PRIMA MARE VICTORIE A DOMNITORULUI ŞTEFAN CEL MARE

Posted: 3 Mai 2012 in Articole

Prima mare victorie a lui Ştefan cel Mare.

    În primii ani de domnie, Ştefan cel Mare s-a ciocnit cu tendinţele expansioniste tot mai pronunţate ale regatului ungar. Regele Ungariei, Matei Corvin, dorind să supună Moldova, a  început pregătirea unei campanii militare de proporţii în Moldova. Ca motiv de începere a războiului a constituit eliberarea de către oastea moldovenească a cetăţii Chilia. Acest act a fost considerat la Buda drept o adevărată declaraţie de război din partea  Moldovei. Conducătorul Ungariei avea ca obiectiv controlul gurilor Dunării. Acest scop nu putea fi îndeplinit fără detronarea lui Ştefan, care ducea o politică independentă faţă de regatul ungar. Ungurii au hotărât să-i susţină pe pretendenţii la scaunul Moldovei, Petru Aron şi Berindei.

 Campania militară împotriva lui Ştefan cel Mare a fost pregătită minuţios. În lunile septembrie şi octombrie armata ungară, destinată să pătrundă în Moldova, se estima la numărul de 40 000 de ostaşi, dintre care 12 000 de mercenari în mare majoritate de origine germană, dintre care 8 000 de călăreţi. Forţa de şoc a trupelor ungare era formată din aşa-zisa „armată neagră”, constituită din cavaleria grea şi din pedestraşi, mercenari dispunînd de armament greu, precum paloşe germane, arbalete, securi de infanterie şi albarde. Trupele auxiliare erau formate din infanteria uşoară, folosită în special în misiuni de recunoaştere şi de legătură şi cavaleria uşoară, aptă pentru acţiuni de hărţuire.  Unităţile ungare dispuneau de un mare număr de tunuri, în special de calibru mic. Merecenarii din componenţa armatei ungare aveau o mare experienţă în luptele purtate cu otomanii în Bosnia şi Serbia şi acţiunilor militare din Boemia.

Armata ungară era împărţită în regimente (horgvi), fiecare regiment având câte 5 000 de ostaşi. Disciplina în unităţile ungare era neeficientă. Nu exista o coordonare a acţiunilor dintre cavalerie şi infanterie. Preponderenţă în armata ungară se dădea cavaleriei grele, ce avea în dotare armură de producţie germană cu o greutate de 80-120 kg. Totodată în armata ungară îşi făceu serviciul militar ostaşi de diferite naţionalităţi care greu se înţelegeau. Nobilimea se uita cu dispreţ la simplii ostaşi pedestraşi. Comandanţii unguri credeau într-o victorie uşoară şi rapidă şi n-au apreciat la justa valoare  capacităţile armatei Moldovei.

În faza iniţială a războiului oastea Moldovei, ce avea ca misiune să se confrunte nemijlocit cu inamicul, era formată din 12 000 de luptători. Aceasta se datora faptului că o parte din trupe au fost dislocate în cetăţi, care înainte de invazia ungară au fost întărite, în special cetatea Suceava şi Hotin.

 Oastea Moldovei era înzestrată cu armament uşor. Trupele erau deosebit de mobile şi manevrabile. În luptă călărimea putea să devină pedestră. Ostaşii foloseau sabia, paloşul, ghioaga, buzduganul, securea, arme ce făceau parte din categoria armelor de tăiere şi lovire. Din categoria armelor de aruncare erau răspândite arcul şi suliţa. În trupele armatei Moldovei era o disciplină de fier, datorată încrederii ostaşilor în capacităţile de comandant de oşti a lui Ştefan cel Mare şi comandanţilor cu experienţă ce erau devotaţi domnitorului. Oastea Moldovei câştigase experienţă în acţiuni rapide, de atac împotriva diferitor incursiuni de jaf efectuate de către unităţi auxiliare turceşti şi tătăreşti şi prin atacuri de forţă cum a fost asediul şi lupta pentru eliberarea cetăţii Chilia. Ostaşii moldoveni duceau un război de apărare a pământului natal contra invadatorilor străini. Deaceea moralul în trupe era ridicat. De acest lucru era legat şi faptul că dacă ungurii învingeau în această confruntare atunci Moldova îşi putea pierde nu numai independenţa de stat dar şi credinţa strămoşească, stabilindu-se influenţa religiei catolice în teritoriul dintre Carpaţi şi Marea Neagră.  

Ştefan cel Mare a adoptat o tactică de luptă numită „aşteptarea strategică” lăsând detaşamente de acoperire în trecătorile Carpaţilor, principalele forţe concentrându-le în zona Sucevei. Detaşamentele de acoperire permanent hărţuiau armata ungară şi totodată atacau carele cu provizii.

În a doua jumătate a lunii noiembrie 1467 armata ungară trecuse Oituzul şi continua să înainteze. Ştefan cel Mare s-a deplasat cu trupele sale spre sud. Această manevră s-a datorat raportului de forţe care exista între armata ungară şi cea a Moldovei. Armata ungară trebuia să fie atrasă într-un loc unde nu putea să manevreze. Ştefan cel Mare nu putea să se angajeze într-o bătălie generală cu oastea maghiară. El a început să folosească aşa-numita „apărare strategică activă”, care prevedea măcinarea treptată a inamicului, distrugerea capacităţii de luptă a unităţilor maghiare şi scăderea moralului de luptă. În faţa trupelor de invazie au fost construite fortificaţii de campanie, baraje din copaci tăiaţi, cetăţi construite din lemn şi pămînt.

La 19 noiembrie trupele maghiare cu mare greu ocupă târgul Trotuş. În urma luptelor de la Trotuş, ungurii au suferit mari pierderi. Terenul fiind neuniform  era nefavorabil armatei regelui Ungariei, aceasta era greoaie, nemanevrabilă şi nu putea să-şi utilizeze complet principalele forţe care îi asigurau superioritatea şi victoria. În schimb armata Moldovei acţiona prin lovituri rapide, puternice şi de scurtă durată. Acest lucru nu ducea la mari pierderi în rîndurile armatei. Comandanţii ungari doreau să-l provoace pe Ştefan la o bătălie generală. Dar Ştefan evita această confruntare. Tactica de luptă dusă de Ştefan era o tactică de luptă corectă, care ducea  la rezultate mari cu forţe mici. Cum scria cronicarul polon Dlugosz: „ Ştefan cel Mare nu cuteza să se lase în luptă deschisă, ci-l hărţuia prin locuri ascunse şi pline de curse”.

La 29 noiembrie trupele ungare continuau înaintarea şi au ocupat Romanul. Spatele şi aripile coloanei de marş erau supuse atacurilor frecvente din partea călăreţilor moldoveni, fiind astfel obligaţi să stea într-o permanenetă stare de tensiune. Regele Ungariei, văzând că nu-l poate  provoca pe Ştefan cel Mare la o bătălie generală a ordonat prădarea ţării şi exterminarea populaţiei civile. Dar detaşamentele ungare ce se desprindeau de oaste erau distruse în diferite ambuscade care erau organizate de unităţile moldoveneşti. Pe măsură ce oastea regelui pătrundea tot mai adânc pe teritoriul Moldovei, în armata maghiară apăreau dificultăţi cu proviziile. Detaşamente trimise de Ştefan au închis căile de aprovizionare din spatele inamicului, tăindu-i orice legătură cu exteriorul Moldovei. Acest fapt l-a făcut pe regele Ungariei să mărească numărul de detaşamente trimise după pradă, ce erau distruse unul câte unul.

La 7 decembrie regele ungur acceptă să înceapă tratativele de pace ce au fost iniţiate de către Ştefan. Prin acest lucru el dorea să-şi refacă forţele, dar nicidecum să se retragă de pe teritoriul Moldovei. O cerinţă a regelui Ungariei era reîntoarcerea cetăţii Chilia  regatului ungur şi plătirea unui tribut de vasalitate. Ştefan, dimpotrivă, dorea ca regele Ungariei să-l recunoască ca domnitor al Moldovei şi armata ungară să se retragă pe vechiul drum pe care a venit. Dar după mai multe întîlniri, tratativele au intrat în impas.

 Văzând acest lucru Matei Corvin a reluat ofensiva spre Suceava, dând foc târgului Roman. Pentru a face mai sigură înaintarea, două detaşamente au început să înainteze spre Cetatea Neamţului. Dar aici, în faţa ungurilor a apărut o nouă dificultate. În luna noiembrie s-au început îngheţuri puternice. Aceasta a dus la victime în rândurile trupelor maghiare, deoarece un mare număr din ostaşii unguri erau nevoiţi să doarmă sub cerul liber, casele de locuit fiind distruse şi arse de ostaşii moldoveni.

La 14 decembrie armata ungară a intrat în vechea capitală a Moldovei, Baia. Matei Corvin a ales acest oraş pentru refacerea trupelor înainte de a începe ofensiva  generală spre Suceava. La Baia comandanţii unguri au adoptat măsuri de siguranţă: s-au executat lucrări de fortificare în părţile mai vulnerabile, s-au creat ziduri după modelul husit, în care au fost instalate tunuri. Regele cu garda sa se afla în centrul oraşului. Planul de atac a lui Ştefan prevedea ca lovitura generală să fie efectuată în prima nooapte după sosirea regelui Matei Corvin la Baia. La acel moment trupele ungare  erau obosite după marşul lung şi cei mai mulţi din ostaşi erau cuprinşi de somn. Ştefan şi-a concentrat principalele forţe la depărtarea de 2 km de târg în spaţiul dintre râul Moldova şi afluentul acestuia Şomuzul Băii. Toţi ostaşii au descălecat şi folosindu-se de întuneric au încercuit oraşul. Ca să amplifice panica în rândurile inamicului, Ştefan a ordonat unei părţi din ostaşi să dea foc oraşului.

În noaptea de 14 spre 15 decembrie ostaşii moldoveni au pătruns în oraş şi au  dat foc unui număr mare de locuinţe. În tabăra inamică s-a început panica, ostaşii au început să stingă incendiile. În acel moment Ştefan ordonă începerea atacului general. Se începuse un mare măcel a trupelor invadatoare. La marginea oraşului Baia s-a început o încăierare aprigă. Unităţile maghiare se retrăgeau spre centrul oraşului Baia. Regele Ungariei a fost rănit. Spre ziuă, formând un detaşament de şoc din garda personală, Matei Corvin a trecut printre rândurile ostaşilor moldoveni. Dar şi în această luptă el a fost rănit cu trei săgeţi. De urmărire şi de prizonierat pe regele Ungariei l-a salvat trădarea  unor boieri moldoveni din preajma lui Ştefan. Comandanţii unguri au părăsit trupele  lăsându-le la voia întâmplării. Rămăşiţele ce se retrăgeau erau exterminate de către detaşamentele de urmărire trimise de Ştefan.

Bătălia de la Baia s-a sfârşit cu victoria totală a oştirilor comandate de Ştefan. A fost distrusă una dintre cele mai puternice forţe militare din Europa. Armata Ungariei a pierdut întreaga artilerie, au fost distruse unităţile de elită. Victoria dată a dus la sfârşitul implicării Ungariei în treburile interne ale Moldovei.   

Pe plan internaţional a crescut prestigiul statului Moldova. Vecinii au început să vadă în persoana lui Ştefan nu un domnitor slab care uşor poate fi detronat, ci un conducător de stat care era capabil să apere independenţa ţării.

În acest război armata Moldovei medievale a primit o bogată experienţă de luptă şi totodată au fost puse bazele strategiei şi tacticii de luptă cu armatele invadatoare, care erau net superioare. Acest lucru s-a văzut mai târziu în bătălia de la Vaslui cu otomanii din anul 1475, în invazia turcească din anul 1476 şi cea polonă din anul 1497. Acest război a fost menţionat în diferite cronici din acele timpuri, unde Ştefan cel Mare este prezentat ca un ilustru comandant de oşti, iar luptătorii  Moldovei sunt caracterizaţi ca ostaşi viteji şi neînfricaţi, ce-şi iubesc patria.    

Sergiu Munteanu, Muzeul Armatei Naţionale

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s