PAGINI NEGRE ALE BASARABIEI (1940-1941)

Posted: 31 Mai 2012 in Articole

Pagini negre ale Basarabiei (1940-1941)

La 26 iunie 1940 guvernul sovietic adresează României o notă ultimativă prin care cerea retragerea administraţiei şi a trupelor române din teritoriul dintre Prut şi Marea Neagră motivînd de fapt că pe teritoriul Basarabiei locuieşte o populaţie care, în majoritate este ucraineană şi ca recompensă pentru ocupare a cerut ca administraţia să se retragă şi din Bucovina.

La 28 iunie se începe retragerea administraţiei şi a trupelor române din teritoriu. Autorităţile sovietice nu au respectat graficul evacuării impus pentru administraţie şi pentru trupele române. Unităţile sovietice intrând pe teritoriul Basarabiei s-au dat cu jafuri şi omoruri. Au început să fie ocupate clădirile din oraşul Chişinău de către conducătorii NKVD-ului şi de partid.

La 10 iulie, în ziarul Pravda a fost publicat proiectul de formare a republicii, iar la 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS a  adoptat legea prin care se stipula, înfiinţarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti unionale, includerea în componenţa RSSM a oraşului Tiraspol cu raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Rîbniţa, Slobozia şi Tiraspol, aceste raioane erau parte până atunci din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Este de remarcat faptul că conducerea RSS Ucraineşti se opunea cu vehemenţă creării RSSM, cerînd ca întreg teritoriul Basarabiei să fie inclus în componenţa RSS Ucraineşti.

Se începuse o vînătoare de „vrăjitoare”, toţi cei care au activat în diferite instituţii administrative ale statului român erau arestaţi. Aparatul represiv sovietic activa în noua republică unională după modelul republicilor din componenţa U.R.S.S. La 9 iulie 1940 V. Molotov a semnat o hotărâre specială cu privire la activitatea tribunalelor militare pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord,  aceste tribunale aveau ca scop răfuiala cu elementele neloiale puterii sovietice şi exterminarea unor categorii sociale ce nu se includeau în societatea sovietică. Tot atunci s-a mărit numărul trupelor NKVD. În Chişinău au venit lucrători ai ministerului de interne sovietic ce aveau experienţă în efectuarea represaliilor şi torturarea deţinuţilor. Ei au organizat un sistem de represalii dur nefiind controlaţi de nici o structură. Conducerea partidului comunist nu numai că nu oprea aceste fărădelegi, dar dimpotrivă le cerea conducătorilor NKVD să prindă cîţi mai mulţi „duşmani ai poporului”. În aceste prime zile de ocupaţie au fost arestaţi membrii Sfatului Ţării şi un număr impunător de profesori şi oameni de cultură. Un mare număr de oameni au început a dispărea fără urmă. În Chişinău au apărut închisori ce deţineau beciuri sau subsoluri adînci de unde nu era posibil să se audă împuşcături sau strigăte. După unele date, în primele 3-4 luni au fost arestaţi 3-4 mii de intelectuali.

Concomitent noii stăpâni dorea să distrugă memoria istorică a băştinaşilor ce locuiau pe teritoriul dat. A fost interzisă grafia latină, din biblioteci au fost scoase cărţile care erau scrise în limba română şi arse, iar cele mai de valoare ascunse în fonduri speciale practic inaccesibile.

Noua conducere a introdus noi legi în scopul lichidării proprietăţii private. Deja la 15 august 1940, prezidiumul sovietului suprem al URSS a emis decretul cu privire la naţionalizarea băncilor, a întreprinderilor comerciale şi industriale, naţionalizarea căilor ferate şi a căilor de telecomunicaţii. În baza acestui decret au fost naţionalizate 545 întreprinderi industriale, 4 centrale electrice şi toate băncile care existau la acel moment în Basarabia. S-au început represiuni politice şi la ţară. Un mare număr de ţărani au rămas fără pămînt, fără gospodării, fiind nevoiţi să transmită toată averea lor în colhoz. Noua conducere sovietică a impus populaţiei un sistem fiscal foarte dur, care avea ca scop ruinarea gospodăriilor ţărăneşti, ca la rândul lor acestea să accelereze intrarea ţăranilor în colhoz. Acest lucru a adus la crearea condiţiilor unei foamete organizate. Autorităţile sovietice au început mobilizarea forţată a populaţiei la muncă în minele din Ural, Siberia, Kuzbaz, Donbas. La aceste mine condiţiile de lucru erau insuportabile, mulţi care plecau ori se îmbolnăveau şi deveneau invalizi, ori mureau.

Apogeul represiunilor sovietice a fost în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Operaţiunea dată a fost pregătită din timp, s-au alcătuit listele persoanelor ce trebuiau să fie deportate. La dispoziţia comisariatului securităţii de stat al RSSM au fost puse 1315 vagoane, au fost aduse unităţi ale NKVD-ului suplimentare. În urma acestei operaţiuni au fost deportaţi 25720 de oameni. Circa 2/3 din numărul celor arestaţi alcătuiau femeile şi copiii. Bătrînii nu rezistau drumului îndelungat şi decedau, celor bolnavi nu li se acorda ajutor medical. Majoritatea deportaţilor au fost trimişi în Siberia sau în Kazahstan. În urma acestor deportări, multe familii s-au dezmembrat, mulţi copii, ai căror părinţi au fost deportaţi au fost trimişi la case de copii, punându-le ştampila „fecior al duşmanului poporului”. Se încearcă să se organizeze al doilea val de deportări, dar nu a avut loc  deoarece se începuse războiul dintre Germania şi Uniunea Sovietică.

Au început să fie închise bisericile. Din 1000 de biserici ce activau în Basarabia, mai mult de 500, inclusiv şi Catedrala din Chişinău, au fost închise. În locul ierarhilor români au venit ierarhi ruşi. În Chişinău a fost numit Alexei de Tula care era permanent sub controlul NKVD-ului. Într-un şir de sate preoţii erau deportaţi împreună cu toată familia, iar bisericile erau transformate în depozite, în grajduri pentru cai sau cluburi. În perioada dată au avut loc acte de vandalism faţă de icoanele bisericeşti, au fost arse un mare număr de icoane ce aveau o valoare istorică şi culturală pentru neamul nostru, au dispărut un mare număr de obiecte de cult ce la fel aveau o importanţă istorică şi culturală. La 18 martie 1941 în urma deciziei consiliului comisarilor poporului al RSSM este confiscat inventarul mănăstirii Căpriana, grădina Casei Duhovniceşti din Chişinău a fost transmisă tinerilor naturalişti de la palatul pionerilor. În aprilie 1941 a fost închisă biserica spitalului din Costiujeni, aceeaşi soartă a avut-o şi mănăstirea Frumoasa din Orhei, aceasta a fost transformată în bază de odihnă. Mănăstirea Suruceni a fost transformată în spital, mănăstirea Curchi a fost transformată în spital pentru cei care erau bolnavi de tuberculoză, iar mănăstirea Hârbovăţ a fost transformată într-un azil pentru copii orfani. Au fost jefuite toate muzeele din Basarabia, fiind luate din fondurile lor obiectele de valoare şi transportate în fondurile muzeelor din Moscova. Se începuse o propagandă de defaimare şi de ponegrire a celor represaţi. Cunoscuţii erau obligaţi să se dezică de aşa numiţii „duşmani ai poporului”, în caz dacă refuzau erau arestaţi şi ei. În societatea din acel timp domnea suspiciune şi o frică totală, nimeni nu era încrezut în ziua de mâine. Fiecare persoană, inclusiv şi conducătorii RSSM se temeau de denunţuri, fiecare se străduia să fie cât mai închis şi mai reţinut în declaraţii.

Anii 1940-1941 pentru populaţia din teritoriul dintre Prut-Nistru şi Marea Neagră au fost tragici, împânzite de evenimente represive masive care au dus la destrămări de familii, ruinarea unui mare număr de ţărani şi falsificată identitatea naţională a localnicilor.

Sergiu Munteanu, Centrul de Cultură şi Istorie Militară

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s