preluat efectiv conducerea Secţiei după plecarea colonelului Ion Ion Lissievici la conducerea Eşalonului Mobil al S.S.I. de pe frontul româno-sovietic. Eugen Cristescu îl considera pe Victor Siminel „ un ofiţer distins, delicat, muncitor, dar care nu avea o pregătire specială în materie informativă. Basarabean de origine, fire mai potolită şi lipsit de o doză suficientă de energie; totuşi un om cuminte şi care-şi făcea datoria corect şi cu tragere de inimă. De aceea , după plecarea lui Lissievici la stagiu, l-am adus pe Siminel în locul lui.”

Mai mult ca atât, Eugen Cristescu mai declară că, cât timp s-a aflat la conducerea Eşalonului Mobil şi lipsea din Bucureşti, era suplinit la conducerea Serviciului (a Centralei) de colonelul Siminel.

Din ianuarie 1942, s-a aflat la conducerea Secţiei a IV-a Contraspionaj, iar din iulie 1942 până în februarie 1943, a luptat pe frontul de Răsărit, împotriva U.R.S.S., în calitate de comandant al Regimentului 4 Roşiori. În aprilie 1944, a fost numit  şef al Secţiei I informaţii externe a S.S.I. De la 25 august 1944 şi până la 20 septembrie acelaş an, l-a înlocuit pe Eugen Cristescu în funcţie de director general al S.S.I., funcţie girată timp de două zile de locotenent-colonelul Traian Borcescu. Din septembrie 1944 până în septembrie 1946, a îndeplinit oficiul de şef al ofiţerilor de legătură români cu Comisia Aliată (sovietică) de Control. Ulterior, a fost desemnat consilier militar în cadrul Comisiei interministeriale pentru executarea Tratatului de Pace de la Paris.

Tanţu Mihail– s-a născut la 14 august 1914, în Basarabia. Fost căpitan de paraşutişti. Arestat ca membru al pretinsei Mişcări Naţionale de Rezistenţă. În 1949, a evadat din penitenciarul Aiud, fugind din România în Austria, la Vena, unde ar fi fost recrutat de spionajul francez.

A plecat la Paris, unde, împreună cu generalul Dumitru Petrescu şi comandorul Mihail Opran, a făcut parte din serviciul de informaţii al militarilor români din exil. Ar fi fost instruit corespunzător de Biroul 2 (informaţii) francez, fiind apoi trimis în România, să verifice tăria rezistenţei anticomuniste din munţi şi să înfiinţeze un servici sedentar de informaţii al Partidului Naţional Ţărănesc, serviciu care urma să fie condus de un anume Dumitru Secară.

În iunie 1950, a descins în România pe căi clandestine şi a întrat în relaţii cu Lia Popescu, o fostă amantă a lui Mihail Opran.Aceasta urma să-i asigure legăturile cu oamenii şi structurile politice pe care urma să le reorganizeze informativ. Curând a fost arestat de Securitatea comunistă, iar Lia Popescu a fost surprinsă în tentativa de trecere frauduloasă a frontierei. Din acest moment, soarta lui Mihail Tanţu rămâne, deocamdată neclară.

 

Turcul Anton Vasilievici- s-a născut în anul 1892 la Tiraspol, într-o familie de nobili. A absolvit Şcoala Militară din Tiraspol, după care s-a dedicat carierei  militare. În gradul de căpitan, a activat în cadrul Regimentului 75 infanterie. A fost decorat de două ori cu „ Crucea Sf. Gheorghe”(pentru soldaţi). A perticipat la campania Iaşi- Don a unităţilor de sub conducerea lui M.G. Drozdovski.

Din aprilie 1918, este comandant de pluton, iar din ianuarie 1919 , comandant de batalion, iar din octombrie 1919 , comandant al Regimentului I al Armatei lui Drozdovski. Este avansat în gradul de  general-maior şi din august 1920, este comandant al Diviziei „Drozdovski”.

După revoluţia bolşevică din Rusia,emigrează în Occident şi devine membru al Uniunii Militare Ruse ( Русский Общевоинский Союз), constituită din emigranţi albi din Rusia ţaristă, în scopul luptei antibolşevice. Anton Turcul a fost redactorul revistei” Dobrovoleţ”(Voluntarul). În 1936, deşi era unul din conducătorii Uniunii Militare Ruse, a înfiinţat şi condus Uniunea Naţională Rusă a Participanţilor la Război. Din această cauză a fost exclus din Uniunea Militară Rusă. În 1937, organizaţia de sub conducerea lui, împreună cu alte organizaţii monarhiste ruse, au format Centrul Naţional , care să lupte cu bolşevismul din Rusia. Statul Major al Centrului se afla la Paris şi avea secţii în Franţa, Belgia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia, Albania, Argentina şi Urugway.

A colaborat cu serviciile speciale germane şi japoneze, fiind unul din funcţionarii Abwehrstelle”Wien”, care se ocupa de spionaj în Sud-Estul Europei şi URSS.

În perioada războiului antisovietic, a plecat în 1943 la Sevastopol (ocupat de germani), în căutarea mormintelor foştilor săi camarazi de arme- general-maior M.G. Drozdovski şi colonelul V.B. Tuţevici, însă fără succes.

În decembrie 1944 a intrat în serviciul Forţelor Armate ale Comitetului pentru Eliberarea Popoarelor Rusiei (Вооруженные Силы Комитета по Освобождению Народов России) şi devine membru al Comitetului de conducere, iar la începutul anului 1945, în Austria, a trecut la organizarea unui corp de armată pentru Armata Rusă de Eliberare (Русская Освободительная Армия – R.O.A.).

După capitularea Germaniei (în mai 1945), a fost arestat de anglo-americani şi a stat mult timp în închisoare. După eliberarea din detenţie a organizat şi condus până la sfârşitul vieţii, Comitetul Vlasoviştilor Uniţi. A reluat editarea, la Munchen a ziarului”Dobrovoleţ”. Şi-a publicat memoriile într-un volum cu titlul „Дроздовцывогне”.

A decedat la Munchen, în 1957 şi a fost înmormântat la Paris, la cimitirul Saint- Jenevieve de Bois.

Ţurcanu Nicolae– născut la 11 septembrie 1911 în comuna Hânceşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia.Radiotelegrafist în serviciul marinei civile române. În anul 1940 s-a îmbarcat pe un vas comercial englez şi a plecat din România, fiind recrutat apoi de serviciile  speciale britanice, care i-a acordat gradul de locotenent. În iunie 1943, după un instructaj adecvat, a fost paraşutat, împreună cu căpitanul englez David Russel, în Iugoslavia, în zona controlată de cetnicii generalului Draga Mihailovici. Misiunea lor se desfăşura sun numele de cod „Ranji”.

În august 1943, au trecut împreună Dunărea, pe la Moldova Veche. Erau abilitaţi să intre în contact cu opoziţia politică din România şi să asigure legătura prin radio între liderii ei şi aliaţii anglo- saxoni. Într-adevăr , s-au întâlnit cu un emisar a lui Iuliu Maniu, însă, înainte de a porni spre Bucureşti , la 4 septembrie 1943, David Russell a fost asasinat „în condiţii neelucidate”. La procesul„marii trădări naţionale” din mai 1946 , Eugen Cristescu, directorul din epocă al S.S.I., a afirmat că ofiţerul britanic a fost lichidat pentru a fi jefuit de valută cu care fusese înzestrat înainte de plecarea spre România. Ulterior, s-a stabilit că, valuta nu era la Russell, ci la Nicolae Ţăurcanu, astfel că, este neclar cine l-a lichidat pe Russell şi pentru ce. Semnificativ este faptul că, intr-un interviu acordat ziarului „Timpul” din 1 octombrie 1944, radiotelegrafistul român a evitat orice referire la căpitanul englez.

Ajuns la Bucureşti, sub numele de împrumut Nicolo Antonio Vella, Nicolae Ţărcanu s-a instalat cu emiţătorul său în conacul prinţului Barbu Ştirbey, şi într-o jumătate de an, a transmis comandamentului britanic de la Cairo în jur de 600 de mesaje cifrate, în parte ale lui Iuliu Maniu, în parte rezumând informaţii la care parvenea personal.

Efortul însă era zadarnic ,deoarece liderul naţional-ţărănist tărăgăna la infinit şi nu era dispus să facă ceea ce-i solicitau englezii.

În primăvara lui 1944, cînd directorul S.S.I. a aflat că germanii au identificat locaţia emiţătorului lui Nicolae Ţurcanu, i-a asigurat acestuia un adăpost. Însă radiotelegrafistul aflat în solda britanicilor nu a urmat sfatul lui Eugen Cristescu de a întrerupe temporar emisiunile şi, la 10 iunie 1944, a fost arestat. Mareşalul Ion Antonescu a refuzat să-l predea reprezentanţilor Abwehr-ului din România.

La 23 august 1944, Nicolae Ţurcanu, alias Nicolo Antonio Vella, a fost eliberat din detenţie, a mai stat la Bucureşti vre-o 2-3 luni, îmbrăcat în uniformă britanică, pentru ca apoi să dispară subit din ţară. În anii 60, Securitatea comunistă ştia că aceta se stabilise în SUA.

Sobelman Simion- alias „Kazbek”, evreu, originar din Chişinău. A urmat, scurt timp, cursurile de medicină la Academia Militară  din Petrograd, în acel moment fiind student la Facultatea de Medicină din Iaşi.

Când era la Petrograd, şi-a însuşit unele idei socialiste. A absolvit şcoala militară de ofiţeri a Armatei roşii din Kiev şi a fost numit de către Rakovski comandant de escadron. Apoi a fost trimis în calitate de comandant al cavaleriei de recunoaştere  a Regimentului 2 Basarabean. Mai târziu a fost numit comisar politic al Regimentului 3 Basarabean, care se afla la Dubăsari şi delegat în fruntea Comandamentului garnizoanei din acel oraş.

În anul 1919, după retragerea bolşevicilor din Ucraina, s-a întors în România, unde a făcut propagandă şi spionaj înfavoarea bolşevicilor,sub înfăţişarea de servitor la Seminarul din din Galaţi.

După ce a trecut, în 1920, împreună cu Eduard von Schnee, fraudulos frontiera în Basarabia, pentru misiuni de spionaj, a fost arestat de organele româneşti de siguranţă. A fost recomandat lui Eduard Schnee- coordonatorul spionajului bolşevic pentru Basarabia, Bucovina şi Moldova- de către şeful serviciului secret al Diviziei a 41-a bolşevice. Spre deosebire de agenţii trimişi în prima perioadă, care nu cunoşteau situaţia din regiune, centrele de la Odessa şi Tiraspol se orientau spre cei originari din România, pentru a evita greşelile anterioare. În afară de ordinile şi indicaţiile lui Eduard von Schnee, el mai avea o misiune specială, primită de la şeful Biroului de Contrainformaţii al Armatei a 14-a bolşevice, Aghibalov şi anume aceea de a procura, prin orice mijloace, fotografiile agenţilor Siguranţei trimişi în Rusia. Pentru fiecare poză el urma să fie plătit cu 3.000 de lei. Conform informaţiilor de care dispuneau organele Siguranţei , partea de început a unui astfel de album, cu fotografiile agenţilor şi ofiţerilor de Poliţie şi din Siguranţă, a fost văzută de Tulpanov, şeful serviciilor de spionaj di Tiraspol, precum şi la Divizia a 41-a. De asemenea, Sobelman mai avea şi unele misiuni de spionaj militar şi anume să afle dislocarea unităţilor din Grupul de Divizii „General Popovici”, clădirile ocupate de ele, componenţa Serviciului de Siguranţă şi Informaţii a Grupului, să întocmească  un studiu asupra poziţiei României faţă de Rusia bolşevică.

Misiunea lui Sobelman nu se reducea numai la acte de spionaj. El mai trebuia să se ocupe cu organizarea şi comiterea unor acte teroriste  împotriva administraţiei române din regiune, a organelor de ordine şi a unor persoane civile, incluse pe unele liste ale aşa- zişilor duşmani ai Rusiei sovietice.

Centrele de peste Nistru se ocupau foarte minuţios de trimiterea agenţilor secreţi peste hotare, fiind alocate sume imense, provenite din diverse surse- din patrimoniul naţional al Rusiei, al altor ţări, chiar şi din Tezaurul României.

  Autor proiect şi selecţie: Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

Anunțuri
Comentarii

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s