MAREŞALUI ALEXANDRU AVERESCU- PERSONALITATE MILITARĂ MARCANTĂ

Posted: 5 Mai 2012 in Articole

Mareşalul Averescu – personalitate marcantă a istoriei militare

Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859 în comuna Babele, judeţul Ismail, situată pe malul lacului Ialpug, în familia clucerului domnesc ( în Moldova şi Muntenia, dregător responsabil de aprovizionarea curţii domneşti), Constantin Averescu. Cunoscută din 1920 sub numele de comuna General Averescu, iar din 1939, Mareşal Averescu, este de remarcat faptul că, din acest vechi sat românesc din Basarabia sau din împrejurimile lui sunt originare şi alte personalităţi militare: mareşalul Timoşenko, Ministrul Apărării al URSS, generalii Arthur şi Alexandru Văitoianu, eroi ai luptei de la Mărăşti, Ioan Râşcanu, comandant de brigadă în lupta de la Mărăşeşti, comisarul general pentru securitatea Basarabiei Zaharia Husarencu, fondatorii Armatei bulgare, generalii Stoianov şi Kolev, generalul Armatei Naţionale a Republicii Moldova, Nicolae Petrică.

         Primul pas în direcţia unei cariere militare, Alexandru Averescu l-a făcut la 10 martie 1876: s-a înscris ca voluntar  în escadronul de jandarmi–călări din Ismail. În cadrul acestei unităţi a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878. A fost decorat pentru faptele sale de arme cu distincţiile militare Trecerea Dunării, Apărătorii Independenţei şi Medalia Comemorativă de Campanie Rusă.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Urmează o fulminantă carieră militară. În septembrie 1876 este înaintat în gradul de brigadier, iar în 1877 devine sergent. În 1879 este reangajat ca sergent în Escadronul 3 Călăraşi din Constanţa. În anii 1879-1881 a urmat cursurile Şcolii Divizionare pentru subofiţeri la Mănăstirea Dealu, absolvind-o ca şef de promoţie. Graţie unei legi, care acorda gradul de sublocotenent absolvenţilor acestei instituţii, la 15 iulie 1881 sublocotenentul Alexandru Averescu a fost repartizat la Regimentul 1 roşiori din Constanţa şi ulterior transferat la Regimentul 6 călăraşi din Focşani.

Din 1884 până în 1886 studiază la Şcoala Superioară de Război din Torino (Italia). Reîntors în patrie, a avansat în grad: 1889 – căpitan; 1894– maior; 1898 – locotenent-colonel; 1901 – colonel; 10 mai 1906 – general. Pe lângă aceasta a ocupat o serie de funcţii militare: 1894-1896 – comandant al Şcolii Superioare de Război şi profesor de tactică; 1896-1897 – ataşat militar la Berlin; 1907 – ministru de război în guvernul Sturdza; 1911 – şef al Marelui Stat Major al Armatei Române; 1914-1916 – comandant de corp de armată.  

Alexandru Averescu și-a creat un nume în Primul Război Mondial. În momentul declanșării conflictului, el avansase în gradul de general de divizie și ocupa funcția de comandant al Corpului 1 de armată dislocat la Craiova. În timpul neutralităţii (perioada  în care România n-a fost angajată în război) a susţinut importanţa unei lovituri a armatei române la sud de Dunăre.

România a intrat în conflict la 14 august 1916. În conformitate cu planul de campanie, cunoscut sub numele de „Ipoteza Z” s-au creat patru armate. Averescu a fost plasat la comandamentul Armatei 2. Alături de armata 1, sub comanda generalului Ioan Culcer, armata Nord (devenită mai târziu armata 4), comandată de generalul Constantin Prezan, au fost dislocate pe linia Carpaţilor. Armata 3, comandată de generalul Mihail Aslan, a fost încartiruită pe linia Dunării şi frontiera româno-bulgară din Cadrilater. Misiunea primelor trei armate din sectorul nord-vestic şi nordic era de a duce o ofensivă în Transilvania şi Banat printr-o  bătălie generală în zona Ciucea şi Caransebeş. Obiectivul final al planului – ocuparea Budapestei, putea fi atins printr-o ieşire prin cele două porţi naturale ale râurilor Someş şi Mureş în câmpia Tisei. 

Înfrângerile armatei române de la Turtucaia (26 august) şi Silistra (28 august)  au modificat planul iniţial. Pentru a evalua situaţia, s-a decis convocarea unui Consiliu de război, care s-a desfăşurat la 2 septembrie 1917, cu participarea regelui Ferdinand, prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, şefului Marelui Stat Major, Dumitru Iliescu, comandanţilor de armate, Ioan Culcer, Alexandru Averescu şi Constantin Prezan.

 În cadrul acestei reuniuni, cei doi generali, Averescu şi Prezan au avut viziuni diferite asupra situaţiei strategice a României. Primul susţinea necesitatea opririi ofensivei în Transilvania şi organizarea operaţiilor la sud, obiectivul general fiind nimicirea trupelor germano-bulgare de pe partea opusă a Dunării; în caz de succes era posibilă înaintarea către sud pentru a face joncţiune cu armata franceză de la Salonic, iar după scoaterea Bulgarei din război şi deblocarea teritoriului balcanic, forţele puteau fi îndreptate spre nord pentru eliberarea Transilvaniei.

De cealaltă parte, Constantin Prezan considera că unica soluţie de redresare a situaţiei  era respectarea strică a „Ipotezei Z”, adică continuarea ofensivei peste munţi pentru a atinge linia Mureşului.

 Balanţa a fost înclinată în favoarea lui Averescu. Ofensiva la nord şi vest de munţi a fost oprită şi s-a organizat o acţiune complexă la sud de Dunăre, cunoscută sub denumirea de „Operaţia de la Flămânda” (18-23 septembrie). Această operație consta dintr-o acțiune frontală din Dobrogea, combinată cu un atac a 5 divizii de infanterie și una de cavalerie prin trecerea Dunării, la 25 km nord-est de Giurgiu, adică în spatele Armatei 3  bulgare)  Gândită strategic foarte bine, operaţia a eşuat din cauza timpului nefavorabil, a atacurilor aviaţiei germane şi flotilei austriece de la Perşina. Armata română a fost nevoită să se retragă la nord de fluviu, iar trupele, care au fost retrase din manevră, au luat calea trecătorilor din Carpaţi. După această operație, el a revenit la comanda Armatei 2. Restabilind disciplina, unităţile subordonate lui au rezistat atacurilor din octombrie-noiembrie 1916. La data de 1octombrie, acelaşi an, a fost desemnat ca comandant în fruntea unei noi structuri organizatorice: grupul de armate „Nord”, compus din armata 2 şi 4.

În vara anului 1917 Averescu s-a remarcat în cadrul bătăliilor de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, unde a oprit înaintarea trupelor Puterilor Centrale pe această  linia de apărare . Operațiile militare au fost executate conform planului de ofensivă a armatei 2, propus de el în cadrul Consiliului de război de la Iaşi din 30 mai 1917: o lovitură principală la joncţiunea dintre cele două fronturi ale inamicului, în zona Oituz, pentru a disloca flancul stâng  al  adversarului  spre Târgu Secuiesc şi cel drept spre Râmnicu Sărat. După unele surse, la Mărăști, raportul de forțe era următorul: inamicul avea 25 de batalioane, cu 155 de mitraliere, 36 de escadroane cu 97 de mitraliere şi 142 tunuri, (dintre care 6 grele). Armata 2 a generalului Averescu dispunea de 56 de batalioane cu 448 mitraliere, 14 escadroane, 228 de tunuri (5 grele) şi 21 de avioane.

Însă succesele din aceste sectoare ale frontului nu a împiedicat Marele Cartier General de a lua decizia de stopare acţiunii armatei 2. Nesocotind ordinul de încetare a ofensivei, Averescu a continuat atacul în zilele de 13-14 iulie 1917. Acest fapt ar fi putut să-l coste cariera militară, însă popularitatea crescândă dîn armată a împiedicat demiterea acestuia. În rândurile soldaţilor era cunoscut sub numele de „taica Averescu”.

Pentru destoinicia și curajul de care a dat dovadă în Primul Război Mondial a fost decorat de către regele Ferdinand cu Ordinul „Mihai Viteazul”, modelul „1916”, clasa a III-a (la 22 martie 1917),  clasa a II-a (la 21 iulie 1917),  clasa I (la 15 decembrie 1921).

Averescu a fost și teoritician militar. Pe când când era căpitan, la începutul anului 1891, a preluat  editarea revistei România militară, unde  a publicat o serie de studii de geografie: „Teatrul de operaţiuni  austro-român” (1891), „Lecţiuni de geografie „(1895). Operele sale „Tactica. Teorie şi aplicaţiuni”, în trei volume (1888-1891), „Jocul de război” (1903), „Călăuza ofiţerului”(1903), „Operaţiile de la Flămânda” (1924), „Notiţe zilnice de război” (1937) l-au consacrat în domeniul ştiinţei militare.

La 25 octombrie 1930, la Sighişoara, Averescu  a fost ridicat la rangul de mareșal, adică cea mai înaltă treaptă în ierarhia militară (această demnitate  își are originea  în Europa, unde a fost instituită pentru prima dată în Franţa, în timpul domniei  regelui Filip II August (1180 – 1223);  mai târziu a fost desfiinţată, în 1793, în timpul primei Republici franceze (21.09.1792 – 27.07.1794) şi reînfiinţată de Napoleon I (1769 – 1821), împărat al Franţei (1804 – 1814 şi 1815);  în România, demnitatea de mareşal a fost înființată la Iaşi, în toamna anului 1918, când guvernul generalului Coandă hotăra ca Regele Ferdinand I, în calitatea sa de Comandant Suprem al Armatei Române în războiul din 1916 – 1918, să fie înălţat în acest rang).

  Înmânarea bastonului şi citirea Cărţilor de „Mareşal al României” a fost făcută de Ministrul Armatei, generalul Nicolae Condeescu.

Militar de carieră și personalitate politică, Alexandru Averescu a încetat din viaţă în noaptea de 2 spre 3 octombrie 1938. A fost înmormîntat în cripta situată în locul unde a fost spart frontul german la Mărăşti, în mausoleul edificat în cinstea eroilor bătăliei din vara anului 1917, lăsând astfel neamului din care s-a ridicat pagini de glorie.

Natalia Codreanu, Centrul de Cultură şi Istorie Militară

Anunțuri
Comentarii
  1. unde gasim sa cumparam aceste carti de maresalul alexandru averescu ; notite zilnice din razboiul 1914-1916 neutralitatea si notite zilnice din rasboiul 1916-1918 de ce ele nu se republica ca acum nu mai sunt nici urss ceausescu kgb securitatea pcr ce fel de patrioti suntem si ce fel de unionisti suntem daca nu republicam pe averescu prezan alx vaida voievod -memorii marghiloman duca iorga carol al doilea regina maria kogalniceanu-rapirea bucovinei argetoianu etc

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s